Codul de procedură penală prevede realizarea percheziţiei în cazurile cînd există motive sufuciente pentru a presupune că într-un anumit loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumentele care au servit la comiterea infracţiunii, obiectele care au fost sustrase sau care pot prezenta interes pentru cercetarea penală, persoanele căutate. Percheziţia este o acţiune de constrîngere, de conflict între scopurile celor două părţi: ofiţerulul de urmărire penală sau altă persoană care o realizează în conformitate cu prevederea legii şi persoana percheziţionată. Totodată, percheziţia nu este precedată de un dialog, fapt care exclude contactul psihologic dintre părţi.
Toate aceste circumstanţe crează dificultăţi, pe care ofiţerul de urmărire penală le poate anihila printr-o planificare certă a acţiunilor şi comportament corect cu persoanele aflate la locul percheziţiei.
În timpul percheziţiei persoanele supuse acestei acţiuni se află într-o stare de tensionare psihică, care se manifestă în comportament. Analiza conduitelor lor poate oferi informaţie suplimentară cu referinţă la obiectele căutate. Încordarea, schimbarea vocii, a intonaţiei, anumite gesturi care vorbesc de nervozitate pot indica locul unde sînt ascunse obiectele căutate. Trebuie să fie analizate şi schimbările obiectelor în încapere, urmele de reparaţie curentă etc.