Pentru început vom oferi câteva degfinişii care vor facilita înţelegera materialului.

Simptomul – indicator al stării patologice, totalitatea de calităţi şi însuşiri psihice care determină manifestarea comportamentală patologică – devianţă, infracţională.

Sindromul patopsihologic se referă la complexitatea de indicatori ai tulburării care determină o deviere de la normalitate ce-l orientează pe individ spre modele de comportament social inadecvate.

S-au stabilit sindroame patopsihologice, care mai frecvent se manifestă drept cauză a devianţei şi delincvenţei

l           Sindromul psihopatic

l           Sindromul schizofrenic

l           Sindromul organic

l           Sindromul oligofrenic

l           Dezorganizarea psihogenă a activităţii psihice

1. Sindromul psihopatic - psihopatia

Psihopatia – dezvoltare patologică a caracterului, avînd la geneză o deficienţă biopsihică înnăscută sau timpuriu dobîndită, care poate condiţiona comportament deviant, iar în anumite condiţii sociale – infracţiune

“Grup polimorf de dezvoltări patologice ale personalităţii, caracterizate clinic printr-o capacitate insuficientă sau incapacitate permanentă sau intermitentă de adaptare armonică şi suplă la mediul familial, profesional sau, în general, social” (V. Predescu)

Indicatori ai psihopatiei

După Ganushkin, psihopatiile pot fi identificate după cîteva principii:

-           Principiul totalităţii – particularităţile psihopatice se răsfrîng asupra întregii vieţi psihice, manifestîndu-se unitar, în totalitate

-           Principiul constanţei – trăsăturile psihopatice sînt constante, permanente şi caracterizează personalitatea pe parcursul întregii vieţi

-           Principiul intensităţii – psihopatul mai frecvent se statuează la limita dintre normă şi anormalitate (în afară de cazurile grave, care cunosc doar compensări episodice, sau de momentele de decompensări totale)

-           Principiul dinamicii – psihopatia cuprinde etape de forma şi structurare, este o patologie care se manifestă în ascendenţă

Clasificări ale psihopatiei

În CIM 9 psihopatiile sînt prezentate în codul 301 “Tulburări de personalitate”, definite ca “moduri de comportare neadaptată, profund înrădăcinate, de obicei manifestate în adolescenţă sau mai devreme, care persistă în cea mai mare parte a vieţii adulte, cu toate că devin puţin evidente către vîrsta mijlocie sau către bătrîneţe. Personalitatea este anormală fie în echilibru, în exprimarea comportamentelor sale, fie chiar global”

În Glosarul şi Ghidul de clasificare se menţionează:

-           aceste tulburări sînt definite cu noţiunea de personalitate psihopatică

-           sînt cuprinse şi în codul 310 – “Sindroame cerebrale organice nepsihotice”

-           dacă se află în raport cu nevroza sau psihoza, se codifică atît tulburările de personalitate (psihopatia), cît şi nevroza sau psihoza respectivă )psihopatia astenică cu neurastenia, cea schizoidă – cu schizofrenia)

În DSM III se definesc trăsăturile de personalitate psihopatică ca “paternuri durabile de percepere, relaţionare şi raţionament în legătură cu ambianţa şi cu sine însăţi, ce sînt exprimate într-o serie largă de contexte sociale şi personale importante” dar se manifestă aşa doar atunci “cînd sînt inflexibile sau dezadaptive, determinînd deteriorarea activităţii profesionale ori sociale, sau suferinţă afectivă”.

Definirea psihopatiei

O stare psihică anormală care duce la dezordini globale în structura psihică şi socială a personalităţii, la distorsionarea perceperii ambianţei; este determinată de particularităţile sistemului psihic – lipsă de flexibilitate, forţă şi echilibru, dereglări în alianţa dintre procesele ce decurg în secţiunile superioare şi inferioare ale cortexului. Psihopatia în cele mai frecvente cazuri se înscrie în limitele normalului. Psihopatul nu se clasează “nici printre psihotici (realmente alienaţi), nici printre nevrotici (conştienţi de tulburările lor). Ei sînt indivizi instabili, impulsivi, dificili, al căror comportament face să sufere mai ales anturajul lor. Inadaptaţi social, ei au adesea de a face cu justiţia”, consideră Norbert Sillamy. În psiholgia americană noţiunea “psihopat” este sinonimă cu cea de personalitate antisocială.

Opinii asupra genezei

Starea dată se identifică la vîrsta de 21-25 de ani, pînă la aceasta manifestîndu-se în forma tulburărilor de adaptare la mediu. Totodată, se poate manifesta în cazul unor persoane psihic sănătoase ca trăsături psihopatice sau sociopatice dobîndite, formate prin socializare.

