Cercetarea criminalităţii organizate trebuie să decurgă în conformitate cu particularităţile contemporane ale acestui domeniu al lumii criminale. După cum s-a menţionat într-un capitol separat, organizaţiile criminale au o structură complexă, o organizare ierarhică, din care cauză lupta cu ele este dificilă. Organele de drept de regulă pot depista mai uşor structurile ierarhic inferioare, implicate într-o anumită activitate criminală.
Este destul de dificilă depistarea chiar a unui grup criminal, deoarece, de regulă, conducerea criminală menţine legături cu funcţioonarii de stat corupţi, care-i informează despre orice pericol. Dar tot aceste relaţii, care le formează membrilor structurii criminale sentimentul securităţii şi al «protejării», pot juca un anumit rol în cercetarea unor crime.
Activitatea de depistare a crimei organizate trebuie să pornească de la nivelurile ei inferioare. Reţinerea unui membru sau a unui grup de membri, cercetarea calificată a infracţiunilor provoacă o stare de derută, îi orientează pe infractori la acţiuni de colaborare în scopul diminuării propriei vini.
Cercetarea grupului criminal trebuie să decurgă paralel cu cercetarea circumstanţelor care au contribuit la apariţia şi activitatea cu succes a lui, a domeniilor, în care s-a implicat acesta, inclusiv a celor cu caracter de economie tenebră.
Analiza social-psihologică a grupului criminal realizează următoarele scopuri:
- determinarea liderului;
- stabilirea activităţilor practicate de grup şi a cercului de persoane din afara lui, implicate în aceste actiităţi;
- investigaţia caracterului raporturilor intragrupale şi descoperirea unor elemente de conflict, concurenţă, fapt care poate contribui la instituirea unor raporturi de colaborare cu veriga «slabă», deci şi de urmărire penală mai reuşită;
- analiza structurii grupului şi a funcţiilor fiecărui membru.
Grupurile criminale organizate sînt consolidate de interesul comun şi de sentimentul fricii de pedeapsă în cazul colaborării cu organele de drept. Iată de ce rezultatele cercetării trebuie să fie cunoscute doar unui cerc restrîns de persoane implicate în anchetă, deoarece în orice moment persoana care a acceptat colaborarea poate refuza din sentimentul de frică, ori îsi poate schimba decizia fiind presată de alţi membri ai grupului sau chiar de unele elemente corupte.
Şi mai dificilă se prezintă cercetarea organizaţiei criminale.
Organizaţia criminală, practic, nu poate fi descoperită. Liderii ei frecvent nu pot fi învinuiti de infracţiune. Colaborarea cu «gulerele albe» le asigură o protejare bună, conspiraţie. În practica organelor de drept, care exercită acţiuni de combatere a crimei organizate, se înregistreaza succese în lichidarea unor subdiviziuni ale organizaţiilor criminale, în preîntîmpinarea unor infracţiuni, mai frecvent a acţiunilor de contrabandă cu ţigări, băuturi alcoolice, stupefiante, arme, substanţe radioactive, de trafic sau chiar vînzare de oameni, furturi de autorueisme, raket etc.
Urmărirea penală a organizaţiei criminale poate dura ani în şir, adunîndu-se materiale despre activitatea ei, în particular a liderului, care pot deveni dovezi doar în cazul cînd se remarcă prin calitate şi cantitate, cînd oferă o informaţie completă despre structura, activitatea, legăturile cu funcţionarii corupţi etc.