Drept

Ordonarea expertizei ţine de anumite condiţii:

a). necesitatea unor cunoştinţe speciale din domeniul psihologiei în vederea adunării probelor pentru desfăşurarea rezultativă a cercetării penale;

b). excluderea problemelor care intră în competenţa doar a organelor judiciare şi a celor ce nu ţin de domeniul special al psihologiei;

c). posibilitatea reală de realizare a unei cercetări specializate a aspectelor psihologice - de utilizare a cunoştinţelor unui expert competent în cercul de probleme (specialist în domeniu, cu studii superioare), rezolvarea cărora poate oferi probe convingătoare, caracterizat prin posedarea de cunoştinţe teoretice şi experienţa personală, de folosire în caz de necesitate a tehnicilor şi instrumentelor speciale de diagnosticare.

Reieşind din competenţa psihologului-expert şi ţinînd cont de obiectivele şi obiectele cercetării psihologic-judiciare în cadrul procesului penal putem desemna următoarele probleme care se impun activităţii date:

1. Calificarea stării psihice a bănuitului, învinuitului inculpatului, victimei sau martorului, determinarea particularităţilor specifice, tipului şi gravităţii anumitor stări psihice nepatologice cu caracter pertirbatoriu, a manifestărilor lor în structura comportamentului individului cercetat, stabilirea corelaţiei dintre normal şi anormal, a posibilităţilor de compensare, adaptare, reflectare în momentele critice.
2. Determinarea calităţilor psihice constante: a proceselor, însusirilor dinamice, tipului şi particularităţilor reacţiilor afective pe parcursul evenimentului infracţiunii, a caracterului anomaliilor şi accentuărilor, a naturii şi gradului dezvoltării psihice şi a reţinerilor în dezvoltarea psihică.
3. Definirea influenţelor trăsăturilor de personalitate şi stărilor psihice individuale asupra reflectării ambianţei, a reacţiilor în raport cu aceasta şi capacităţii de dirijare a conduitelor în situaţii specifice.
4. Diagnosticarea capacităţii/incapacităţii minorilor infractori cu anumite reţineri în dezvoltarea psihică (mintală) de reflectare şi apreciere a acţiunilor proprii şi de dirijare a comportamentului;
5. Determinarea capacităţilor senzorial-perceptive şi cognitiv-logice ale victimei şi martorului în scopul aprecierii corectitudinii mărturiei şi caracterului erorilor.
6. Aprecierea capacităţii minorilor sau ale altor victime ale violului sexual, de evaluare corectă a caracterului şi semnificaţiei acţiunilor violatorului, de reacţie adecvată de apărare, opunere de rezistenţă.
7. Cercetarea cazurilor de suicid: a perioadei care a precedat decizia, a stărilor psihice care au condiţionat-o, cauzelor psihologice ale comportamentului suicidal.

Efectuarea expertizei este precedată de ordonanţa instanţei judiciare, care decide şi asupra componenţei ei. Constatînd necesitatea efectuării unei expertize, anchetatorul penal întocmeste o ordonanţă în acest sens în care arată: motivele pentru care dispune expertiza, denumirea instituţiei care urmează s-o efectueze sau numele şi prenumele expertului, întrebarile asupra cărora trebuie prezentate concluzii, lista de documente şi obiecte ce urmează să fie puse la dispoziţia expertului.

Drepturile şi obligaţiile expertului sînt reglamentate de Codul de Procedură Penală.

Expertul este obligat să se înfatiseze la chemarea persoanei care realizează cercetarea penală, a anchetatorului penal, procurorului sau instanţei de judecată, pentru a prezenta concluzii obiective cu privire la întrebarile ce i se pun. Dacă întrebarea pusă depăşeşte cadrul cunoştinţelor de specialitate ale expertului, sau dacă materialele puse la dispoziţie nu sunt suficiente pentru prezentarea concluziilor, expertul comunică în scris organului care a dispus expertiza că nu poate prezenta concluzii.

Expertul are dreptul:

1). să cerceteze materialele din dosar în legătură cu obiectul expertizei;

2). să ceară să i se pună la dispoziţie materiale suplimentare, necesare pentru prezentarea concluziilor;

3). să participe, cu aprobarea persoanei care realizează cercetarea penală, a anchetatorului penal sau procurorului, la interogatorii sau audieri şi la alte acte de urmărire penală;

4). în timpul cercetării penale, anchetei preliminare şi în şedinţa de judecată să pună celui interogat întrebari în legătură cu obiectul expertizei, dar numai cu aprobarea persoanei respective, responsabile de realizarea acţiunilor de procedură penală.