În copilărie psihopatul poate manifesta reacţii sau conduite emoţionale inadecvate, dar care nu ating nivelul anormalităţii. El este caracterizat de regulă de: inteligenţă în normă, inadaptare la mediul social, devianţă comportamentală, imaturitate psihică.

Disociabilitatea psihică rezultă dintr-o prelucrare a Supra-eului părinţilor: antisocialitata lor – lipsa totală a Supra-eului; absenţa conştiinţei morale – psihopatia.

Disarmoniile generale de personalitate, care pot avea în geneză microorganicităţi (psihopatii organice), dar şi un fundal biologic, organic sănătos – personalitatea antisocial formată

Tulburările la nivel de organizare cromozomială

Rolul mediului social – al grupului primar: fetiţa – idol al familiei (psihopatie isterică); fetiţa cenuşăreasă (psihopatie astenică); fetiţa dintr-un mediu care neglijează educaţia, dominat de efecte primare, brutalitate (psihopatie explozivă)

Trăsături de bază ale psihopatiei

l           Capacitate joasă sau incapacitate de adaptare armonioasă la condiţiile obişnuite de viaţă

l           Veşnică nemulţumire de poziţia socială oferită

l           Variantă patologică a caracterului: agresivitate, reactivitate, impulsivitate, lipsă de compasiune, distorsiuni ale percepţiei sociale etc.

l           Dezordini afectiv-volitive majore: afectivitate puternică, apropiată de instinct şi capacitate volitivă de dirijare a comportamentelor joasă

l           Distorsiuni în ierarhia şi structura motivelor: manifestare patologică a unor trebuinţe – cu deosebire a celor primare, sau inadecvată a celor superioare

l           Autoapreciere inadecvată, mai frecvent supraapreciere

l           Incapacitate de corelare a trebuinţelor cu aptitudinile şi posibilităţile individuale

l           Lipsa contactului cu experienţa anterioară sau neglijarea acesteia, incapacitatea parţială sau deplină de previziune a rezultatelor

Clasificări ale psihopatiei

În conformitate cu factorii care generează tulburarea

l           Constituţionale – somatice, determinate de factori organici, biopsihici

l           De limită, care vine mai mult din influenţele sociale nefaste, suportate în copilărie sau tinereţea timpurie

În conformitate cu dinamica şi raportul dintre procesele de compensare-decompensare a activităţii psihice

Psihopatii grave: decompensări profunde şi de durată, care pot uşor conduce spre o stare psihotică

Psihopatii exprimate: compensări pe perioade de durată, decompensări exploziv-afective puternic manifestate în conduite

Psihopatii moderate: compensări pe perioade foarte lungi, decompensări rare, condiţionate de influenţa unor factori foarte puternici sau de careva stări psihice temporare

Clasificări ale psihopatiei – conform CIM 9

Psihopaţii paranoici (CIM 9 – personalitatea paranoică sau fanatică), idei prevalente, suspiciune, supraestimare de sine, senzitivitate exagerată, rigiditate afectivă. Sentiment de a fi discuţie a prietenilor, cunoscuţilor, minimalizare sau ignorare a tot ce contravine propriilro interese, inacceptarea compromisului, incapacitate de recunoaştere a greşelilor. Energie, perseverenţă, combativitate, răzbunare. Cu apropiaţii – comportament sobru, rece, sever, simţ limitat al umorului, intransigenţă, ambiţie, stăpînire de sine.

Psihopaţii paranoici pot fi combativi:

l     cverulenţi – exagerat de sensibili la orice insuccese sau lezare a amorului propriu, a orgoliului, se consideră veşnic nedreptăţiţi, fac nenumărate reclamaţii, sînt revendicativi

l     geloşi patologic

l     fanatici devotaţi unei idei, cauze

l     pasivi:

l     Rar apără cauza lor (fanatici religioşi).

Psihopatii de tip timoral (CIM 9 – personalitatea distimic afectivă, DSM III – tulburări afective), pot fi de două subtipuri

l     Timopatii euforice: Tonus euforic al dispoziţiei, nepăsare, veselie şi încredere neîndreptăţită, optimism patologic, activism, interes de toate, entuziasm, inconsecvenţă, superficialitate, sociabilitate exagerată. Extrem de siguri de sine, nepăsători, lipsiţi de autocritică, superficiali la frustrare iar uneori violenţi.

