Pin It

Există mai multe clasificări ale grupurilor criminale. În funcţie de caracterul activităţii antisociale a lor V.Vasil’ev[1] distinge grupuri implicate în:

  • furturi, spargeri, extrageri, delapidări - activitate cu caracter de violare a proprietăţii;
  • banditism - caracter complex, în care se împleteste activitatea criminală îndreptata împotriva proprietăţii cu cea care provoacă prejudicii fizice şi morale personalităţii;
  • viol în grup;
  • acte de huliganism, efectuate uneori sub influenţa stării de ebrietate;
  • dezordini publice, uneori cu caracter politic, naţionalist etc.

Alt cercetător, A.Samonov[2], le divizează conform acestui criteriu în grupuri care practică furturi, speculă, mita, acţiuni criminale de intermediere, contrabandă, mafie, huliganism, evidenţiind în calitate de formaţiune aparte grupul criminal din cadrul penitenciar.

Dacă vom utiliza în calitate de criteriu de clasificare caracteristicile cantitativ-calitative ale grupurilor criminale în cumul cu tipul activităţii pe care acestea o îndeplinesc, vom obţine o tipologie mai optimală din punct de vedere al psihologiei juridice.

Aşa deci, utilizînd aceste criterii putem distinge:

  1. Grupuri situative. Deţinînd un scop criminal şi fiind orientate spre săvîrşirea unei infracţiuni, aceste grupuri sînt de fapt slab organizate, este lipsă, sau abia se conturează structura ierarhică a status-urilor, divizarea rolurilor şi, respectiv, a funcţiilor. Activitatea acestor grupuri decurge în lipsa unui plan sau după unul întocmit pe loc. Frecvent asemenea grup nu are un lider, sau funcţiile lui le prea liderul formaţiunii cu caracter neutru. Grupul poate activa o singură dată, epizodic, sau constant, trecînd la treapta următoare de dezvoltare.
  2. Grupuri criminale organizate. Posedă o experienţă criminală.

Acţiunile sînt plănuite din timp în comun, sau de către conducători, rolurile, şi respectiv funcţiile, sînt împartite între membrii grupului. Grupul practică o activitate criminală stabilă într-un anumit domeniu, deţine un fond material (bănesc), împarte veniturile provenite din crimă membrilor lui conform aportului. Are o structură ierarhică relativ stabilă, care în cele mai frecvente cazuri s-a conturat înca pînă la momentul comiterii primei crime, împartaseste norme şi reguli comune, regurge la sancţiuni în caz de nerespectare a acestora.

  1. Organizaţii criminale. Practică o activitate criminală de amploare şi cu un grad sporit de periculozitate socială, care, nu numai că este de durată, dar posedă şi capacitatea de regenerare şn caz de eşec. În grup este strict stabilită o ierarhie a status-urilor, împartite rolurile şi funcţiile. Activitatea organizaţiei criminale este reglată strict, respectarea normelor şi regulilor este controlată de către lider, sau organizatori. Motivele, interesele, scopurile comune oferă grupului caracteristicile unei formaţiuni cu caracter unitar.
  2. Vasil’ev[3] la fel distinge trei nivele ale criminalităţii în grup, pe care le vom caracteriza în continuare:
  3. Nivelul inferior. Sunt grupuri cu o structură slab definită, componenţa lor adesea schimbîndu-se. Se specializează în anumite tipuri de activităţi criminale: viol, hoţii, tîlhării, operaţii cu valută, realizarea substanţelor drogante etc. Împartirea rolurilor şi, respectiv, a funcţiilor, sau se face pe loc, sau, în cazul unei organizări mai superioare - din timp şi cu recrutarea unor forţe din exterior: cumpărători şi realizatori ai obiectelor furate, informatori.
  4. Nivelul mediu. Grupuri cu o structură determinată, cu conducători permanenţi, uneori chiar ocupînd un post de stat. Activitatea criminală a acestora poate fi de diverse tipuri: sustragerea de bani, crime economice, spargeri etc. Membrii acestor grupuri trec o pregătire specială, sînt “profesionişti” într-un anumit domeniu.
  5. Nivelul superior. Grupuri organizate avînd structura similară a celei a unui sindicat. Întrunesc profesionali în activitatea criminală. Posedă o ierarhie strictă şi stabilă a status-urilor şi rolurilor, funcţiile sînt determinate, acţiunile planificate. Utilizează mijloace tehnice moderne, posedă spaţiu pentru întrunirile criminale, nu arareori - pentru activitatea de bază (falsificare, fabricare etc). În grup este instaurată o disciplină de fier, menţinută prin control permanent şi aplicarea de sancţiuni.  Activitatea este conspirativă, utilizînduse diverse strategii în acest scop în funcţie de politica de combatere a criminalităţii promovată de stat. Întrunesc în structura sa mai multe grupuri cu activitate multiplă, cu conducere la nivel primar, dar şi centralizare strictă.  Cooptează lucrători ai aparatelor de stat, utilizînd în acest scop diverse metode - de la mituire pînă la constrîngere prin şantaj.  Posedă teritoriul său strict determinat, sfera de influenţă, iar în ultimii ani - menţin legături criminale nu doar cu alte grupuri criminale din spaţiul unui singur stat, dar şi la nivel internaţional.

Acest ultim nivel este definit în Codul Penal cu noţiunea de organizaţie criminală. Iată cum ilustrează structura contemporană a criminalităţii organizate autorii cărţii citate mai sus:

Organizaţia criminală este complexă, avînd forma unui sindicat, în structura căruia intră grupuri de informare, de cercetare şi structurile criminale. Fiecare grup criminal este alcătuit la rîndul lui din grupuri subordonate, conduse de lideri, care au la dispoziţie detaşamente ce asigură securitatea, agenţi şi detaşamente încadrate direct în “producţia” criminală. În fiecare detaşament sînt pînă la cincizeci de membri. Liderii organizaţiei criminale realizează contacte directe cu persoanele corupte din organele de drept, de administrare a statului, cu politicieni, conducerea băncilor, a firmelor şi organizaţiilor comerciale.

 

[1]  Васильев‚ В.Л., op. cit., p. 359.

[2]  Ibidem.

[3]  Idem, p. 361-367.