Informaţia despre obiectul cercetării poate fi căpătată de către expert în cadrul cercetării efectuate în incinta departamentului specializat (laboratorului psihologic), sau în localul agenţiei judiciare care a dispus de expertiză (de anchetă, judecată). Sînt utilizate în acest scop două surse: materialele adunate de către anchetă şi cercetarea directă a subiectului uman.

Realizarea expertizei prevede cîteva etape. La prima etapa expertul studiază cauza ordonării expertizei, problemele pe care le-au formulat agenţii judiciari, determină obiectivele şi obiectele ce urmează a fi supuse investigaţiei, întocmeste planul general al cercetării, prevăzînd consecutivitatea acţiunilor, decide asupra conţinutului metodologic şi metodelor care pot fi utilizate, iar în cazul cînd a fost ordonată o expertiză complexă grupul de experţi aprobă un program comun al acţiunilor.

La cea de a doua este realizată cercetarea empirică în scopul rezolvării problemelor ilustrate în ordonanţă. Cercetarea include în sine două tipuri de acţiuni:

- iniţial expertul decide asupra stării individuale a subiectului cercetat, aceasta fiind stabilită în baza observaţiei, realizează aprecierea preliminară a responsabilităţii/iresponsabilităţii acestuia, a comportamentului lui: adevărat sau simulat;

- în cadrul cercetării empirice specializate se utilizează diverse metode, tehnici şi instrumente în scopul investigaţiei profunde a subiectului uman.

Etapa finală include două tipuri de activităţi:

- analiza, sinteza şi decodificarea informaţiei căpătate prin cercetarea subiectului;

- formularea concluziilor despre caracterul proceselor, însusirilor, stărilor cercetate în funcţie de conţinutul problemelor înaintate expertului.

Concluziile experţilor sînt întocmite în scris şi prezentate în formă de document. Atunci cînd se realizează o expertiză complexă toate părţile participă la întocmirea lor. Cerintele faţă de documentul final sînt următoarele:

- întocmirea lui în scris;

- consecutivitatea logică a compartimentelor: a). în partea introductivă se specifică datele despre tipul expertizei, locul şi timpul efectuării, componenţa comisiei de experţi sau date despre expertul care a cercetat cauza, decizia organului juridic în baza căruia ea a fost efectuată, subiectul, obiectivele, problemele investigaţiei; b). în partea de bază - divizată în sinteza unor date particulare şi concluziile generale - sînt descrise calităţile obiectului cercetat şi toată informaţia adunată pe parcursul expertizei, metodele utilizate în investigaţie, rezultatele căpătate în urma aplicării lor şi concluziile reieşite din interpretare, iar în final, prin rezumarea tuturor datelor, concluziile generale ale expertizei; c). partea finală prevede concluziile decesive, formulate în funcţie de conţinutul ordonanţei instanţei judiciare. Dacă expertul constată împrejurari care prezintă interes pentru cauză, dar care n-au fost indicate în ordonanţă, el are dreptul să le menţioneze în concluzii.

Ofiţerul de  urmărire penală. procurorurl, judecătorul are dreptul să-l asculte pe expert, pentru a-şi explica conţinutul concluziilor. Concluziile sînt comunicate persoanei supuse expertizei care, la rîndul ei, are dreptul să ofere explicaţii, să expună obiecţii, să adreseze expertului întrebari sau să ceară ordonarea unei expertize suplimentare.

Expertul-psiholog prezintă concluziile formulate organului care a emis ordonanţa. Reprezentanţii organelor de drept, la rândul lor, apreciază calitatea,  caracterul  ştiinţific al  concluziilor, plenitudinea lor şi gradul de argumentare a răspunsurilor pentru a decide dacă aceste concluzii pot fi folosite în practica judiciară. 