l     Timpatii depresive: Neîncrezuţi, pesimişti, dispoziţie constant proastă, scepticism, sentiment de insecuritate, subapreciere, tendinţe spre alcool, droguri, suicid

l     Psihopaţii schizoizi (CIM 9 – personalitatea schizoidă), neutralitate emoţională, înclinare spre singurătate, detaşare de realitate, incapabili de contacte umane autentice, lume interioară artificială, departe de realitate, uneori – dominată de elemente magice, fanteziste, idei excentrice, depersonalizare şi derealizare, sentiment de clarviziune. Dublaţi de hipersensibilitate bizară. Sentiment de disconfort şi de inferioritate, suferinţă. În sexualitate – abstracţi şi complicaţi (patologii sexuale).

l     Psihopaţii explozivi (CIM 9 – personalitatea epileptoidă, explozivă sau agresivă), irascibilitate exagerată, predispoziţie către acte necontrolate, comportament agresiv, incapacitate de  a face faţă chiar frustrărilor minore, lipsă de voinţă, spontaneitate. Sînt numiţi frecvent personalităţi antisociale.

l     Psihopaţii psihastenici (CIM 9 – personalitatea obsesională sau compulsională), înclinaţi spre introspecţie şi autoanaliză, frămîntaţi de trăiri mărunte, indeciţi, preocupaţi excesiv de ordine şi disciplină, teamă pentru viitor, egocentrism şi neglijarea realităţii.

l     Psihopaţii isterici (CIM 9 – personalitatea isterică), dorinţă exagerată de a părea mai mult decît este, sentimentul propriei inferiorităţi, nemulţumnire de sine, reacţii exagerate emoţionale dar lipsite de profunzime, labilitate afectivă, dependenţă de mediu, intoleranţă la frustrări, incapabili de activităţi sistematice, străduinţă în a cîştiga atenţia, recunoaşterea, admiraţia, compasiunea, mila, minciună, fantezie prodigioasă.

l     Psihopaţii astenici (CIM 9 – personalitatea astenică, dependenţă inadecvată sau pasivă), nivel energetic scăzut, slabă capacitate de efort, lipsă de iniţiativă, entuziasm şi voinţă. Suportă greu zgomotul, durerea, aglomeraţia, frustrările, este iritabil. Deficit în sfera instinctuală. Neîncrezuţi, depresivi, obsesivi, fobici, trataţi drept leneşi, comozi.

Infractorii psihopaţi prezintă periculozitate sporită, motivaţia pentru infracţiune fiind polivalentă: reactivitate patologică la diferiţi stimuli, pulsiuni instinctive, comportament bizar, agresivitate. În anumite cazuri sînt orientaţi spre diverse obiecte ale infracţiunii.

Dezvoltarea intelectuală mai frecvent în normă, se integrează eficient în profesie, motive ale devianţei şi crimei devenind imaturitatea personalităţii, conflictul imaginar, incapacitatea de evaluare valorică a evenimentelor, recunoaşterea valorii altuia.

2. Sindromul schizofrenic - schizofrenia

Conform ICD 10, tulburările de tip schizofren sunt definite de prezenţa unor distorsiuni fundamentale şi specifice ale gândirii, percepţiei şi ale afectelor care sunt neadecvate momentului conjunctural (bizarerii). Câmpul de conştiinţă clar şi capacitatea intelectuală sunt de obicei menţinute, deşi unele deficite cognitive se pot instala în decursul timpului.

Schizofrenia prezintă o condiţie a comportamentului deviant şi chiar a infracţiunii.

Riscul suicidal este foarte crescut în schizofrenie. Aproximativ o treime dintre pacienţi prezintă  tentativă în antecedente, iar 10% reuşesc suicidul. Factorii de risc suicidar sunt: sexul masculin, vârsta sub 30 de ani, celibatar care locuieşte singur, fără ocupaţie, evoluţie cu frecvente recăderi, dispoziţie depresivă pe parcursul ultimului episod, toxicomanie şi externarea recentă din spital. Se pare că pacienţii cu schizofrenie paranoidă şi cei cu nivel educaţional ridicat au un risc crescut de comportament suicidal, probabil datorită sentimentelor de nesiguranţă, lipsa speranţei şi realizarea faptului că dorinţele şi ţelurile propuse nu se vor materializa niciodată.

Asemenea altor pacienţi psihotici, schizofrenii prezintă o rată înaltă a infracţionalităţii şi comportamentului violent. Cei care consumă alcool au un risc crescut de comportament agresiv, inclusiv omucidere. Manifestările violente sunt de cinci ori mai frecvent întâlnite la schizofreni faţă de persoanele fără tulburări psihice.

Datorită cronicizării şi profundei invalidări a pacientului, schizofrenia este considerată cea mai severă şi invalidantă tulburare psihică. Pacienţii cu schizofrenie reprezintă aproximativ 40% din cazurile spitalizate în unităţi psihiatrice.

