Pin It

Metodologia oricărui domeniu ştiinţific indică spaţiul domeniului teoretic de referinţă, orientează cercetătorul spre formularea unor ipoteze ce pot fi testate empiric. Psihologia juridică, care are în calitate de obiect particularităţile psihice, psihologice şi sociale ce determină comportamentul subiecţilor relaţiei de drept în diverse situaţii, se dirijează de o metodologie, care-i oferă investigaţiei capacitatea de orientare spre realitatea psihologică şi socială a cadrului judiciar, cercetarea ei prin intermediul unui sistem de norme, tehnici şi metode, generalizarea prin adunarea datelor empirice capabile să controleze teoria.

Principiile metodologice ale psihologiei judiciare sunt următoarele:

- studiul personalităţii în dinamică, în acţiune, ţinându-se cont de sistemul valoric-normativ, inclusiv de normativitatea juridică, în care aceasta este încadrată;

- menţionarea factorilor care au generat infracţiunea, cercetarea personalităţii participanţilor la drama judiciară prin reconstituirea actului infracţional cu utilizarea materialelor anchetei penale;

- utilizarea în cercetare a legităţilor funcţionării psihicului uman, ale fenomenelor psihice şi determinantelor acestora;

- raportarea investigaţiilor la condiţiile sociale care au determinat comportamentul infracţional, cercetarea valorilor - scopurilor - condiţiilor - mijloacelor - motivelor - rezultatelor.

În cercetarea personalităţii implicate în drama judiciară sunt utilizate diverse metode:

- de cercetare teoretică - studiul legităţilor funcţionării psihicului uman şi a celor care dirijează comportamentul social al individului în cadrul reglementat prin norma de drept;

- de diagnosticare a particularităţilor individual-psihologice, care au generat infracţiunea (metode ale expertizei psihologic-judiciare);

- de influenţă psiho-pedagogică - orientate spre investigaţia fenomenului criminalităţii şi stabilirea cauzelor, spre elaborarea unor măsuri preventive şi de recuperare socială a infractorilor.

Aceste metode sunt preluate din cadrul specific al psihologiei, adaptate la sarcinile cercetării personalităţii implicate în drama judiciară şi a tuturor factorilor care-i dirijează comportamentul. Utilizarea lor solicită o posedare a cunoştinţelor despre cercul de fenomene psihice şi sociale şi aplicare a acestora în funcţie de circumstanţele concrete, supuse investigaţiei.

În dependenţă de sarcinile ce urmează a fi rezolvate în psihologie metodele se împart în:

- metode de colectare a datelor - studiul izvoarelor documentare, metoda biografică, observaţia, ancheta, testele de personalitate şi interpersonale;

- metode de clasificare teoretică a faptelor care, prin raportarea datelor empirice la anumite canoane numerice, scheme, etaloane, etc., oferă o tratare a realităţii psihice şi sociale;

- metode de intervenţie psihologică, de corectare, bazate pe influenţă, formare, schimbare - jocurile de rol, drama psihologică şi socială, tehnicile T-group şi E-group, analiza de caz, diverse practici psihoterapeutice, etc.

Ne vom referi cu deosebire la primul grup de metode, cele din urmă necesitând un spaţiu amplu de prezentare şi mai mult timp pentru formarea capacităţilor de utilizare.

Totodată, ţinem să menţionăm că şi aceste metode pot fi utilizate amplu doar de către specialiştii psihologi (experţi), agenţii judiciari folosind doar unele elemente ale lor pe parcursul cercetării, calificării cauzei penale şi în cadrul activităţii de recuperare socială.

Studiul izvoarelor documentare este o metodă indirectă, bazată pe cercetarea informaţiei conţinute în documente în scopul reconstituirii traseului unor anumite fapte, evenimente, epizoade deja «consumate». În psihologie se practică atât pentru analiza unor fenomene cu caracter macrosocial, cât şi a personalităţii (metoda biografică). Prima aplicare poate oferi date privind fenomenul unui anumit tip de infracţiune (de exemplu - al crimei organizate), care vor contribui la identificarea metodelor de combatere a acestuia. Cea de a doua formă de utilizare poate servi drept mijloc de cunoaştere a personalităţii, analizându-i calea parcursă în timp, anumite contexte sociale - condiţii concret-istorice, etapele semnificative ale afirmării şi manifestării. Analiza se centrează pe corelarea a două tipuri de factori: subiectivi, extraşi din documentele cu semnificaţie personală (acte ce certifică naşterea, identitatea, starea civilă, studiile, constituirea profesională, diverse documente cu caracter intim - autobiografia, jurnalele, scrisorile, memoriile, etc.), obiectivi - căpătaţi prin analiza contextului social-istoric.

Cercetarea prevede o serie de tehnici: alcătuirea dosarului personal ce conţine informaţia minim necesară pentru orientarea prealabilă a investigaţiei, ancheta biografică - ordonarea cursului amintirilor, selectarea unor evenimente nereflectate în documente, întocmirea spontană sau ordonată după o anumită schemă a autobiografiei, interviul biografic, pe parcursul căruia se recurge şi la observarea trăirilor subiectiv-emoţionale. Se poate recurge la studiul cercului comunicării, identificându-se durata, intensitatea raporturilor cu anumiţi subiecţi, semnificativi pentru persoana cercetată, la analiza în detaliu a evenimentelor considerate de către respondent importante, sau a celor ce i-au produs impresii, trăiri puternice, la relatările celor ce-l înconjoară etc.