Concluziile specialistului psiholog

(model structural)

• Se indică în baza cărui document a fost făcută expertiza, de care instanţă a fost eliberat, de către cine, în privinţa cărui dosar şi cărei persoane?
• Cine a  efectuat  expertiza:  numele,  titlul/funcţia,  locul  de muncă.
• Specialistul-psiholog confirmă  că  a  fost  avertizat  despre răspunderea penală (conform art. 312 Cod Penal al R. Moldova).

Semnătura psihologului    ______________________

• Psihologul specifică în privinţa cui a  fost  făcută expertiza, condiţiile  de  realizare  a  acesteia  (locul,  timpul,  limba  de  lucru, persoanele care au asistat în timpul cercetării).
• Sunt enumerate întrebarile  la care  trebuie să dea răspuns psihologul.
• Se indică  acţiunile  întreprinse  în  vederea  acumulării informaţiilor pentru a răspunde la întrebarile adresate psihologului.
• Răspunsul şi concluziile pentru fiecare întrebare aparte, cu explicaţiile şi argumentele necesare.

Semnătura                                                                                                                 Data

Expertiza psihologică  judiciară poate fi ordonată, practic, pe toate dosarele penale şi în cazul multor dosare civile.  Temeiuri pentru ordonarea obligatorie a expertizei psihologice judiciare:

1. Retard în  cazul minorului  delincvent.  În  asemenea  caz,  se recomandă ca expertiza psihologică  judiciară să fie dispusă doar  după  efectuarea  expertizei  psihiatrice  judiciare,  iar competenţele expertizei psihologice judiciare ţin de:

• Stabilirea abaterilor de la nivelul dezvoltării psihice normale şi descrierea manifestărilor lor;
• Gradul de  influenţa  a  devierilor  în  dezvoltarea  psihică  a subiectului asupra capacităţii lui de a conştientiza acţiniunile săvârşite;
• Capacitatea subiectului de a-şi dirija propriile acţiuni.

2. Determinarea capacităţii  subiectului  de  a  percepe  corect circumstanţele  importante  pentru  cazul  cercetat  şi  de  a depune mărturii corecte despre ele.
3. Stabilirea sau negarea stării de incapacitate a victimei în cazul analizei crimelor sexuale.
4. Prezenţa semnelor  supraexcitaţiei  emoţionale  apărute  prin surprindere.

Se recomandă efectuarea expertizei psihologice judiciare pe următoarele tipuri de dosare:

• Toate dosarele cu participarea minorilor, indiferent de locul şi rolul lor în cadrul procesului penal: infractor, victimă, martor.

În cazul minorului pot apărea întrebari referitoare la:

• capacitatea lui  de  a  percepe  şi  reproduce  adecvat evenimentele;
• de a conştientiza cele întâmplate;
• predispoziţia de a exagera cele percepute;
• sugestibilitate mărită, care  condiţionează  posibilitatea  de  a influenţa din exterior mărturiile minorului;
• agresivitate şi demonstrativitate în comportament;
• prezenţa unor  particularităţi  psihologice  individuale  care  ar putea să influnţeze esenţial comportamentul minorului.  În  practica  expertizei  psihologice  judiciare,  prin  „influenţă esenţială”  se  subînţelege  limitarea  substanţială  a  capacităţilor subiectului de a conştientiza şi de a- şi controla propriile acţiuni.
• Crimele comise  în  stare  de  afect  sau  în  altă  stare  de tensiune psihică. Concluziile expertizei psihologice judiciare indică  posibilitatea  prezenţei  afectului  sau  a  altei  stări  de tensiune psihică (stres, frustrare etc.).
• Dosarele de viol. În cazul dosarelor de viol expertiza poate fi dispusă atât în privinţa victimei, cât şi în privinţa inculpatului.
• În privinţa  victimei,  poate  fi  analizată  capacitatea  ei  de  a percepe şi reproduce adecvat evenimentele, de a conştientiza acţiunile săvârşite cu ea şi de a opune rezistenţă activă.
• În privinţa  violatorului,  se  analizează  capacitatea  lui  de  a percepe  şi  de  a  aprecia  adecvat  acţiunile  proprii,  prezenţa particularităţilor  psihologice  individuale  care  ar  fi  putut  să influenţeze esenţial comportamentul lui în situaţia analizată.  Concluziile  psihologului  pe  dosarele  de  viol  sunt  foarte importante, dat fiind faptul că în practica judiciară persistă tendinţa de  a  califica  comportamentul  victimei,  lipsit  de  reacţii  active  de autoapărare, drept comportament de acceptare a relaţiei sexuale.  În  realitate,  incapacitatea  victimei  de  a  opune  o  rezistenţă activă violatorului poate fi condiţionată de mai mulţi factori:

1. a) neînţelegerea de către victimă a conţinutului real al situaţiei (se analizează în cazul victimei minore sau cu retard mental);
2. b) apariţia fobiei puternic manifestate, care blochează  reacţiile de apărare, capacitatea de a opune rezistenţă în situaţiile de abuz fizic şi psihologic.

