Drept

Noţiunea de expertiză psihologic-judiciară nu este prevăzută în legislaţia procesual-penală şi procesual-civilă. Ea este o parte componentă a unei noţiuni mai largi, cea de expertiză judiciară. În literatură această noţiune cunoaşte mai multe accepţiuni:

• de cercetare specială;
• de acţiune procesuală.

Realizarea expertizei judiciare este reglamentată de legislaţia cu privire la procedura penală.

“Articolul 142^[1]. Temeiurile pentru dispunerea şi efectuarea expertizei  

(1)              Expertiza se dispune în cazurile în care pentru constatarea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală sînt necesare cunoştinţe speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei sau meşteşugului. Posedarea unor asemenea cunoştinţe speciale de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de către judecător nu exclude necesitatea dispunerii expertizei. Dispunerea expertizei se face, la cererea părţilor, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală.

(2)              Părţile, din iniţiativă proprie şi pe cont propriu, sînt în drept să înainteze cerere despre efectuarea expertizei pentru constatarea circumstanţelor care, în opinia lor, vor putea fi utilizate în apărarea intereselor lor. Raportul expertului care a efectuat expertiza la cererea părţilor se prezintă organului de urmărire penală, se anexează la materialele cauzei penale şi urmează a fi apreciată o dată cu alte probe.

(3)              În calitate de expert poate fi numită orice persoană care posedă cunoştinţe necesare pentru a prezenta concluzii referitoare la circumstanţele apărute în legătură cu cauza penală şi pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală. Fiecare dintre părţi are dreptul să recomande un expert pentru a participa la efectuarea expertizei”.

“Articolul 144. Procedura dispunerii expertizei

(1)             Considerînd că este necesară efectuarea expertizei, organul de urmărire penală, prin ordonanţă, iar instanţa de judecată, prin încheiere, dispune efectuarea expertizei. În ordonanţă sau în încheiere se indică: cine a iniţiat numirea expertizei; temeiurile pentru care se dispune expertiza; obiectele, documentele şi alte materiale prezentate expertului cu menţiunea cînd şi în ce împrejurari au fost descoperite şi ridicate; întrebarile formulate expertului; denumirea instituţiei de expertiză, numele şi prenumele persoanei căreia i se pune în sarcină efectuarea expertizei.

(2)             Ordonanţa sau încheierea de dispunere a expertizei este obligatorie pentru instituţia sau persoana abilitată să efectueze expertize.

(3)             La efectuarea expertizei din iniţiativă şi pe contul propriu al părţilor, expertului i se remite lista întrebarilor, obiectele şi materialele de care dispun părţile sau sînt prezentate, la cererea lor, de către organul de urmărire penală. Despre aceasta se întocmeste un proces-verbal”.

Expertiza  psihologică  judiciară  contribuie  la  diminuarea riscului  unei  erori  judiciare  în  calificarea  acţiunilor  subiectului, a  comportamentului  impus  de  o  situaţie  afectiv  tensionată,  de neconştientizarea motivului şi caracterului acţiunilor săvârşite.  Sarcina  principală  a  expertizei  psihologice  judiciare este  de  a  ajuta  organele  de  judecată  şi  de  urmărire  penală  în cercetarea problemelor specifice cu conţinut psihologic  importante pentru  rezolvarea  cazurilor  penale  şi  civile;  de  a  obţine  informaţii obiective,  aprecieri  nepărtinitoare  şi  principiale,  importante  pentru analiza situaţiei.