Etiologie

Există un consens printre cercetători conform căruia schizofrenia este o boală multifactorială. Indivizii pot prezenta o predispoziţie genetică, dar această vulnerabilitate nu este exprimată fără intervenţia altor factori. Studiile actuale analizează o multitudine de factori posibil implicaţi: genetici, anatomici, circuite neuro-funcţionale, electrofiziologici, neurochimici, imunologici şi neurofarmacologici, endocrinologici, factorii de dezvoltare neuronală, factorii socio-familiali şi de dezvoltare individuală etc. Grupul schizofreniilor cuprinde un grup de tulburări psihice relativ omogene sub aspectul exprimării lor clinice, dar a căror etiologie cuprinde o paletă extrem de largă de factori endo-exogeni aflaţi într-o intercondiţionare dinamică. Aceste etiologii deosebit de diverse explică unicitatea şi irepetabilitatea tabloului clinic la fiecare schizofren în parte, dar şi trăsăturile comune, definitorii, valabile pentru întreaga grupă de schizofrenii.

Aceasta boala debutează in special in adolescenta sau tinereţe (schizofrenia hebefrenia), evoluand cu perioade de compensare şi de decompensare. Tratat la debut, el poate fi mai uşor menţinut în stare de compensare, de remisie. Anume această stare şi este în atenţia patopsihologiei judiciare, deoarece în condiţii de agravare schizofrenia este considerată ca provocînd comportamente marcate de iresponsabilitate.

Deşi în perioadele de remisie pacientul are un comportament mai puţin marcat de anormalitate, totuşi tulburările de personalitate şi îndeosebi manifestarea patologică a motivaţiei este caracteristică persoanei schizoide:

-           tulburări ale procesului gîndirii, manifestate în vorbire;

-           modificări în structura şi organizarea motivelor, motivaţie patologic manifestată a comportamentelor;

-           dezorganizare a procesului afectiv de tipul ambiguităţii şi ambivalenţei emotive, manifestărilor depresive sau apatice, autismului;

-           modificarea atitudinilor, autoaprecierii, autoconştientizării.

Tabloul tipic de personalitate premorbidă schizoidă sau schizotipală se caracterizează prin pasivitate, lipsă de comunicativitate, introversiune (frecvent chiar manifestări autiste). Persoana respectivă are puţini prieteni, evită sexul opus, nu participă la activităţi de grup (petreceri, dans, sporturi de echipă). Preferă să se uite la televizor, să joace jocuri ore întregi în faţa calculatorului sau să asculte muzică în detrimentul activităţilor sociale utile.

Prodromul are de regulă o durată medie de cca. un an de zile, când cei din jur constată modificări psihocomportamentale şi socio-relationale, dar din nefericire în această fază a bolii consultul psihiatric este amânat nejustificat şi chiar evitat.

Treptat, indivizii afectaţi pierd contactul cu realitatea şi dezvoltă următoarele fenomene:

• · Perplexitate – la debutul afecţiunii, pacienţii declară că experienţele zilnice par stranii, nu îşi dau seama care este motivul schimbărilor comportamentale şi ale personalităţii, de unde provin simptomele pe care le trăiesc.
• · Izolare – pacientul se retrage în singurătate, are sentimentul că este diferit faţă de cei din jur şi evită compania celor care, altădată, îi erau apropiaţi.
• · Anxietatea şi teroare – un sentiment de discomfort general şi anxietatea invadează trăirile zilnice. Această anxietate poate atinge paroxismul când pacientul percepe realitatea ca fiind ameninţătoare şi atribuie aceste pericole unor surse externe.
• · Alte semne şi simptome ale perioadei prodromale sunt: comportamentul bizar (ciudat), modificări ale afectivităţii, tulburări de limbaj, idei bizare, experienţe perceptuale ciudate.

În perioada de stare activă a schizofreniei semnele şi simptomele se referă la aspectul exterior, percepţia, atenţia, memoria, gândirea, afectivitatea, voinţa şi alte sectoare ale personalităţii bolnavului, care sunt profund alterate.

Dezorganizarea comportamentală suportă gravitatea patologiei, care poate fi:

-           mai puţin gravă – diminuare a capacităţilor conştiente, oferirea de sensuri inadecvate, bizare lucrurilor, persoanelor şi evenimentelor, confuzie în luarea de decizii;

-           de gravitate medie – incapacitate de alegere volitiv-conştientă a modelului comportamental adecvat solicitărilor ambianţei şi situaţiei, incoerenţă între experienţele trecute şi reacţiile la stimulii prezenţi;

-           gravă – gîndire puternic distorsionată, inadecvanţă totală a reacţiilor comportamentale.

Sînt considerate ca marcate de responsabilitate penală acţiunile comise de schizofreni cu manifestări patologice mai puţin grave (în cazul cînd acestea simptoame sînt identificate prin expertiză specializată).