Pasivitatea victimei violului poate fi explicată prin particularităţile psihologice  individuale,  explicabile  în  situaţia  respectivă:  astenie, introversiune,  timiditate,  neîncredere  în  sine,  predispunere  către poziţia  victimiară,  lipsa  voinţei de a  căuta posibilităţi de  ieşire din situaţie, bizuirea pe ajutorul altor persoane etc. Totodată, pasivitatea victimei    poate  fi  cauzată  de  asocierea  abuzului  fizic  şi  a  celui psihologic şi de paticularităţile situaţiei (lipsa ajutorului din exterior, prezenţa  mai  multor  violatori  etc.).  Prin  urmare,  lipsa  rezistenţei active  din  partea  victimei  nu  ne  permite  să  calificăm  rapoturile sexuale altfel decât abuzive (viol).

Deosebit  de  complicate  pentru  cercetarea  cazurilor  de  viol sunt  situaţiile,  în  care  victima  recurge  la  suicid  cauzat  de  stresul posttraumatic, apărut drept consecinţă a violului, iar inculpatul, aflând despre  aceasta, neagă  faptul  violului,  interpretându-l  drept  relaţie sexuală benevolă.  În cazul dat, extrem de importante sunt cercetările psihologului  în scopul constatării legăturii cauzale între actul de viol şi starea de tensiune psihică ulterioară, care a condiţionat suicidul.  În situaţiile date, suicidul victimei cauzat de stresul posttraumatic, în  paralel  cu  alte  probe  judiciare,  confirmă  indirect  faptul  violului.  Cercetări  analogice  pot  fi  recomandate    pentru  toate  cazurile  de suicid.

În  psihologia  judiciară  înca  nu  este  studiată  la  un  nivel satisfăcător  problema  legată  de  comportamentul  violatorului, determinat  de  stereotipurile  formate  în  mentalitatea  acestuia vizând  femeile,  în  general  şi  pesonalitatea  victimei,  în  particular, culpabilizarea neîntemeiată a victimei de către violator, precum şi perceperea negativă de către acesta a relaţiilor dintre sexe. Factorii respectivi pot fi consideraţi pentru săvârşirea crimei, însa, evident, ei nu justifică acţiunile violatorului.

Aceste  cercetări  oferă  informaţii  valoroase,  care  pot  să faciliteze  procesul  de  analiză  şi  calificare  a  comportamentului personajelor dramei judiciare.

În  practica  judiciară  se  întîlnesc  frecvent  cazuri  când  se confruntă  competenţele expertizei medico-psihiatrice şi ale expertizei psihologice judiciare, confuziile fiind cauzate de calificarea stării de afect  pe  dosarele  penale. Dar  fiind  faptul  că  afectul  este  o  stare emoţională foarte puternică, manifestată în situaţii limită de către o persoană aflată în normă psihică, formularea acestei concluzii intră în atribuţiile  expertizei efectuate de către psiholog.  În  cazul  când  apar  confuzii  referitoare  la  starea  de  normă (sănătate) psihică  (responsabilitate-iresponsabilitate), este indicat de a realiza mai întâi expertiza medico-psihiatrică şi, dacă se constată că  respondentul nu are patologii psihice,  se efectuează expertiza psihologică judiciară care stabileşte, la rândul ei, un eventual afect.  Cazuri  deosebite  constituie  analiza  comportmentelor persoanelor (inculpat sau victimă) cu deficienţe senzoriale:

