În scopul caracterizării psihosociale a mediului penitenciar pot fi determinate cele mai importante laturi ale problemei:
- cu referinţă la particularităţile distincte ale spaţiului social penitenciar;
- la criteriile valoric-normative, acceptate în comunitatea deţinuţilor;
- la organizarea unităţilor sociale - a grupurilor de deţinuţi.
Spaţiul penitenciar nu poate fi analizat în conformitate cu legităţile sociale generale. El posedă un şir de trăsături determinate de anumite calităţi extrinsece: este un spaţiu penal, deci existenţa lui este determinată nu de trebuinţele, interesele, motivele sociale, ci de prescripţiile legii penale; este închis, colaborarea cu alte medii sociale fiind redusă; este bipolar, incluzînd două grupuri sociale de bază - cel al deţinuţilor şi cel al lucrătorilor din penitenciar.
Gheorghe Florian[1] indică şi alte două trăsături ale acestui spaţiu:
calitatea de zonă a interacţiunilor asimetrice, deci şi de spaţiu al autorităţii, precum şi cea de cîmp de forţe, în care se ciocnesc interese şi aspiraţii diferite.
În penitenciar acţionează anumite norme sociale, care ţin de valorile specifice ale spaţiului închis. La fel precum cele sociale, aceste norme pot fi divizate în:
- norme relaţionale, de comunicare - cu referinţă la organizarea raporturilor cu deţinuţii şi personalul;
- organizaţionale - de organizare a traiului, formare a unităţilor sociale: a grupurilor de deţinuţi, de instituire a conducerii;
- evaluative - de apreciere a situaţiilor, circumstanţelor, persoanelor.
Normele din penitenciar alcătuiesc substanţa unei culturi specifice, acceptarea căreia se face sub mai multe forme: conformare, integrare sau respingere. Grupul din penitenciar se formează în conformitate cu legităţile psihosociale generale, acceptînd anumiţi lideri, divizări de roluri şi instituiri ale statutelor, împărtăşirea de tradiţii şi obiceiuri, posedarea unui limbaj specific. Raporturile interpersonale prezintă toată gama de afecţiuni: atragere-respingere, acceptare-refuz, simpatie-antipatie, integrare-izolare, neutralitate, ignorare etc. Astfel se instituie relaţii de concurenţă sau de colaborare, prietenie sau duşmănie, dominare sau dependenţă.
[1] Florian, G. Psihologie penitenciară. Bucureşti: Ed. Oscar Print, 1996, p. 22.