În funcţie de predominanţa unor anumite semne şi simptome se descriu mai multe forme clinice de schizofrenie:

1. Forma hebefrenică (schizofrenia dezorganizată) se caracterizează prin discurs şi comportament dezorganizat, afecte neadecvate, absenţa comportamentului catatonic. Ideile delirante şi halucinaţiile, sunt fragmentare, spre deosebire de forma paranoidă. Aspectul clinic al acestor pacienţi este de copil nătâng.
2. Forma catatonică este tipul de schizofrenie în care domină cel puţin două fenomene: fie imobilitate motorie de tip stupuros (sau cataleptic), fie agitaţie extremă. În viziunea ICD 10 schizofrenia catatonică se caracterizează prin predominanţa tulburărilor psihomotorii care pot alterna între extreme: de la stupor şi negativism la hiperkinezie şi agresivitate.

Forma paranoidă a schizofreniei se caracterizează prin predominanţa în tabloul clinic a elementelor halucinator-delirante. Existenţa preocupărilor şi convingerilor delirante şi/sau halucinaţiilor auditive domină întregul aspect clinic. Comportamentul şi discursul dezorganizat precum şi tocirea afectivă sunt mai puţin pregnante. Spre deosebire de alte forme, pacienţii cu schizofrenie paranoidă au o vârstă mai avansată la debut, o funcţionare mai bună premorbidă şi un prognostic mai favorabil. Au şanse mai mari să se căsătorească şi să se integreze socio-ocupaţional în comparaţie cu ceilalţi schizofreni.

4. Forma nediferenţiată a schizofreniei include stările ce întrunesc criteriile diagnosticului general pentru schizofrenie dar nu sunt conforme cu nici unul dintre subtipurile de mai sus sau manifestă trăsături comune mai multor tipuri, fără o clară predominanţă a unui set particular de caracteristici diagnostice.

Forma simplă a schizofreniei este o tulburare rară, în care există o dezvoltare insidioasă şi progresivă a unor bizarerii comportamentale, incapacitatea de a îndeplini cerinţele societăţii şi diminuarea globală a performanţelor. Ideile delirante şi halucinaţiile nu sunt evidenţiabile şi tulburarea nu este atât de evident psihotică ca subtipurile hebefrenic, paranoid şi cataton de schizofrenie. Deteriorarea socială devine manifestă, şi poate urma apoi vagabondajul iar pacientul devine treptat absorbit în sine, inactiv şi lipsit de ţel.

6. Forma reziduală a schizofreniei se întâlneşte la pacienţii care nu mai prezintă simptome psihotice proeminente dar care au fost diagnosticaţi în trecut cu una din formele hebefrenice, catatonice sau paranoide de schizofrenie. Sunt prezente în continuare manifestările caracteristice bolii, însă mult atenuate.

Lăzărescu prezintă 3 tablouri ale macrosindromului schizoid:

1)         macrosindromul deficitar schizomorf

2)         macrosindromul psihotic “productiv” schizomorf

3)         macrosindromul schizodezorganizat,

3. Sindromul oligofrenic - oligofrenia

Este o boala psihica caracterizata prin nedezvoltarea sau oprirea in dezvoltare a funcţiilor intelectuale.

Boala apare in special in familii cu risc genetic, factorul ereditar fiind cel care determina apariţia bolii. Oligofreniile pot fi condiţionate:

-           de o anomalie cromozomiala (numerica sau structurala)

-           de o mutaţie a unei gene

-           tulburări ale mai multor gene care apar ca rezultat al interacţiunii dintre mai multe gene cu mediul înconjurător.

Factorii care condiţionează apariţia oiligofreniilor:

-           interni 1.factorii genetici (ereditari) care au rol determinant 2.factorii constituţionali înnăscuţi sau cistigaţi 3.factorii endocrini 4.factorii metabolici

-           externi sau factorii de mediu 1.factorii de dinainte de nastere (prenatali): -infectiosi (rubeola, sifilis, toxoplasmoza) -toxici (alcool, oxid de carbon, alte toxice)

-           fizici (radiatii ionizante) 2.factori din timpul naşterii (perinatali): traumatisme obstetricale, infecţii in timpul naşterii 3.factori de după naştere (postnatali) şi care acţionează in primul an de viata: infecţii, intoxicaţii, traumatisme cranio-cerebrale

-           ecologici (influente negative ale unor fenomene ale societăţii moderne): artificializarea mediului

-           psihologici (carenţa afectiva in copilărie, traumatisme psihice de-a lungul existentei)

-           socio-economici

Tipuri: Din punct de vedere clinic, oligofreniile sînt clasificate in trei grupe:

-           forma grava (IDIOTIA) sau oligofrenia de gradul III - coeficientul intelectual este de la 0 la 19,  incapacitate de instruire elementară

-           forma medie (IMBECILITATEA) sau oligofrenia de gradul II - coeficientul intelectual este de la 20 la 49, dezvoltare pînă la nivelul a 10-11 ani, asigurarea autoservirii

-           forma uşoară (DEBILITATEA MINTALA) sau oligofrenia de gradul I - coeficientul intelectual este de la 50 la 69, responsabilitate de propriul comportament

Oligofrenia se mai numeşte şi înapoierea mintală, debilitate mintală, întîrziere mintală, handicap mintal şi se caracterizează prin scăderea funcţiei intelectuale. Coeficientul de inteligenţă este mult scăzut şi in funcţie de nivelul sau se clasifica şi boala ca fiind uşoară, medie sau gravă. Oligofrenia determina dificultăţi importante de adaptare şi frecvente tulburări psihice afective şi comportamentale. Formele grave de oligofrenie sînt mai rare decît cele uşoare:

-           75% debili mintali

-           20% imbecili

-           5% idioţi

Devianţa şi delincvenţa comportamentală este detrminată de incapacitatea oligofrenului de a judeca logic şi a face o alegere adecvată a reacţiei comportamentale.

În funcţie de tipul de oligofrenie, vom distinge tipuri de comportamente deviante şi infracţionale (după Ganushkin).

1. Tipul disforic – manifestări impulsive, agresive, reactivitatea a trebuinţelor primare, agresivitate, sugestibilitate – atragere la infracţiuni comise în grup.
2. Tipul psihotic, manifestat în două variante:

-           isteroidal-exploziv – afectivitate patologică de rînd cu îngustare a conştiinţei: comportamente violente;

-           asteno-distimic: anxietate, timiditate, sugestibilitate, dependenţă etc., voinţă puternic afectată – crime marcate de cruzime deosebită, pot fi efectuate în serie.

Debilitatea mintală în cazul încălcării normei penale poate deveni sau nu condiţie a iresponsabilităţii juridice. Tipice debililor sînt incapacitatea de abstractizare, înţelegere a metaforelor, sărăcia vocabularului, utilizarea inadecvată a cuvintelor, volumul mic al memoriei, dificultăţi de concentrare a atenţiei. Debilitatea determină şi un anumit profil fizic, expresie facială. Tulburările afectiv-volitive se reflectă în comportament, determinînd agresivitate, sugestibilitate, rigiditate.

Toate aceste deficienţe pot deveni cauze ale comportamentului deviant şi antisocial.

4. Dezorganizarea psihogenă - nevrozele

Nevrozele fac parte din marea grupa a psihogeniilor. Prin acest termen se definesc acele afectiuni psihice care debuteaza şi evolueaza in conditii de suprasolicitare psihica. Fenomenele psihice astfel declansate sunt, de obicei, reversibile şi nu se insotesc de alterarea personalitatii. Pacientul este constient de boala sa, vine singur cerand ajutorul medicului psihiatru, contrar bolnavilor psihotici, care nu au constiinta bolii, nici atitudine critica fata de tulburarile care necesita asistenta psihiatica. Se descriu in clinica patru forme de nevroze: astenica, obsesivo-fobica, isterica, mixte.

NEVROZA ASTENICA (neurastenia)

A fost descrisa prima data de Beard, in anul 1880. Simptomatologia nevrozei astenice este constituită de: astenie, cefalee, insomnie. Cauza principala a nevrozei astenice este suprasolicitarea indelungata, care duce la epuizare, oboseala patologica a functiilor psihice. Fatigabilitatea crescuta, epuizarea rapida, se insotesc de o hiperexcitabilitate emotiva - bolnavii izbucnesc repede in plans sau ras neretinut, sunt nerabdatori, nu se pot concentra, atentia slabeste rapid; nu pot achizitiona notiuni noi, nu pot citi o site, ceea ce le da impresia ca nu mai au memorie. Somnul este neodihnitor, superficial sau uneori insomnia este totala. La trezire, astenia este mai obositoare decat la culcare. Sensibilitatea psihica crescuta se dubleaza şi de o hiperestezie polisenzoriala. Vertijul, senzatia de ameteala, nesiguranta in mers, pocniturile in urechi, sunt alte semne de nevroza astenica pe linie somatica. La nivelul aparatului respirator nevroza se manifesta prin senzatii neplacute de sufocare sau de „nod in gat". Cefaleea are caracterul unei dureri „in casca", cu punct de plecare occipital.

