Bunurile economice şi sursele lor de constituire (relaţiile de drepturi şi obligaţii), reieşind din caracteristicile ce stau la baza acestora au fost denumite respectiv prin noţiunile de active şi pasive.
Denumirea de active provine de la caracteristica bunurilor economice de a se afla în continuă mişcare şi transformare în cadrul circuitului economic. Structura activelor se modifică în permanenţă datorită operaţiilor ocazionate de procesul de aprovizionare cu noi bunuri economice, de participarea lor la procesul de producţie, unde îşi schimbă forma, conţinutul şi proprietăţile fizice sau chimice, precum şi de operaţiile procesului de desfacere a produselor şi mărfurilor.
Sursele de constituire a bunurilor economice, spre deosebire de bunurile economice apar ca ceva static, ele nu-şi schimbă volumul şi structura în mod independent, ci modificările sunt condiţionate de mişcările şi transformările bunurilor economice din activ, de aceea sunt denumite pasive
Deci, activele cuprind bunurile economice ca avere concretă şi drepturile de creanţe, iar pasivele cuprind sursele de formare a acestor bunuri, ca surse proprii şi surse străine.
Pentru fundamentarea teoretică a noţiunilor de active şi pasive s-au format de-a lungul timpului mai multe teorii, predominante fiind: juridică, financiară şi economică.
După teoria juridică, activele reprezintă bunurile economice ca obiecte de drepturi şi obligaţii, iar pasivele reprezintă drepturile şi obligaţiile titularului de patrimoniu.
După teoria financiară activele reprezintă valorile economice, bunurile în care s-au investit fondurile întreprinderii, iar pasivele reflectă finanţarea acestor fonduri (proprie sau străină).
După teoria economică activele şi pasivele sânt interpretate prin prisma categoriei economice de capital. Astfel, activele reprezintă modul de întrebuinţare a capitalului, iar pasivele reflectă modul de provenienţă a capitalului în cadrul raporturilor de proprietate.
Datorită intereselor multiple la care trebuie să răspundă contabilitatea: juridic, informaţional, gestionar şi fiscal, atât în teorie cât ţi în practică cele trei interpretări acordate structurilor de activ şi pasiv nu sunt suficiente, decât considerate împreună.
Conţinutul activului întreprinderii este stabilit în bază a două criterii: modul de valorificare şi gradul de lichiditate al bunurilor economice.
Modul de valorificare a bunurilor economice se referă la felul în care ele participă la procesul de producţie în care se consumă şi îşi transmit valoarea asupra produselor obţinute, inclusiv la felul cum se asigură reproducţia lor. Astfel, bunurile economice utilizate într-o întreprindere pot fi de două categorii: unele care au o durată mare de funcţionare şi care se consumă şi se valorifică în mod treptat pe parcursul mai multor cicluri de exploatare şi altele care consumă dintr-o dată şi care trebuie reînnoite cu exemplare noi în fiecare ciclu de exploatare.
Prin lichiditate se are în vedere, capacitatea fiecărui mijloc economic de a parcurge calea normală a ciclului de exploatare până la transformarea lui în bani. Gradul de lichiditate este termenul în care un bun economic sau un drept poate fi transformat în bani lichizi în cursul circuitului lui.
Din punctul de vedere al criteriilor menţionate, se delimită următoarele structuri de active:
- active pe termen lung;
- active curente.
Activele pe termen lung – cuprind acele categorii de bunuri care au rezistenţă durabilă în întreprindere şi care nu se consumă la prima utilizare. În cadrul acestora se cuprind următoarele mase patrimoniale:
- active nemateriale;
- active materiale;
- active financiare.
- Activele nemateriale pe termen lung sunt acele bunuri care nu au o formă fizică concretă, dar
se reprezintă printr-un document juridic sau comercial. Conform S.N.C.13 “Contabilitatea activelor nemateriale” ele reprezintă active nepecuniare care nu îmbracă formă materială, controlate de întreprindere şi utilizate mai mult de un an în activitatea de producţie, comercială şi alte activităţi, precum şi în scopuri administrative sau destinate predării în folosinţă altor persoane fizice şi juridice.
