Pin It

3.1. Pentru a conştientiza şi a interpreta corect noţiunea de răspundere administrativ–juridică, este important de a cunoaşte apariţia şi evoluţia teoriei răspunderii administrativ–patrimoniale. În acest scop vom apela la doctrina dreptului administrativ român. Teoria răspunderii administrativ–patrimoniale a fost obiectul investigaţiilor mai multor savanţi.

Pe noi ne inspiră rezultatele investigaţiei acestei probleme şi poziţia prof. C. Manda vis‑à‑vis de teoria răspunderii administrative. Studiind doctrinele franceză, engleză şi cea română, el vine cu următoarele concluzii privind evoluţia în timp a teoriei responsabilităţii[1] și a administraţiei publice.

Dacă egalitatea tuturor în faţa sarcinilor publice este bine justificată prin teoria responsabilităţii, atunci ea nu trebuie să ducă la înţelegerea că orice atingere a acestei egalităţi se impune să fie reparată, ci se au în vedere doar cele care sînt provocate prin acte ce reprezintă anumite caractere juridice — vicii sau crearea de riscuri, angajînd responsabilitatea. Ca atare, este necesară o distincţie clară a problemei teoretice a justificării responsabilităţii şi cea practică a faptului generator de responsabilitate.

În opinia lui C. Manda, un rol deosebit în fundamentarea răspunderii administraţiei publice îi revine Constituţiei României din 1923. Potrivit prevederilor legii supreme, orice parte vătămată de un decret sau de o dispoziţiune semnată sau contrasemnată de un ministru care violează un text expres al constituţiunii sau al unei legi, poate cere Statului, în conformitate cu dreptul comun, despăgubiri băneşti pentru prejudiciul cauzat, acest drept fiind extins la toate cazurile de daune cauzate prin vătămarea unui drept, fie printr‑un act administrativ de autoritate sau de gestiune făcute cu încălcarea legilor şi regulamentelor, fie prin reaua voinţă a administraţiei de a rezolva o cerere referitoare la un drept.

Confruntarea de idei, în opinia prof. A. Iorgovan, a dat cîştig de cauză tezei naturii juridice administrative, fapt pentru care răspunderea patrimonială a organelor administrative de stat a fost calificată ca o formă a răspunderii în dreptul administrativ — răspunderea administrativ–patrimonială.

Natura juridică a răspunderii patrimoniale a administraţiei publice are anumite reguli juridice specifice ce o diferenţiază de răspunderea civilă delictuală, şi anume:

— ea este o răspundere izvorîtă din actele administraţiei publice emise în regim de putere publică (de drept public);

— la baza răspunderii patrimoniale a administraţiei publice stă prezumţia de culpă a autorităţii publice emitente a actului ilegal sau a refuzului nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept sau interes legitim;

— acţiunea de despăgubiri este de competenţa instanţei de contencios, fiind, de regulă, accesorie acţiunii directe în anularea unui act administrativ sau împotriva refuzului nejustificat al unei autorităţi publice de a rezolva cererea reclamantului privitoare la un drept sau interes legitim al său;

— acţiunea de despăgubiri fiind, de regulă, accesorie celei principale în contencios administrativ, urmează scopul acestei acţiuni;

— termenul de prescripţie al dreptului la acţiunea în despăgubiri este maxim de un an şi decurge fie de la data apariţiei dreptului la acţiunea directă în contencios administrativ, fie de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuie să cunoască întinderea pagubei, în cazul acţiunii în despăgubiri de sine stătătoare şi nu de 3 ani ca în dreptul civil.

Aşadar, cadrul juridic al Republicii Moldova în ceea ce priveşte natura juridică a răspunderii patrimoniale a administraţiei publice este similar celui românesc. Astfel, Constituţia Republicii Moldova (art. 53 alin. (1)) stipulează că: „Persoana vătămată într‑un drept al său de o autoritate publică printr‑un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaştere dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei“. Această prevedere constituţională, practic, cu exactitate (unu la unu) este dublată cu o altă lege[2].

În baza acestei analize concluzionăm că statul se face responsabil faţă de cetăţenii săi pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor lor, excluderea abuzurilor şi exceselor de putere din partea autorităţilor publice, neadmiterea prejudiciului şi, în cazul în care statul nu‑şi onorează această sarcină, cînd printr‑un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea unei cereri este cauzat un prejudiciu (fie material, fie moral, sau una şi alta), autoritatea emitentă a actului respectiv trebuie să poarte răspunderea care este definită ca răspundere administrativă patrimonială a autorităţii publice.

Deci, răspunderea administrativă patrimonială, poate fi definită ca fiind acea formă a răspunderii juridice care constă în obligarea statului (a autorităţilor publice a statului) sau, după caz, a unităţilor administrativ–teritoriale la repararea pagubelor cauzate particularilor printr‑un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat al administraţiei publice de a rezolva o cerere privitoare la un interes legitim.

 

[1]     Termenul „responsabilitate“ autorul îl tratează pe larg, incluzînd în el şi sensul de „răspundere“.

[2]     Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10,02.2000, art. 1 alin. (2). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 57‑58 din 18.05.2000, art. nr. 375.