NEVROZA OBSESIVO-FOBICA

Aceasta forma de nevroza, cunoscuta şi sub numele de psihastenie, se caracterizeaza printr-o serie de simptome functionale reversibile, dar foarte chinuitoare pentru bolnav. Aparitia, in campul ideator al bolnavului, a obsesiilor şi fobiilor, fata de care bolnavul are atitudine critica, luptand contra lor, marcheaza aparitia psihasteniei. Psihastenia se desfasoara pe un fond afectiv anxios, bolnavul fiind framantat de teama, nesiguranta, dubii. Simptoamele obsesive sunt de mai multe feluri: amintiri obsesive, fobii, ritualuri, idei obsedante etc. Functiile psihice intelectuale, ca atentia, memoria, rationamentul, sunt pastrate. Vointa, randamentul in munca, fondul afectiv sufera cel mai mult insa in psihastenie, prin faptul ca bolnavul este constient şi lupta din rasputeri contra bolii. De aceea, psihastenia mai poarta şi denumirea de „nebunie lucida".

ISTERIA (nevroza isterica)

Simptomele isteriei sunt polimorfe, ele manifestandu-se prin crize isterice, tulburari de constienta de tip isteric, tulburari asemanatoare celor din unele boli neurologice şi tulburari somatice. Crizele isterice se dezlantuie in diferite conditii stresante. Bolnavul, in urma unui conflict, a unei contrarieri, a unor certuri sau din dorinta de a atrage atentia celor din jur asupra sa, intra in asa-numita criza de isterie; la inceput scoate un tipat caracteristic, cade, alegandu-si locul şi cautand sa nu-si provoace leziuni prin cadere, intra in contractura tonica cu capul sprijinit, cu trunchiul incordat in pozitie de opistotonus ca un arc, cu calcaiele la celalalt capat al arcului; alteori, pe de o parte, in pozitie de emprostotonus. Criza poate dura de la cateva minute pana la cateva ore. Dupa risipirea crizei, bolnavul pastreaza partial memoria celor petrecute. Tulburarile de constiinţă de tip isteric sunt asemanatoare crizelor crepusculare. Astfel bolnavul percepe tot ce se petrece in jurul sau numai partial.

Nevrozele nu diminuează capacitatea de conştientizare, ci cea de dirijare a comportamentelor. Dirijaţi de compulsiunile nevrotice, indivizii pot comite acte antisociale de diversă configuraţie: furturi, incendieri, omoruri etc.

Cauză a infracţiunilor – distorsiunile de personalitate, perceperea inadecvată a ambianţei, tulburările afectivităţii şi voinţei.

 

5. Sindromul organic - neuropatii

Clasificarea tulburărilor psihice de provenienţă organică conform DSM-4 şi ICD-10 
F0 Tulburările psihice organice şi tulburările simptomatice
   F00 - Dementa in boala Alzheimer
   F01 - Dementa vasculara
   F02 - Dementa in alta boli
   F03 - Dementa fără precizare
   F04 - Sindrom amnezic organic neindus de alcool sau de alte substanţe psihoactive
   F05 - Delirium nedeterminat de alcool sau alte substanţă psihoactive
   F06 - Alte tulburări psihice datorate unei leziuni, disfuncţii cerebrale sau boli somatice
   F07 - Tulburări ale personalităţii şi comportamentului datorate unei leziuni, disfuncţii cerebrale sau boli somatice

Etiologia: meningite sau alte îmbolnăviri infecţioase care afectează SNC; encefalopatii; asteniile traumatice; encefalopatiile; traumele arterosclerotice cerebrale sau fizice; toxicomania.

Caracteristici:

-           Dezvoltare intelectuală deficitară sau, în cazul traumatismelor, în scădere;

-           Disociere de experienţa şi cunoştinţele trecute;

-           Dereglări mnezice;

-           Tulburări de atenţie;

-           Tulburări ale gîndirii;

-           Labilitate afectivă;

-           Lipsa capacităţii de analiză critică a evenimentelor şi a sinelui;

-           Comportamente rigide, stereotipizate, obsesii, accentuări de caracter, tulburări ale somnului etc.

 

6. Cercetarea personalităţii deviante şi delincvente, marcate de tulburării psihice

Importanţa este determinată de starea lucrurilor în acest domeniu

1. Ponderea sporită a persoanelor cu tulburări psihice în cadrul infractorilor
2. Manifestarea unui raport constant între tipuri de tulburare şi forme ale infracţiunii
3. Recidivismul comportamentului antisocial în cadrul persoanelor cu comportament deviant şi delincvent caracterizate de anormalitate psihică

Cele mai multe studii în acest domeniu s-au efectuat asupra personalităţii infractorului psihopatic, alcoolic (adictiv), oligofren; mai puţin sînt elucidate aspectele comportamentului infracţional determinat de nevroză sau leziuni organice ale creierului.