Competenţele  expertizei  psihologice  judiciare  sunt următoarele:

• Stabilirea particularităţilor  psihologice  individuale  ale persoanelor participante la procesul penal (inculpat, victimă, martor) care ar fi putut să  influenţeze esenţial comportamentul lor într-o situaţie extremală sau psihotraumatizantă:
• nivelul dezvoltării intelectuale;
• prezenţa anumitor  stări  psihofiziologice  (anxietate, sugestibilitate  înalta,  impulsivitate  etc.)  care  pot  influenţa considerabil comportamentul şi mărturiile depuse.
• Diagnosticul stărilor  de  tensiune  psihică  nepatologică (anxietate, fobie, stres, afect etc.), care au cauzat comiterea crimei,  comportamentul  inadecvat  manifestat  în  situaţii extreme etc.
• Evaluarea sferei motivaţionale a personalităţii, a  tendinţelor care au stimulat săvârşirea faptelor criminale.
• Evaluarea capacităţii subiectului de a conştientiza importanţa acţiunilor proprii şi de a le controla (în special, în cazul minorilor inculpaţi şi al persoanelor cu semne de retard mental);
• Stabilirea capacităţii  victimelor,  martorilor  de  a  percepe corect circumstanţele importante pentru dosar şi de a depune mărturii corecte (pe dosare penale şi civile).

Obiectivitatea cercetărilor efectuate şi a concluziilor formulate de către psiholog este asigurată de aplicarea metodologiei ştiinţifice adecvate, a metodelor şi tehnicilor de lucru elaborate şi standardizate conform unor cerinţe exacte şi bine definite.

Obiectul oricărei expertize judiciare prevede circumstanţele şi conduitele cu pondere pentru anchetă şi judecată, care pot fi reconstituite în baza utilizării unor cunoştinţe şi metode specifice.  Din aceste considerente Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă prevăd utilizarea în calitate de expert a oricărei persoane, care posedă cunoştinţe suficiente pentru a prezenta concluzii în chestiunile dintr-un domeniu special, ce apar în legătură cu cauza penală sau pricina civilă.

Obiectul EPJ îngloba cadrul de factori care au influenţat sistemul psihic al persoanei caracterizate prin normativitate psihică, au condiţionat reflexe şi conduite neadecvate în momentul cu pondere pentru anchetă şi judecată, stabiliţi în conformitate cu vîrsta, calităţile emotive, trăsăturile de personalitate. Indicatori ai unui asemenea comportament pot fi:

• comportamentul caracterizat prin reacţii neadecvate la influenţele mediului, marcat de dezechilibru emoţional - de agresivitate şi violenţă, fixaj al conduitelor, motricitate dezordonată, inclusiv cu caracter verbal, îngustare a cogniţiei (percepţiei, atenţiei), deteriorare a conştientizării logice a realităţii;
• semnalmentele unei insuficienţe intelectuale, exprimate în discrepanţa dintre motivve, orientări, mijloace de realizare şi scopuri, condiţii obiective;
• hipertrofia trebuinţelor primare (sexuale, de plăcere);
• primitivismul în acţiuni, gîndire, exprimare comportamental-expresivă, inclusiv verbală, atitudinea indiferentă faţă de rezultatele anchetei preliminare şi ale dezbaterilor judiciare sau, în unele cazuri, conduite de bravadă, tendinţe demonstrative, lipsă de sinceritate;
• incoerenţa în conţinutul mărturiilor, dorinţa manifestată de demonstrare a competenţei sau sugestibilitatea şi dependenţa de opiniile expuse de alte persoane;
• comportamentele care denotă orientări sexuale perverse;
• lipsa de logică în comportament, conduite demonstrative, faptul sustragerii unor lucruri lipsite de preţ şi indiferenţa faţă de altele - mai valoroase şi mai accesibile;
• calităţile somatice neobiţnuite - asimetria craniului sau a unor părţi ale corpului, infantilismul în exterior şi în manifestări, dereglările mnezice, expresive şi motorii.

Împreuna cu expertul-psihiatru poate fi diagnosticată şi starea psihică a persoanei afectate de o anumită patologie psihică. Este cazul unei expertize complexe.

