Principalele direcţii în cadrul activităţii de resocializare în penitenciar sînt:
- organizarea unei ocupaţii profesionale, urmărindu-se formarea unui om apt de a exercita o activitate de muncă după eliberare;
- încadrarea în viaţa socială;
- regenerarea valorilor unei vieţi particulare şi familiale;
- organizarea timpului liber, diversificarea ocupaţiilor culturale.
Se acordă o atenţie deosebită accesului la mijloacele mass-media, limitarea conştiinţei de izolare de la problemele sociale.
Organizarea pregătirii profesionale şi a activităţilor de muncă urmăreşte scopul integrării într-un mod nou de viaţă. Munca în penitenciar nu este un mod de pedeapsă sau de asigurare a existenţei, ci o metodă de resocializare. Însuşirea unei profesii, care după eliberarea din detenţie i-ar oferi individului posibilitatea angajării, contrivuie la reevaluarea de sine.
Pentru a-i învăţa pe deţinuţi să-şi planifice timpul liber, se recomandă planificare şi realizarea unor programe culturale, care ar contribui la implicarea deţinuţilor, trezirea interesului pentru anumite acţiuni, ameliorarea relaţiilor sociale din mediul penitenciarului şi pregătirea pentru revalorificarea raporturilor cu semenii după eliberare.
În literatura cu conţinut psihologic şi criminologic se recomandă un şir de metode psihoterapeutice. Analiza în grup a problemelor individului oferă posibilitatea comparării diferitor variante şi alegerii modelului optimal eficiant. Folosirea metodelor transacţionale, elaborate de E. Bern, permite adaptarea comportamentului la cerinţele controlului social. Consultaţiile psihologice individuale contribuie la elucidarea problemei individuale şi găsirea soluţiilor, modelelor de rezolvare a ei. În activitatea cu delincvenţii minori se recomandă utilizarea elementelor de joc.
Sistemul penitenciar tradiţional tot mai mult este înlocuit de unul nou. În ţara noastră acest proces stagnează, dar noile orientări ale dreptului impun necesitatea schimbărilor.