Este o solutie la care se poate recurge în si1tuatiile în care intre declaratiile diferitelor persoane exista contradictii , cerindu‑se clarificarea şi completarea anumitor probe sau depozitii. Confruntarea poate fi considerata , dat fiind specificul sau ca o solutie de exceptie, ea trebuind sa fie bine pregatita, mai ales sub aspectul stapinirii perfecte a datelor ce urmeaza a fi clarificate prin intermediul său .
Odata cu identificarea elementelor contradictorii, vor fi studiate amanuntit persoanele de la care provin relatarile divergente profilul lor psihologic, putandu‑se stabili pe aceasta cale şi motivele probabile ale distorsiunii .
Prin compararea declaratiior contradictorii cu alte declaratii asupra acelorasi elemente de la dosarul cauzei , se va putea aprecia care dintre persoanele care declara diferit se apropie mai mult de adevar, asa cum rezulta el din restul probatoriului. Se vor lua în considerare starea fizica şi emotionala la momentul faptei, atitudinea sau relatia cu infractorul(relatii de prietenie, conflicte anterioare, mila pentru autor, etc. ).
O chestiune destul de delicata este aprecierea oportunităţii confruntarii sub aspect moral. în functie de o larga paleta de motive: cultura generala, virsta, trasaturi morale, reactii pe fond temperamental, pozitie sociala, unele persoane pot sa se şi mta depasite de actul şi atmosfera confruntarii. în atari conditii, exista riscul ca acestea sa participe intr‑o stare de inhibitie, fiind doar participanti inerti, care nu pot sa‑si sustina punctul de vedere şi se lasa condusi de celalta parte cu care se face confruntarea. Exista de asemenea posibilitatea ca la confruntarea cu autorul infractiunii, victimei sau unor martori oculari sa le fie reinviate sentimentele, starea emotionala pe care le‑au generat‑o comiterea faptei, situatie de natura a ii impiedica sa reziste procesului confruntarii. Cind aceste situatii nu pot fi inlaturate, este recomandabil sa se renunte la confruntare, acesta fiind compromisa sub aspectul eficientei tactice .
Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul ca divergentele de apreciere ale anumitor aspecte pot sa apara şi în mod şi ncer la persoane diferite, pe temeiul perceperii gresite sau al receptionarii partiale incomplete al anumitor date. în planificarea confruntarii se poate proceda la o pregatire, stabilindu‑se adoptarea unei tactici''surpriza'' sau a unei modalitati clasice de confruntare.
Confruntarea va avea loc cu prezenta ambelor parti confruntate supraveghindu‑se reactiile acestora. Fiecare intrebare şi rapsuns vor fi consemnate, dar nu se recomanda a se citi declaratiile anterioare care au determinat recurgerea la confruntare. Ele vor putea fi reproduse în esenţă, în sens.
Partilor confruntate li se vor pune aceleasi intrebari, acestea trebuind sa fie clare, concise, de natura a nu sugera ca organul de ancheta ar impărtăşi sustinerile uneia şi ar suspecta cealalta parte de nesinceritate. Intrebarile vor fi puse alternativ fiecarei parti, raspunsul uneia fiind urmat de adresarea aceleiasi intrebari celeilalte parti şi după semnarea a ceea ce s‑a consemnat cu privire la aceste raspunsuri va fi adresata urmatoarea intrebare, continuind pina la epuizarea problemelor ce au determinat confruntarea.
În final pot fi adresate şi intebari de precizare a unor elemente, după aceeasi regula aratata mai sus, permitindu‑se chiar celor confruntati sa‑si adresze intrebari reciproce prin intermediul anchetatorului care va decide în ce masura acestea au legatura cu confruntarea. Fiecare intrebare şi raspuns din procesul verbal de confruntare vor fi semnate de persoana careia i‑au fost adresate, respectiv de cea care a raspuns la ele.