Spre deosebire de răspunderea civilă şi de cea penală, cunoscute, în anumite forme, încă din antichitate, răspunderea administrativă este relativ recentă. Ea are aproximativ două secole de cînd a fost instituită, în urma revoluţiilor burgheze franceze, ca răspundere a administraţiei (a puterii executive) pentru daunele aduse particularilor prin activitate ilicită. Abateri în procesul de administraţie au existat întotdeauna, fiind sancţionate (pînă la acel moment) de normele dreptului civil sau penal, după caz, dat fiind că dreptul administrativ ca ramură distinctă a apărut ulterior în perioada de democratizare a statelor[1].
Indiscutabil că organizarea executării şi executarea legii, ca domeniu reglementat de dreptul administrativ, necesită existenţa unei noi forme de răspundere care declanşează măsuri concrete, prevăzute de legislaţie, pentru sancţionarea abaterilor din domeniul administraţiei publice. Totalitatea normelor ce stabilesc şi reglementează aplicarea acestor sancţiuni formează conţinutul răspunderii administrative.
Constatăm faptul că pînă în prezent instituţia „răspunderii administrative“ este investigată insuficient, fapt care, într‑o oarecare măsură, explică diversitatea opiniilor cu privire la definirea, conţinutul şi esenţa acestei forme de răspundere juridică. Cea mai mare diversitate de opinii există în jurul „subiectului pasiv al răspunderii administrative“. Cea mai mare neclaritate există la capitolul „cine răspunde (cine este titularul) în cazul răspunderii administrative“?
În urma unor analize efectuate, trebuie să constatăm poziţia referitoare la instituţia răspunderii administrative, formele ei de manifestare şi titularii acestei forme a răspunderii juridice.
- La baza răspunderii administrative stă ilicitul administrativ. Susţinem opnia prof. A. Iorgovan, care divizează ilicitul administrativ în trei categorii: ilicit administrativ–patrimonial; ilicit administrativ–disciplinar şi ilicit administrativ–contravenţional[2].
- La baza determinării titularului răspunderii administrative (subiectului pasiv al răspunderii) a stat opinia aceluiaşi reprezentant al doctrinei juridice române A. Iorgovan cu privire la subiecţii activi ai ilicitului care constată că: „abaterea administrativă poate avea ca subiect activ (care devine subiect pasiv în procesul de atragere la răspundere) după caz, un organ al administraţiei de stat, un funcţionar public, o structură nestatală, respectiv o persoană fizică care nu este titulară unei funcţii publice“[3].
Din această constatare reiese că: titulari ai răspunderii administrativ–patrimoniale (subiect pasiv al răspunderii) pot fi organele administraţiei de stat, funcţionarii publici, structurile nestatale; titulari ai răspunderii administrativ–disciplinare pot fi numai funcţionarii publici şi funcţionarii cu statut juridic asimilat funcţionarului public care se află în raporturi de serviciu (muncă) cu o autoritate publică; titulari ai răspunderii administrativ–contravenţionale pot fi atît persoanele fizice, cît şi cele juridice.
[1] Orlov M., Belecciu Șt. Drept administrativ. Op. cit., (2005), p. 136.
[2] Iorgovan A. Drept administrativ. Op. cit., (1993), p. 198.
[3] Iorgovan A. Drept administrativ. Op. cit., (1993), p. 200.