• Surzi sau hipoacuzici
• Orbi sau cu vederea slabă

Aceste  defecte  senzoriale  influenţează  esenţial  capacităţile de percepţie ale subiectului şi condiţionează comportamentul lui.  Pentru moment, practica  judiciară,  la moment, nu  valorifică la  nivelul  adecvat  posibilităţile  expetizei  psihologice  judiciare  pe cazurile  legate  de  estimarea  gravităţii  prejudiciului  moral,  apărut în urma situaţiilor  în care este  lezată demnitatea umană sau care provoacă victimei trăiri emoţionale puternice la subiect.  Concluziile  expertizei  psihologice  judiciare  sunt  utilizate  în procesul judiciar în următoarele situaţii:

• În cazul  studierii mecanismelor  crimei  săvârşite:  dinamica, motivele, cauzele crimei.
• Pentru demonstrarea  şi  calificarea  acţiunilor,  concluziile expertizei  având  statut  de  probă,  în  special  vizând componenta subiectivă a crimei  (vina, motivaţia), precum şi pentru argumentarea necesităţii de a efectua alte expertize specializate.
• La verificarea cazurilor de pricinuire involuntară a daunei de către o persoană care nu a putut să evite urmările negative ale acţiunilor proprii.
• Pentru a  stabili  circumstanţele  care  atenuează  pedeapsa (afectul,  retardul mental, dar care nu exclud capacitatea de exerciţiu).
• În scopul  aplicării măsurilor  judiciare  echitabile  vis-a-vis  de inculpat,  ţinând  cont  de  particularităţile  lui  individuale  şi  de impactul  situaţiei  asupra  comportamentului  respectivului subiect.

Datele  expertizei  psihologice  judiciare  pot  fi  utile,  de asemenea, şi în scopuri tactice:

• Pentru stabilirea contactului psihologic în  timpul anchetei şi altor acţiuni de anchetă;
• Pentru a identifica comportamentul simulat;
• Pentru a  depista  cauzele  denaturării  neintenţionate  a informaţiilor de către martor.

Informaţiile  de  natură  psihologică  sunt  utile  şi  pentru organizarea activităţilor psihoprofilactice şi educaţionale cu diverse categorii de persoane.

Modele de întrebari adresate expertizei psihologice judiciare pe diferite tipuri de dosare:

1. Întrebari care ajută la constatarea prezenţei sau lipsei afectului sau altor stări de tensiune psihică la inculpat, care au putut să influenţeze esenţial conştiinţa şi comportamentul  lui în momentul comiterii crimei:

• Ţinând cont  de  particularitaţile  psihologice  individuale  ale personalităţii, precum şi de specificul situaţiei analizate, s-a aflat oare subiectul în momentul săvârşiri acţiunilor incriminate în stare de afect? Care au fost cauzele apariţiei afectului?
• Ţinând cont  de  particularitaţile  psihologice  individuale  ale personalităţii, precum şi de particularităţile situaţiei analizate, s-a  aflat  oare  respondentul  în momentul  săvârşiri  acţiunilor incriminate  într-o stare emoţională  (tensiune psihică, frustrare, confuzie) care ar fi putut să influenţeze esenţial conştiinţa şi starea  lui psihică?  În  caz  că da –  în  ce mod a putut  să se întâmple acest lucru?
• S-a aflat  oare  inculpatul  în  stare  de  tensiune  neuropsihică maximă în perioada premergătoare acţiunilor săvârşite?
• Există o legătură cauzală  între starea psihică a subiectului, premergătoare  acţiunilor,  şi  starea  lui  psihică  în momentul comiterii acţiunilor analizate?
• În cazul în care în momentul săvârşirii acţiunilor subiectul s-a aflat în stare de tensiune neuropsihică şi emoţională maximă, în ce măsură această stare a influienţat capacitatea lui de a conştientiza importanţa propriilor acţiuni şi capacitatea de a le controla?
• Ţinând cont de starea psihică a subiectului, de particularităţile lui psihologice,  şi  de  circumstanţele  cazului,  a  putut  el  să coreleze corect acţiunile proprii de autoapărare cu cerinţele obiective ale situaţiei în care s-a aflat?
• Care particularităţi  psihologice  individuale  ale  subiectului au putut să  influenţeze esenţial comportamentul acestuia  în situaţia analizată?

1. Întrebari care ajută la stabilirea capacităţilor psihice ale subiecţilor (inculpat, martor, victimă), aflaţi în stare de sănătate psihică, de a percepe corect circumstanţele importante pentru dosar şi de a depune mărturii adecvate.

