Cercetarea la faţa locului are ca scop identificarea urmelor infracţiunii, a dovezilor materiale care au capacitatea de a oferi lămuriri în cît priveşte împrejurarile evenimentului. Această activitate se realizează, în virtutea posibilităţilor, imediat după intentarea procesului penal sau chiar înainte, atunci cînd e nevoie de a o efectua fără amînare. O cercetare rezultativă determină caracterul adecvat al ipotezelor (versiunilor), deci şi eficienţa anchetei preliminare. Pe de altă parte, lipsa de profesionalism, incompetenţa anchetatorului penal poate duce la erori grave, neidentificarea tuturor circumstanţelor, momente care fac dificilă activitatea de mai departe, chiar pot s-o orienteze pe o pistă greşită.
Cercetarea la faţa locului este o acţiune procesuală, realizată independent sau în cadrul altor acţiuni: a percheziţiei, examinării corporale, a cadavrului sau a corpurilor delicte etc. Realizarea cercetării la faţa locului are loc în condiţii psihologice dificile:
- ofiţerul de urmărire penală este insuficient informat despre caracterul infracţiunii, frecvent chiar despre infractor;
- problemele cu care se confruntă au un caracter complex, necesitînd cunoştinţe specializate din diverse domenii, deci şi implicarea mai multor specialişti care, nu întotdeauna sînt prezenţi;
- informaţa este adunată mai mult în baza activităţii perceptive, necesitînd o încordare a atenţiei, spirit de observaţie, capacităţi de analiză logică şi sinteză a tuturor particularităţilor;
- deoarece nu toate aspectele pot fi tratate adecvat în timpul realizării cercetării la faţa locului, este nevoie de a efectua măsurări, fotografieri, a fixa totul în scheme, planuri, a recurge la activităţi criminalistice, pentru a colecta material suficient care urmează să fie analizat mai amănunţit în continuare;
- toate rezultatele trebuie să fie înregistrate cît mai amănunţit într-un proces-verbal, probele materiale - împachetate, sigilate, anexate la documentul de bază;
- pe parcursul cercetării la faţa locului ofiţerul de urmărire penală îsi formulează primele ipoteze de lucru.
Deşi în timpul activităţii de cercetare la faţa locului se recomandă dispunerea de experţi din diverse domenii (mai frecvent de serviciile expertului-criminalist, medicului legal), ofiţerul de urmărire penală trebuie să fie gata să examineze informaţia cu caracter specializat de sine stătător. Foarte frecvent el are nevoie de cunoştinţe din alte domenii. Aşa, prin identificarea lucrurilor furate din apartament poate fi stabilită vîrsta, sexul, interesele infractorului. Cercetarea modului de pătrundere a infractorului în încapere poate oferi date despre sexul, constituţia corporală, caracterul relaţiilor cu victima. Urmele de pe pahare, mînere, suprafeţe poleite constituie date foarte preţioase. Uneori anumite detalii neînsemnate (tichete, agrafe, mucuri de ţigară etc) pot prezenta în continuare verigi care vor întregi informaţia despre infracţiune şi infractor. Cercetarea la faţa locului oferă informaţie cu privire la:
- motivul infracţiunii;
- unele particularităţi ale infractorului;
- starea afectivă a lui;
- caracterul infracţiunii.
Nu pot fi lăsate fără de atenţie aspectele psihologice ale lucrului de echipă, care se realizează în timpul cercetării la faţa locului. Ofiţerul de urmărire penală îsi asumă rolul de conducător al acţiunilor participanţilor, realizînd anumite observaţii, fixînd rezultatele în procesul-verbal, controlînd respectarea prevederilor Codului. Lucrătorul organelor de urmărire penală, la indicaţia ofiţerul de urmărire penală, realizează un complex de acţiuni operative. Experţii cercetează aspectele, legate de domeniul competenţei lor. Totodată, ofiţerul de urmărire penală trebuie să ţină sub control acţiunile fiecăruia, să nu omită nici un detaliu, să menţină o atmosferă de colaborare creativă, eliminînd dublarea acţiunilor şi momentele de dezorganizare.
În multe cazuri în timpul cercetării la faţa locului se efectuează examinarea cadavrului. Pentru realizarea acestei acţiuni se atrag specialişti din domeniul medicinii legale, uneori şi alţii. Este obligatorie prezenţa martorilor asistenţi[16]. Examinarea cadavrului oferă informaţie:
- caracterul morţii (omor, suicid, simulare a suicidului etc);
- circumstanţele care au precedat omorul (viol, maltratare etc);
- urme care vorbesc despre infractor (amprente, urme biologice, materiale);
- apartenenţa socială, profesională a victimei;
- circumstanţe despre relaţiile anterioare între infractor şi victimă.
În caz dacă nu e nevoie de expertiza medico-legală, ofiţerul de urmărire penală poate efectua expertiza corporală a învinuitului, bănuitului, victimei, martorului, pentru a depista anumite urme ale infracţiunii sau semne particulare. Această expertiză se face în prezenţa martorilor asistenţi. Expertiza corporală este o procedură delicată, de aceea trebuie să fie realizată atent, fără a leza demnitatea celui cercetat. Codul de procedură penală prevede un şir de acţiuni în acest sens.
Reconstruirea evenimentului infracţiunii prevede elucidarea unui şir de momente de importanţă criminologică primordială înca în cadrul cercetării la faţa locului. În cazurile de furt acestea se prezintă în următorul mod:
- modul de comitere;
- cum a pătruns şi cum s-a retras infractorul;
- care a fost succesiunea acţiunilor infractorului;
- cunoştinţele infractorului referitor la amplasarea camerelor, a lucrurilor de preţ (în conformitate cu modul în care s-a deplasat, bunurile pe care le-a sustras);
- unde se aflau în timpul furtului stăpînii;
- mijloacele utilizate de către infractor;
- stabilirea tuturor lucrurilor furate, pentru ca mai apoi să fie modelate posibilele moduri de realizare a lor;
- identificarea persoanelor care au vizitat apartamentul în timpul imediat anterior comiterii furtului;
- numărul infractorilor, urmele lăsate de ei;
- calificarea criminală.
Cercetarea jafurilor şi a tîlhăriilor începe de la clarificarea următoarelor probleme:
- cîţi infractpri au participat;
- care au fost circumstanţele de loc şi timp ale infracţiunii;
- succesiunea acţiunilor infracţionale;
- descrierea înfatisarii participanţilor, a acţiunilor lor, a unor detalii deosebite;
- ce obiecte au fost sustrase, informarea de posedarea lor;
- ce urme au rămas la locul infracţiunii;
- posibilii martori ai infracţiunii.
În acelaşi mod sînt stabilite momentele, care urmează să fie identificate în cadrul cercetării la faţa locului şi pentru alte tipuri de infracţiuni.