Cercetarea juridică a infracţiunilor comise de minori trebuie să pornească de la stabilirea trăsăturilor de personalitate:
- a factorilor genetico-biologici: acţiuniea negativă a alcoolismului părinţilor, predispoziţia către unele patologii psihice, generată de afectarea sănătăţii psihice a unuia din părinţi etc;
- a ambianţei sociale, în care s-a format minorul: starea familiei, statutul social-economic al părinţilor, particularităţile educaţiei în familie, relaţiile cu şcoala, cu anumiţi pedagogi (posibilele conflicte), raporturile minorului cu colectivul clasei, orientările lui valoric-normative, statutul în grupul de referinţă etc;
- a calităţilor psiho-morale: a temperamentului, caracterului, orientărilor, autoaprecierii; manifestării particularităţilor proceselor psihice cognitiv-logice etc;
- a nivelului dezvoltării conştiinţei de drept.
Studiul detaliat al familiei prevede:
- stabilirea componenţei familiei, a vîrstei, nivelului de şcolarizare, pregătirii profesionale, încadrarii în activitatea de muncă, comportamentului în cadrul familial al membrilor ei;
- raporturile dintre membrii familiei, aportul educaţional al părinţilor;
- atitudinea părinţilor faţă de încalcarile normativităţii de către minor.
Dacă minorul este elev, e nevoie de a clarifica:
- cum frecventează lecţiile;
- care e însuşita lui;
- care e atitudinea faţă de anumite activităţi extradidactice;
- ce caracter au raporturile cu pedagogii şi colegii de clasă, şcoală.
Frecvent în cazul minorilor delincvenţi e necesară dispunerea de o expertiză psihologic-judiciare, care poate stabili gradul de responsabilitate a minorului de acţiunile sale: conştienţizarea lor şi posibilitatea de dirijare a comportamentului.
Cercetarea particularităţilor anchetării minorilor delincvenţi a stabilit un şir de metode, care ar putea facilita obţinerea rezultatului dorit:
- stabilirea calităţilor pozitive în scopul realizării unui contact psihologic;
- determinarea momentelor, care ar contribui la conştientizarea adecvată de către minor a caracterului acţiunilor lui;
- consultarea minorului în problemele de drept, orientarea lui spre stabilirea unui comportament, care ar duce la atenuarea vinei;
- cercetarea cadrului social, în care este încadrat minorul, cu deosebire a grupului de semeni (şcolar, neformal), a cercului de interese pe care le împartaseste, stabilirea persoanelor cu care vine în contact şi a caracterului influenţelor acestora: anihilarea celor cu caracter social-negativ şi atragerea în calitate de aliaţi a celor care exercită o influenţă pozitivă;
- întocmirea şi aplicarea unor programe de reorientare socială a minorului, administrarea cărora va ţine cont de capacităţile lui de a depăşi orientările negative, de interesul pentru un alt mod de viaţă.
Ancheta minorului trebuie să ţină cont de orientarea generală, în cazul cînd infracţiunea a fost comisă sub impactul unor circumstanţe nefavorabile şi adolescentul este conştient de caracterul negativ al propriilor acţiuni, anchetatorul este obligat să-i dezvolte această atîrnare, să-l ajute în efortul de a depăşi momentul dificil. Adolescenţii sînt destul de receptivi în plan emoţional, uşor depistează nesinceritatea adulţilor şi pun preţ pe atitudinile corecte. Iată de ce anchetatorul poate miza pe un comportament sincer, obiectiv, poate realiza un contact psihologic prin utilizarea unor întrebari corect formulate, dar eforturile lui vor eşua în cazul cînd va da dovadă de falsitate, compasiune exagerată sau va recurge la metode autoritare. Minorul delincvent trebuie să înteleaga corect dificultatea situaţiei în care s-a pomenit, precum şi faptul că prin propriile acţiuni îsi proiectează destinul. Este inadminisibilă aplicarea forţei din partea anchetatorului - frecvent minorii delincvenţi s-au ciocnit de asemenea situaţii în familie, în grupul neformal, de aceea nu se vor speria, ci doar vor alege un răspuns adecvat: opunere de rezistenţă activă - nesupunere, minciună, bravadă, sau pasivă - indiferenţă, închidere. Totodată, trebuie să fie alese atent tacticile cercetării preliminare: ce se potriveşte în cazul unui infractor matur poate să dăuneze cercetării atunci cînd infracţiunea a fost comisă de un minor.