În administrarea publică controlul reprezintă modalitatea de bază a legăturii indirecte dintre obiectul administrat şi administrator prin intermediul căruia subiectul administrării obţine informaţia obiectivă în ceea ce priveşte starea reală a obiectului administrat, calitatea executării actului concret. Controlul este un element necesar în activitatea tuturor autorităţilor publice, o verigă a procesului de dirijare, avînd drept obiectiv principal respectarea şi executarea întocmai a cadrului juridic şi, în primul rînd, a legislaţiei. A avea legi şi alte acte normative calitative şi oportune încă nu înseamnă totul. Este foarte importantă organizarea îndeplinirii, realizării normelor juridice. Statul, în acest scop, trebuie să asigure ordinea şi disciplina în sfera puterii executive, în general, şi a administrării publice, în special[1]. Controlul este pe larg utilizat de către toţi subiecţii administrării pentru ridicarea disciplinei executive, aprecierea obiectivă a muncii executorilor, prevenirea unor consecinţe negative, reacţionărea operativă la apariţia obstacolelor.
Conţinutul controlului constă în: urmărirea funcţionării obiectelor supuse controlului, obţinerea informaţiei obiective privind executarea comenzilor de administrare; analiza informaţiei obţinute, dezvăluirea tendinţelor, stării regimului de legalitate, prognozarea; luarea de măsuri pentru prevenirea faptelor de încălcare a legalităţii şi disciplinei, minimizarea consecinţelor negative cauzate prin aceste încălcări; evidenţa abaterilor de la legalitate şi disciplină admise, stabilirea cauzelor şi condiţiilor de comitere a lor; stabilirea persoanelor care au comis aceste abateri, efectuarea cercetării fiecărui caz în parte şi luarea de măsuri în privinţa sancţionării lor. În unele cazuri, subiecţii controlului nemijlocit sînt abilitaţi cu dreptul de sancţionare a persoanelor care se găsesc vinovate de încălcarea legalităţii sau disciplinei, iar în alte cazuri — materialele controlului se remit organelor abilitate cu dreptul de a lua decizia corespunzătoare.
În funcţie de volumul controlului, distingem controlul propriu‑zis în procesul căruia se verifică legalitatea şi oportunitatea activităţii şi supravegherea care se limitează doar la verificarea legalităţii. Supravegherea reprezintă un control restrîns.
Controlul extern al administraţiei de stat este efectuat din exterior de către toate organele statale: Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, organele judecătoreşti şi ale procuraturii.
În interiorul sistemului organelor executive există diverse forme organizatorico–juridice de control intern.
Potrivit duratei controlului, distingem: control preliminar (de exemplu, în procesul licenţierii), curent (pe parcursul activităţii) şi posterior.
Utilizînd diverse criterii, este necesar să deosebim controlul total şi controlul selectiv; controlul faptic (de exemplu, inventarierea) şi controlul documentar; ramural şi interramural. Controalele pot fi efectuate atît la sediului subiectului controlului, cît şi la sediul obiectului supus controlului.
[1] Sîmboteanu A. Controlul — component de reformare a administraţiei publice. În: Revista „Administrarea publică“, nr. 1/1997, p. 75.