Drept

Cercetarea grupului criminal poate fi axată pe parametrii, folosiţi în psihosociologie pentru caracterizarea grupului social. шinînd cont de aceştia, putem defini grupul criminal ca un ansamblu de indivizi, incluşi într-o activitate ce vine în dezacord cu normativitatea socială şi juridică, uniţi într-o structură ierarhică care prevede divizarea rolulrilor şi a funcţiilor şi asigură respectarea valorilor şi normelor intragrupale cu caracter antisocial. Caracteristicile acestei formaţiuni, deşi tangenţiale cu cele ale grupului social, îsi au specificul lor dictat de activitatea criminală.

1. Membrii grupului sînt conştienţi de apartenenţa lor la o structură criminală, comportamentul lor este determinat de interesele şi aşteptările grupului;
2. În grup există o împartire a rolurilor şi, respectiv, sînt stabilite funcţiile fiecărui membru, cu atît mai strict, cu cît mai înalt e nivelul de organizare al grupului, fapt care determină o structură a status-urilor, o ierarhie controlată printr-o reţea de raporturi intragrupale;
3. În scopul controlului acţionează anumite mecanisme intragrupale, care-i supun pe membrii grupurilor regulilor şi tradiţiilor împartasite de majoritate, iar în caz de nerespectare a acestora sînt prevăzute sancţiuni;
4. Valorile intragrupale predomină celelalte valori, inclusiv pe cele general umane.

Activitatea acestor formaţiuni are un caracter antisocial, criminal.  În raporturile interpersonale se pune preţ nu pe trăsăturile morale ale indivizilor sau pe alianţele afective, ci doar pe calităţile care contribuie la implicarea cu succes în activitatea criminală. Aceste relaţii sînt fundamentate pe concurenţă, egoism, tendinţa de afirmare, frică, dominare materială şi spirituală, venind în dezacord cu caracterul raporturilor sociale, pe care membrii grupului criminal le tratează cu cinism, opunîndu-se sistemului valorico-normativ împartasit de comunitate.

1. Anzieu şi T. Martin caracterizează în următorul mod grupul criminal^[1]:

• întruneste un număr restrîns de membri;
• realizează o activitate comună în vederea atingerii unui scop unic;
• membrii lui împartasesc aceleaşi emoţii - negative sau pozitive - în raport cu anumite evenimente, fenomene, obiecte etc;
• indivizii incluşi în structura şi activitatea criminală sînt dependenţi de aceasta şi conştienţi de dependenţa dată;
• fiecare din ei îsi asumă rolul, pe care i l-a atribuit grupul, nedepăşind cadrul strict reglamentat de acesta;
• împartasesc norme comune şi aderă la subcultura lumii criminale.

Structura grupului criminal poate fi examinată din două ipostaze:

1. Structura psihologică. Rezultă din particularităţile relaţiilor dintre membrii grupului şi raporturilor lor cu alte persoane din exterior la nivel interpersonal, sau cu alte grupuri - la nivel intergrupal. Aceste relaţii sînt determinate de anumite legităţi sociopsihologice, determinînd organizarea internă socială a grupului, totodată supunîndu-se şi celor cu caracter mai general, influenţată fiind de mediul extern. Din această cauză cercetarea crimei săvîrşite-n grup trebuie să ţină cont şi de un şir de particuarităţi general sociale, care au determinat-o, pentru a putea nu doar califica corect delictul, dar şi a elabora măsuri de reducere a acestui tip de criminalitate.
2. Structura funcţională. шine de divizarea rolurilor şi plasarea fiecărui membru într-o ierarhie în funcţie de status-ul intragrupal al lui. Din acest punct de vedere distingem diferite status-uri şi, respectiv, funcţii ale membrilor grupurilor criminale. Cercetarea structurii funcţionale prevede aplicarea cunoştinţelor despre grupul social în genere:

• stratificarea membrilor pe verticală - în funcţie de statusurile lor şi în scopul asigurăriii coeziunii intragrupale, respectării normelor şi regulilor interne, proces care se realizează prin instituirea unui climat de supunere; pe orizontală - întrunind persoane cu acelaşi statut şi realizînd sarcina coparticipării;
• asigurarea conducerii - organizării, influenţei, dominării celor ce au funcţia de lider în scopul rezolvării scopurilor şi sarcinilor, armonizării relaţiilor intragrupale;
• comunicarea - asigurarea coeziunii grupului şi a conducerii cu eforturile membrilor lui;
• competiţia sau cooperarea - condiţie care facilitează activitatea în comun.

Funcţia conducerii şi elaborării de strategii de acţiune este un domeniu al unei sau mai multor persoane (în dependenţă de mărimea, tipul de activitate, organizarea grupului). Persoanele care o îndeplinesc se caracerizează printr-o orientare antisocială fermă, prin conştiinţa de caracterul acţiunilor sale. De cele mai frecvente ori conducătorul este liderul carismatic al grupului, iar în cazul cînd acesta e format în baza unui grup cu orientări antisociale, dar care a dat dovadă pînă la săvîrşirea primei infracţiuni de comportament neutru, este acel care cultivă tendinţele antisociale. În grupurile criminale organizate conducătorul poate primi acest status şi prin moştenire, transmitere.

Activitatea de “producere” cu caracter antisocial este realizată de membrii grupului, iar în cele organizate are un caracter specializat, foarte frecvent referindu-se la domenii stricte şi determinînd o funcţionalitate diferenţiată a participanţilor. În funcţie de organizarea grupului pot fi distinse cîteva graduri de coparticipare la “producerea” criminală: coparticipare simplă - în lipsa divizării rolurilor şi a funcţiilor, într-un grup criminal spontan, cu o organizare primitivă; coparticipare complexă - realizarea unui rol şi funcţii concrete într-o formaţiune cu caracter constant, uneori e rezultatul unei participări accidentale sau de o singură dată în activitatea criminală; participare stabilă, rezultată din calitatea de membru constant al grupului criminal.

Frecvent în grupurile criminale este înregistrata funcţia de protejare, de asigurare a securităţii grupului, de menţinere a conspiraţiei, a disciplinei intragrupale, iar în cazuri de încalcare - de sancţiune a celor vinovaţi. Aceasta este îndeplinita de anturajul mai apropiat “conducerii” şi determină un statut relativ înalt în grup. Totodată se remarcă şi funcţia de elaborare a normelor intragrupale şi introducere a lor în cotidianul grupului, care ţine de persoanele cu o orientare antisocială constantă sau cu o oarecare practică a activităţii criminale.

Funcţia de furnizare a informaţiei care facilitează activitatea criminală a grupului poate fi îndeplinita de persoane din afara formaţiunii criminale.

Cu cît mai organizat e grupul criminal, mai mare e gradul de periculozitate socială pe care acesta îl prezintă, cu atît mai diferenţiate sînt rolurile şi funcţiile participanţilor. Structura funcţională a grupului se află într-o legătură directă cu scopurile şi motivaţia întreg grupului şi a fiecărui participant al lui, cu rezultatul activităţii criminale. Nici un participant la acţiunea criminală în grup nu poate fi considerat nevinovat, cît de neînsemnat n-ar fi rolul lui în aceasta. Dar în cadrul evaluării personalităţii fiecărui participant e nevoie de o tratare individuală a intereselor, motivaţiei, gradului de informare despre caracterul acţiunilor, a atitudinii psiholologice etc.

^[1]  Anzieu, D., Martin, J. V. La dinamique des groupes restreints. Paris: Presses Univers. de France, 1969, 184 p.