Psihopatia şi comportamentul antisocial

Psihopatia este cauză a inadaptării sociale, reacţiei inadecvate la stimulii din mediu şi/sau cu caracter intern, incapacităţii de a controla afectiv-volitiv comportamentele personale.

Psihopatiile constituţionale (nucleare) cauzează orientări violent-agresive, hipertrofie a trebuinţelor primare, disarmonii afectiv-volitive.

Psihopatiile de limită – atitudini egocentrice, incapacitate de realizare a contactelor sociale, perturbare a relaţiilor, instabilitate afectivă şi comportamentală (frecvent asemenea tip de comportament este definit în literatură cu noţiunea de “sociopatie”).

Deficienţe determinate de psihopatie	Manifestări comportamentale
Tendinţe de decompensare – tensionare internă permanentă	Căutarea modurilor de compensare: infracţiuni sexuale, acte violente, dezordini publice - huliganism
Patologii ale trebuinţelor	Incapacitate de orientare în situaţii complexe, reactivitate comportamentală inadecvată stimulului
Dificultăţi de orientare relaţional-socială	Satisfacere trebuinţelor hipertrofe în moduri social inadmisibile
Reactivitate afectivă	Stare permanentă de conflict intern şi extern
Lipsa de experienţă socială (a raportului cu experienţa şi cunoştinţele trecute)	Sugestibilitate şi aderare la grupuri antisociale

Psihopatii şi tipuri de infracţiuni

Psihopaţii explozivi: 45% - infracţiuni violente, omoruri, maltratări fizice, violuri, egocentrism, conflictualitate; 35% - crime cu caracter material – furturi, jafuri, tîlhării; 20% - huliganism.

Statistic – majoritatea s-au format în familii conflictuale şi au fost insuficienţi şcolarizaţi.

Identificare socială eronată, impulsivitate şi rigiditate comportamentală-afectivă, autoevaluare greşită, conflict cu ambianţa.

Personalitatea de tip isteric (psihopatiile isterice): 58% - escrocherii; 28% - crime violente; 8 – huliganism, acte îndreptate împotriva ordinii publice, mai frecvent decît alte categorii de infractori psihopaţi sînt implicaţi în acte de terorism.

Se manifestă ca egocentrici, demonstrativi, organizîndu-şi o lume fantezistă, imaginară, au tendinţe suicidale.

Educaţie în familie de tip hiperpermisiv sau marcată de hipertutelare.

Psihopaţii schizoizi, astenici, psihastenici: 36% - infracţiuni împotriva persoanei, mai frecvent viol sexual; 30% - crime cu caracter material.

Tensiune nervoasă permanentă, idei de persecuţie, anxietate, depersonalizare, autoevaluare joasă, introversiune patologic manifestată, autism, efect cumulativ al afectivităţii.

Mai frecvent educaţi în familii hiperpermisive, asociale, de către părinţi care prezintă un model comportamental deviant, sau în familie au fost membri care au suportat o tulburare psihică.

Psihopaţii paranoidali: 64% - acte împotriva ordinii publice; 27% - împotriva persoanei, cu caracter foarte grav; 9% - altele, mai frecvent în grup.  Cel mai frecvent se întîlnesc printre criminalii care comit infracţiuni în serie, într-un mod bizar, motivate de teamă faţă de obiectul crimei.

Rigiditate comportamentală şi cognitivă, obsesii, interese limitate, hipersociabilitate externă în scopul camuflării conflictului intern cu mediul social.

Ideea antisocială poate surveni din suportarea într-o perioadă lungă a unei tensiuni sociale, surmenajului psihic, conflictelor cu mediul.

Motivaţia infracţiunilor comise de psihopaţi este patologică: ierarhie dezorganizată a motivelor. Compensaţia se realizează în două moduri:

l           condiţii sociale favorizante care înlătură sau scade din forţa manifestării trăsăturilor caracteriale psihopatice;

l           înlăturarea simptoamelor de bază psihopatice prin mobilizare resurselor interne: socializare, hipercompensare, pseudocompensare.

Oligofrenia şi comportamentul antisocial

Cauzele comportamentului antisocial în condiţiile tulburării de tip oligofren: insuficienţa intelectuală care duce la lipsa raportului dintre motivaţie şi rezultate, incapacitatea de a conştientiza adecvat situaţie, de a-şi planifica oportun acţiunile, de a prevedea consecinţele comportamentului propriu, sugestibilitatea sporită a oligofrenului (frecvent aceasta conduce la aderarea lor la grupuri antisociale), dificultăţile de integrare socială care conduc la izolare şi lipsă de experienţă socială.