Obiectul este întocmit de ofiţerul de urmărire penală, procuror sau instanţa de judecată şi reflectat documentar în ordonanţa de dispunere de expertiză. Totodată, obiectul EPJ este echivalent surselor de căpătare a probelor în procesul penal sau a dovezilor în procesul civil. De aceea putem distinge în calitate de obiect:

• subiectul uman cercetat (bănuitul, inculpatul sau învinuitul, victima, martorul, reclamantul, pîrîtul);
• informaţia despre starea sănătăţii psihice a acestui subiect şi, în general, despre sistemul psihic şi comportamentul lui, reieşită din diverse surse procedurale: mărturii, concluzii ale altor specialişti (medic, psihiatru etc), istorii ale patologiilor de diverse configuraţii, caracteristici de la locul de trai şi muncă, descrieri ale unor proceduri penale, rezultate ale realizării unor cercetări cu utilizarea metodelor specifice;
• materiale din arhiva personală a persoanei cercetate: scrisori, note, jurnale intime, desene etc.

Aceste surse sunt cercetate în conformitate cu alte circumstanţe: de mediu, persoane cu care a venit subiectul investigaţiei în contact, situaţii. Investigaţia lor realizează un obiectiv distinct - identificarea circumstanţelor dezvoltării psihice, a situaţiilor care au determinat comportamentul, a condiţiilor şi factorilor ce au stat la baza conduitelor neadecvate.

Alte două grupe de circumstanţe determină înca un şir de obiectivele, spre care se orientează EPJ:

• starea psihică deosebită a subiectului cercetat promovează în calitate de obiectiv calificarea ei, stabilirea gravităţii afectării cu caracter patologic sau nepatologic, a factorilor care au provocat-o;
• influenţa perturbărilor psihice asupra comportamentului învinuitului, victimei, martorului, reclamantului, pîrîtului, manifestat în momentul infracţiunii, în procesul cercetării penale, al dezbaterilor judiciare solicită aprecierea forţei şi a calităţilor fenomenelor psihice cu carater distorsionant.

Aceste obiective determină obiectivul (scopul) principal al EPJ - aprecierea prin aplicarea unor cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice a stării de responsabilitate a persoanei cercetate, sau, în altă formulare, a capacităţii ei de a conştientiza actele sale, de a prevedea consecinţele lor şi de a le dirija în momentul comiterii infracţiunii, în cadrul cercetării penale şi anchetei preliminare sau a şedinţei de judecată, fapt care-i oferă EPJ caracterul de metodă juridică folosită pentru stabilirea adevărului în procesul penal sau civil.

Din considerentele expuse mai sus reiese următoarea concluzie: expertiza psihologic-judiciară are un caracter complex, realizarea ei fiind dificilă şi necesitînd cunoştinţe ample despre evenimentul şi subiectul cercetării.

În calitate de obligaţie a organului de urmărire penală se prezintă depistarea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la comiterea infracţiunii. Se prezintă ca deosebit de dificilă identificarea cauzelor şi condiţiilor psihologice, în primul rînd, deoarece frecvent acestea nu sînt conştientizate pe deplin nici de personajele dramei judiciare (învinuit, martor şi victimă), fapt care duce la relatarea unor motive cu caracter social-plauzibil, iar în al doilea, competenţa în domeniul psihologiei a agenţilor judiciari este insuficientă pentru a clarifica asemenea chestiuni complicate.  Importanţa EPJ în rezolvarea acestei dileme este evidentă. Psihologul poate realiza un portret deplin al personalităţii învinuitului, depistînd motivaţia comportamentului infracţional şi al martorului, în raport cu cel din urmă stabilind caracterul erorilor mărturiei, al părţii vătămate, determinînd rolul ei în structura infracţiunii.  Asemenea portrete psihologice în unele ţări, precum Franţa, Germania, SUA, au devenit o parte componentă a dosarului penal.

Expertiza contribuie la diminuarea posibilităţii unei erori judiciare în calificarea acţiunilor delincvente ale minorilor, a comportamentului impus de situaţiile afectiv-tensionante sau manifestat fără conştientizarea deplină a motivului. Cercetarea calităţilor individual-psihologice care se împletesc în componenţa infracţiunii - determinate de vîrstă, sex, influenţele sociale, particularităţile proceselor psihice, etc. - fără o implicare a expertului-psiholog nu pot oferi materialul, necesar unei cercetări productive.