Informaţia căpătată este ordonată în tabele cronologice, care ilustrează datele, conţinutul evenimentelor şi atitudinea subiectului faţă de acestea, determinându-se, în aşa fel, semnificaţia lor pentru evoluţia biografică a persoanei.

Alte forme de prelucrare a informaţiei - cauzometria şi întocmirea cauzodramei - oferă date pentru o analiză a personalităţii în dinamică şi identificarea cauzelor comportamentului actual.

Chiar şi cea mai simplă utilizare a metodei biografice poate oferi informaţie despre socializarea individului, aderarea la anumite valori şi norme, raportarea la grupul de apartenenţă (familie, grup şcolar, de muncă) şi la cadrul socio-cultural general.

Observaţia este o investigaţie sistematică a unui obiect (subiect), realizată în baza unui plan întocmit din timp şi cu ajutorul unor instrumente adecvate scopului. Este metoda, pe care psihologii o consideră principală, toate celelalte fiind variaţii sau derivate din aceasta.

Obiectul observării - comportamentul individual sau raporturile sociale - este supus investigaţiei în scopul identificării obiectivelor propuse. Rezultatele sunt înregistrate în scris, audio-sau video- de către observatorul pasiv sau activ (cel se implică ca participant direct, provocând evenimentul necesar).

În practica judiciară observaţia este utilizată frecvent - începând de la cercetarea la faţa locului, ancheta preliminară, pe parcursul căreia agentul judiciar înregistrează comportamentul persoanelor supuse cercetării, şi până la activitatea specializată a experţilor.

Ancheta constă în culegerea de date sau informaţii despre entităţile sociale prin intermediul chestionării orale sau scrise. Unităţile de analiză, sau entităţile sociale stabilite în vederea chestionării, sunt selectate prin eşantionare, mai frecvent de tip probabilist, aleator. Procedeele de bază ale anchetei - chestionarea şi interviul - se realizează cu utilizarea unui şir de enunţuri, formulate de cercetător anticipat. Propoziţiile din chestionar pot fi interogative sau enunţiative, solicitând răspunsuri închise, alese dintr-un şir de variante, propus de cercetător, sau deschise - formulate de către respondenţi.

Materialul căpătat este prelucrat statistic şi analizat. În psihologia juridică această metodă a fost folosită în scopul investigaţiei atitudinii faţă de normativitatea juridică, a cauzelor infracţiunii, a afirmării profesionale a agenţilor judiciari.

Experimentul constă în producerea deliberată a unui fenomen şi în analiza manifestărilor generate în condiţii speciale de manipulare a factorilor generali şi de posibilitate de control. Există mai multe tipuri de experiment. În funcţie de situaţia de experimentare se poate vorbi despre experimentul natural, în care se operează cu o situaţie spontană, oferită de circumstanţe, sau artificial - provocat de experimentator. Cel din urmă frecvent este definit şi experiment de laborator, folosit în practica psiho-judiciară în scopul cercetării particularităţilor proceselor psihice şi a influenţei lor de anumite circumstanţe din exterior sau cu caracter intern, psihologic.

Experimentul de laborator este una din metodele folosite de către expertiza psihologic-judiciară, sau în scopul controlului ipotezelor ştiinţifice. Realizarea necesită instrumente speciale, aparate şi condiţii.

Experimentul de teren (sau natural) se realizează într-o situaţie reală, în vederea controlării unei ipoteze, cercetătorul având o poziţie pasivă, de observator, sau activă, introducând factori experimentali sau chiar persoane care contribuie la crearea situaţiei dorite. În scopul reconstituirii faptei în procedura penală se utilizează diverse situaţii experimentale, cu participarea părţilor implicate în proces, în scopul reactualizării informaţiei. Unele situaţii, mai dificile, necesită convocarea în calitate de consultant a psihologului.

Testele sunt probe psihologice standartizate, care informează asupra calităţilor cognitive, emotiv-volitive, a capacităţilor şi aptitudinilor, trăsăturilor de personalitate, însuşirilor psihice ale subiectului uman. În funcţie de obiectivul urmărit ele se împart în următoarele categorii:

- teste pentru abilităţi senzo-motorii;

- teste de atenţie;

- teste de inteligenţă;

- teste de memorie;

- teste de aptitudini;

- teste de temperament, caracter;

- teste de personalitate;

- teste proiective;

- teste pentru stabilirea capacităţilor social-afective, etc.

În domeniul practic al psihologiei judiciare sunt mai frecvent folosite testele de personalitate şi proiective: Rorschach (testul petelor de cerneală), T.A.T. (Testul de apreciere tematică), Szondi, Rosenzweig, M.M.P.I. (Inventarul multifazic de personalitate), Luscher, etc.

Sunt folosite testele şi în activitatea de selectare a cadrelor pentru agenţiile judiciare. Desigur că cele mai valide teste sunt caracterizate printr-o utilizare destul de sofisticată, cuprinzând un număr mare de enunţuri, pe care subiectul testării urmează să le con-sulte şi să-şi exprime atitudinea. La fel de dificilă este şi procedura prelucrării rezultatelor. În ultimul deceniu au apărut variantele computerizate ale testelor, acestea înlesnind testarea.

Utilizarea metodelor psihologice permite elucidarea conţinutului adecvat al obiectului cercetat, stabilirea unui program şi realizarea unor acţiuni psihologice în direcţia necesară.