• Ţinând cont de particularităţile individuale şi de vârstă, precum şi de condiţiile concrete în care s-a produs acţiunea, a putut oare subiectul să perceapă corect circumstanţele importante pentru dosar? (de indicat care)
• Ţinând cont  de  starea  psihică  în  care  s-a  aflat  subiectul în  momentul  percepţiei,  a  putut  el  să  înteleaga  corect circumstanţele importante pentru dosar (de indicat care)

III.       Întrebari care ajută la stabilirea capacităţilor psihice ale victimelor, aflate în stare de sănătate psihică, de a întelege corect caracterul şi importanţa acţiunilor săvârşite cu ele şi de a opune rezistenţă în situaţiile de viol:

• Posedă oare  respondenta  (-ul)  unele  particularităţi psihologice individuale care ar fi putut să influenţeze esenţial comportamentul în situaţia analizată?
• Luând în  calcul  particularităţile  psihologice,  starea  psihică

şi conţinutul situaţiei analizate, a putut  respondenta  (-ul) să comportamentul în situaţia analizată?

• Luând în  calcul  particularităţile  psihologice,  starea  psihică şi conţinutul situaţiei analizate, a putut  respondenta  (-ul) să înteleaga corect caracterul şi conţinutul acţiunilor săvârşite cu ea (el)?
• Ţinând cont de particularităţile psihologice individuale, starea psihică şi conţinutul situaţiei analizate, a putut respondenta (-ul) să opună rezistenţă?

1. Întrebari care  ajută    la  stabilirea  capacităţilor psihice şi a particularităţilor psihologice ale minorului (inculpat, martor, victimă):

• Ţinând cont  de  particularităţile  dezvoltării  psihice  a respondentului, a putut el să conştientizeze acţiunile proprii şi să le controleze?
• Luând în calcul particularităţile individuale şi de vârstă, precum şi de condiţiile concrete în care s-a produs acţiunea, a putut respondentul  să perceapă  corect  circumstanţele  importante pentru dosar, să le memorizeze şi să le reproducă adecvat?
• În cazul crimelor comise în grup: Ţinând cont de particularităţile de vârstă  şi  individuale  ale  respondentului,  ce  influenţă  a putut să aibă membrii grupului asupra lui; s-a aflat el în stare de dependenţă psihologică de acest grup?
• Manifestă respondentul semne de sugestibilitate mărită?
• Manifestă respondentul  predispoziţia  de  a  exagera evenimentele produse şi de a fantaza?

1. Întrebari care  ajută    la  stabilirea  capacităţilor minorului  inculpat  cu  retard  în  dezvoltare  psihică  de  a conştientiza  importanţa  acţiunilor  proprii  şi  deteminarea capacităţii lui de a dirija acţiunile proprii:

• Manifestă minorul  semne  de  retard  în  dezvoltare  psihică, necondiţionate  de  boală  psihică?  În  cazul  prezenţei respectivelor semne, prin ce anume se manifestă ele şi cum au  influenţat    acestea  comportamentul  respondentului  în situaţia analizată?
• Ţinând cont  de  nivelul  dezvoltării  psihice,  a  fost  în  stare minorul să conştientizeze impotanţa acţiunilor proprii?
• Luând în calcul nivelul dezvoltării psihice, a putut minorul să

dirijeze acţiunile proprii?

1. Întrebari care  ajută  la  stabilirea  stărilor

psihice,  particularităţilor  psihologice  individuale  care  pot  să condiţioneze accidentele rutiere sau   tehnice:

• S-a aflat oare respondentul  în momentul săvârşirii acţiunilor analizate într-o stare psihică, ce ar fi putut influienţa esenţial capacitatea lui de a-şi realiza funcţiile?
• Ţinând cont  de  particularităţile  psihologice  individuale, starea  psihică  şi  circumstanţele  situaţiei  analizate,  a  putut respondentul  să  aprecieze  adecvat  situaţia,  să  ia  decizii corecte şi să le realizeze?

VII.      Întrebari care ajută  la stabilirea prezenţei stărilor psihice predispozante la suicid:

• Ţinând cont  de  particularităţile  psihologice  individuale  şi de  caracterul  situaţiei,  s-a  aflat  respondentul  în  perioada premergătoare decesului  într-o stare psihică ce a predispus la suicid?

Care au fost cauzele acestei stări?