În cadrul analizei juridice a infracţiunii şi infractorului se pune accent pe obiectul, subiectul, latura obiectivă şi subiectivă. Analiza psihologică prevede reliefarea rolului factorilor interni - individuali, care ţin de anumite manifestări psihice, precum şi a celor externi, sociali, ce vorbesc despre interferenţele individului cu ambianţa. Fiecare infracţiune se manifestă în mod diferit, analizei putând fi supuse doar aspectele generale.
Dacă vom ignora comportamentul infracţional, care are la bază inadaptarea socială provocată de anumite patologii psihice şi care este cercetat în detaliu de altă disciplină distinctă - psihiatria judiciară - vom ajunge la concluzia că cercul factorilor interni, psihologici principali ai infracţiunii înglobă sistemul simplificat de orientări şi principii de viaţă, care determină o atitudine eronată faţă de ambianţă. În funcţie de aceasta e nevoie de a examina motivaţia personalităţii infractorului. Motivaţia este o pârghie importantă în procesul autoreglării individului, dezvoltării psihice şi umane a acestuia, incluzând în structura sa trebuinţele, motivele, interesele, convingerile, idealurile, concepţiile despre lume şi viaţă. Îndeplineşte mai multe funcţii: de activare internă şi semnalizare a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic; de declanşare a acţiunilor; de autoreglare a conduitelor; modificându-se pe parcursul activităţii umane. Formele motivaţiei se clasifică în perechi opuse: pozitivă şi negativă; intrinsecă (directă, reieşită dintr-o sursă internă) şi extrinsecă (indirectă, sugerată sau chiar impusă din exterior); cognitivă (de cunoaştere) şi afectivă (rezultată din nevoia de afecţiune îi afinitate).
Se spune că orice mijloace sunt potrivite pentru realizarea scopurilor. Dar indivizii umani folosesc de regulă mijloacele, care nu vin în contradicţie cu normativitatea şi valorile sociale, iar în cazul când acestea nu se potrivesc - renunţă la scop. Aceasta se explică prin conştientizarea scopului şi a posibilităţilor, evaluarea adecvată a lor. Atunci când motivaţia e redusă la domeniul inconştientului, ea poate provoca comportament delincvent. Motivaţia greşită este rezultatul lipsei de voinţă şi de dirijare conştientă a conduitelor, parvenind din concepţiile valoric-normative ale personalităţii.
Sistemul de valori individuale determină, la fel, orientarea personalităţi. Valorile individuale criminale au caracter antisocial, denotând o socializare defectuoasă, imaturitate şi inacceptare a sistemului valoric-normativ social. Are loc o supraevaluare a valorilor individuale şi atitudine de neglijare a celor sociale. Personalitatea infractorului îşi formează şi un sistem compensatoriu, care-i îndreptăţeşte acţiunile, diminuând capacitatea de autoevaluare reală.
Din aceste deformări rezultă şi o ierarhie eronată a trebuinţelor şi intereselor. Infractorul posedă trebuinţe limitate cu caracter material utilitar, fără vreo raportare la cele sociale, exagerate în raport cu posibilităţile individuale, frecvent provocând prin satisfacerea lor pericol social foarte mare. Mai mult ca atât, ele sunt hipertrofe, legate de aspiraţia de realizare abuzivă. Acest sistem de trebuinţe formează interese la fel de neadecvate celor sociale.
În structura personalităţii infracţionale se împletesc anumite însuşiri psihice, care prin caracterul lor deviant creează dificultăţi de adaptare. Este vorba de anumite deficienţe emotive sau volitive, care favorizează un comportament impulsiv, slab dirijat de scop, motivaţie, caracterizat prin lipsa unei alegeri conştientă a mijloacelor de rezolvare a conflictului intern sau extern. Sau de anumite orientări agresive, dominate de instinct şi violenţă.
Tot mai frecvent în psihologia contemporană se ridică chestiunea despre comportamentul criminal determinat de sugestibilitate, influenţă, imitaţie. De fapt încă clasicii psihologiei - Le Bon, Tarde, Freud, Sigele şi alţii, - cercetând psihologia mulţimii şi a manifestărilor ei criminale, au menţionat forţa acestor factori. Actualmente, când criminalitatea în grup şi organizată capătă proporţii îngrijorătoare, aceste aspecte se impun din nou cercetării.
Dintre factorii sociali pot fi menţionaţi: mediul de formare a individului - de asimilare a valorilor şi normelor, de socializare; climatul nefavorabil - marcat de conflicte de diversă structură şi cu divers conţinut; caracterul orientărilor care domină în societate şi care, mai ales în timpurile de perturbări sociale, îşi pierd integritatea, creând o stare de scepticism şi indecizie.