Concluziile EPJ pot crea premize favorabile pentru formarea convingerii intime a judecătorului, care prin sentinţă urmăreşte atît pedepsirea legală şi întemeiata a infractorului, cît şi determinarea caracterului educativ al măsurilor de pedeapsă, iar în judecarea pricinilor civile - darea unei hotărîri legale şi întemeiate.

Cu toate acestea, sînt neîntemeiate încercarile de a lărgi cadrul competenţei şi posibilităţilor EPJ, determinate de capacităţile ştiinţei psihologice contemporane. EPJ, realizînd cercetarea personalităţii, se conduce de metodologia ştiinţifică şi cele mai valide metode, adecvate obiectivului cercetării. Concluziile expertului nu sînt, însa, obligatorii pentru anchetator, procuror şi instanţa de judecată, ele putînd fi respinse în cazul unor motive de neîncredere în competenţa şi obiectivitatea celui care a realizat cercetarea.

Tipurile de expertiză psihologică judiciară

1. Expertiza personală şi de comisie. Cea dintâi este realizată de către un specialist în domeniu, iar cea de-a doua - de cîţiva specialişti dintr-un anumit domeniu.
2. Expertiza de bază şi suplimentară. Expertiza de bază este cea ordonată pentru explicarea întrebarilor  înaintate  în  faţa specialistului. Expetiza  suplimentară este ordonată  în  cazul când concluziile expertizei de bază sunt incomplete, neclare sau în cazul când apar dubii vis-a-vis de justeţea concluziilor formulate.
3. Expertiza primară şi repetată. Expertiza primară este cea realizată prima, în contextul dosarului, şi subiectului respectiv.  Expertiza  repetată  se  promovează  de  câteva  ori  în  cazul atitudinii rezervate faţă de concluziile formulate anterior.  Deosebirile  principale  între  expertiza  suplimentară  şi  cea repetată:

• expertiza suplimentară  rezolvă  problemele  rămase  în suspensie  la experiza anterioară şi poate fi efectuată fie de acelaşi expert, fie de altul;
• expertiza repetată explică înca o dată aspectele deja cercetate şi poate fi efectuată fie de către un alt expert sau de un grup de experţi.

4. Expertiza monospecializată  şi  complexă.  Cea  dintâi este  realizată de un anumit    tip de  specialişti,  iar expertiza complexă este efectuată de un grup din diferiţi specialişti (de exemplu, un medic şi un psiholog).

Expertiza  psihologiă  judiciară  se  efectuează  în  baza ordonanţei întocmite de anchetatorul penal, procurorul sau instanţa de judecată, care decid şi asupra componenţei ei.

Ordonanţa pentru efectuarea expertizei psihologice judiciare

(model structural)

• Numele persoanei  care  ordonează  efectuarea  expertizei psihologice judiciare şi specificarea dosarului respectiv.
• Descrierea scurtă a fabulei cu argumentarea necesităţii de informaţii şi explicaţii de ordin psihologic.
• Dispoziţia de ordonare care include:

1. Indicarea persoanei  în  privinţa  căreia  este  ordonată expertiza.
2. Enumerarea întrebarilor adresate psihologului.
3. Indicaţia de  a  pune  la  dispoziţia  psihologului materialele dosarului  penal  şi  de  a  facilita  organizarea  întâlnirii  cu  subiectul supus expertizei.

Semnătura                                                                                                                                Data

Cerinţele faţă de întrebarile adresate psihologului expert:

• E necesar ca întrebarile să  nu depăşească limitele competenţei profesionale a expertului;
• întrebarile nu trebuie să conţină aspecte de drept (referitoare la componenţa crimei, vinovăţia subiectului, aceste probleme fiind de resortul instanţei de judecată);
• formulările trebuie să fie explicite, concrete, laconice şi să se succeadă în consecutivitate logică.

Drepturile şi obligaţiile expertului sunt reglementate de Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova.

^[1]  CPP a RM.