O formă instituţionalizată a controlului social constă în aplicarea normelor de drept. Fiind nişte reguli elaborate şi confirmate de către organe speciale legislative, ele sunt asigurate de controlul unor instituţii speciale, de stat. După adoptare ele capătă denumirea de lege şi caracterul obligatoriu pentru toţi subiecţii sociali, atât colectivi, cât şi individuali.
Asimilarea conduitelor care vin în acord cu normele de drept decurge în procesul socializării juridice a individului. Socializarea juridică prevede înglobarea valorilor şi normelor apărate prin lege. Pe parcursul acestui proces are loc formarea conştiinţei de drept a individului uman - a unui sistem de cunoştinţe, atitudini, reprezentări şi evaluări ale normativităţii juridice care-i reglementează viaţa în cadrul social şi juridic concret în care el este inclus. Conştiinţa de drept nu prevede posedarea perfectă a conţinutului integru al spectrului de legi adoptate în stat, asemenea competenţă ţinând de prerogativa lucrătorilor din domeniul jurisprudenţei, ci conştientizarea şi acceptarea acelor valori care sunt asigurate de norma de drept. Conştiinţa de drept determină caracterul acţiunilor individului în societate. În funcţie de caracterul dezvoltării conştiinţei de drept putem distinge câteva niveluri ale acesteia.
La nivelul elementar, iniţial, individul posedă cunoştinţe empirice ale normelor de drept, care-i permit un acord cu acestea. Omul îşi organizează activitatea în scopul satisfacerii trebuinţelor personale în conformitate cu normativitatea socială şi juridică, se încadrează comportamental în modelele recunoscute de societate, deseori fără a fi conştient de existenţa unor norme juridice, dirijat fiind doar de intenţia de a face faţă controlului social, de a nu veni în dezacord cu grupul. Este de fapt un model de conformare, de adaptare la cerinţele sociale.
La următorul nivel, mai elevat, individul uman se orientează în diverse situaţii, instituţii de drept, este conştient de statutul şi rolul lui în societate. Posedă cunoştinţe empirice, la nivelul simţului comun, mai rar teoretice, despre drepturile şi obligaţiile sale, reglementate prin norma de drept.
Cel mai înalt nivel prevede posedarea unor opinii, conştientizarea rolului şi a importanţei dreptului în societate. Este, de fapt, o conştientizare conceptuală a normei de drept, o respectare a ei reglementată de convingerea internă în modelele comportamentale ajustate la sistemul de legi.
Conştiinţa juridică are câteva funcţii.
- Cea de cunoaştere realizează reflectarea normativităţii juridice, mai frecvent la nivel de tradiţii, reprezentări, experienţă, norme, care duc la formarea unor modele de comportament în situaţiile controlate de lege.
- Funcţia de evaluare se prezintă ca o apreciere a sistemului de drept, motivând comportamentul şi selectând conduitele în vigoarea circumstanţelor.
- Cea de reglementare duce la un control conştient al acţiunilor şi apreciere a rezultatelor acestora.
Inacceptarea unei norme sociale, adoptarea unui model de comportament care violează prescripţiile neformale ale societăţii poate fi etichetată în funcţie de toleranţa societăţii date ca un fapt mai mult sau mau puţin periculos şi duce la o anumită atitudine socială - de la marginalizarea totală a subiectului cu comportament deviant, până la modificare normei şi schimbarea ei în funcţie de noile cerinţe ale timpului. Încălcarea unei norme de drept este considerată întotdeauna ca devianţă, ducând la sancţiuni juridice şi la calificarea comportamentului cu noţiunea de infracţiune (delincvenţă) Comportamentul infracţional (delincvent) este un tip de conduită cu un grad sporit de periculozitate socială, afectând cele mai importante valori şi încălcând normele juridice de care se ghidează cadrul social. În conformitate cu legislaţia penală infracţiunea este definită în următorul mod:
„Articolul 14. Noţiunea de infracţiune
(1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.
(2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni”[1].
[1] Codul Penal al Republicii Moldova. In: Monitorul Oficial, Nr. 128-129, 13.09.2002, art. 14.