Activele nemateriale cuprind:
cheltuielile de organizare – cheltuieli aferente creării întreprinderii (pregătirea documentelor pentru înregistrare, executarea ştampilelor, taxelor de stat, plata serviciilor prestate de consultanţi, etc.);
brevetele – drepturi exclusive garantate de stat pe o anumită perioadă, pentru fabricarea unui fel de produs, utilizarea sau vânzarea unui produs specific;
emblemele comerciale şi mărcile de deservire – simboluri (denumiri) înregistrate, protejate de stat cu drept exclusiv de utilizare pentru identificarea mărfurilor, serviciilor unor persoane juridice şi fizice de mărfurile altor persoane juridice şi fizice;
licenţele – drepturi întocmite juridic pentru practicarea unui anumit gen de activitate. Pentru proprietatea intelectuală licenţa este un acord (contract) conform căruia o persoană (licenţiat) în anumite condiţii permite altei persoane (licenţiat) să folosească drepturile la proprietatea intelectuală;
know-how-urile - cunoştinţe tehnico-ştiinţifice, tehnologice, comerciale, financiare, organizatorice, de gestiune, biotehnice şi de altă natură acumulate de întreprindere, care constituie secret comercial şi aduc avantaj economic;
copyriht – drepturi de autor garantate de stat pentru publicarea, editarea, vânzarea operelor literare, muzicale, video şi de cinema, precum şi a altor opere de artă pe întreaga durată prevăzută de legislaţie;
programele informatice – set de documentaţie tehnică şi de exploatare, precum şi complexul de programe pentru sisteme de prelucrare a informaţiei;
desenele şi mostrele industriale – un nou tip de articol înregistrat, cu funcţie de utilitate care acordă deţinătorului documentului de protecţie dreptul exclusiv de utilizare a articolului;
drepturile de utilizare a activelor materiale pe termen lung;
francizele – drepturi acordate de o întreprindere altei persoane fizice sau juridice pentru utilizarea unei anumite formule a produsului sau tehnologii a procesului de producţie pentru un comision stabilit.
Faptul existenţei activelor nemateriale în formă de proprietate intelectuală trebuie să fie reflectat, semnat, fixat pe purtătorii materiali de informaţie.
- Activele materiale pe termen lung cuprind activele care îmbracă o formă fizică, naturală, au o
durată de funcţionare utilă mai mare de un an, se utilizează în activitatea întreprinderii sau se află în procesul creării şi nu sânt destinate vânzării.
Această grupă include:
Active materiale în curs de execuţie (investiţii capitale), care include cheltuielile pentru achiziţionarea şi crearea activelor la beneficiarul construcţiei în decursul unui proces îndelungat (achiziţionarea utilajului care necesită montaj, construcţia clădirilor şi construcţiilor speciale, plantarea şi cultivarea plantaţiilor perene).
Mijloace fixe includ activele materiale (mijloacele de muncă) preţul unitar al cărora depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie (1 000 lei), planificate pentru utilizare mai mult de un an în activitatea de producţie, comercială şi în alte activităţi, executarea lucrărilor, prestarea serviciilor, sau sânt destinate încheierii sau pentru scopuri administrative (clădiri, construcţii speciale, maşini, utilaje, instalaţii).
Terenurile - un tip special de imobil, care are o durată de utilizare nelimitată în desfăşurarea activităţii întreprinderii sau poate fi destinată închirierii.
Resursele naturale reprezintă partea naturală a activelor materiale pe termen lung, care are o formă naturală concretă de rezerve de petrol, gaze, piatră, material lemnos extrase în cursul unei perioade îndelungate.
- Activele financiare pe termen lung – includ investiţiile financiare şi creanţele pe termen lung.
Investiţiile financiare pe termen lung – sânt active deţinute de întreprinderea – investitor mai mult de un an în scopul ameliorării situaţiei sale financiare prin obţinerea veniturilor (dobânzilor, dividendelor, redevenţelor), care generează creşterea capitalului propriu sau obţinerea profitului de altă natură. Investiţiile financiare reprezintă cheltuielile întreprinderii legate de procurarea titlurilor de valoare, alocarea mijloacelor în capitalul statutar ale altor întreprinderi, acordarea de împrumuturi pe termen lung altor persoane juridice şi fizice.
În funcţie de direcţiile de investire, investiţiile financiare pe termen lung se clasifică în:
- investiţii financiare în părţi nelegate;
- investiţii financiare în părţi legate.
Investiţii financiare în părţi nelegate au loc atunci când investitorul deţine până la 20 % din capitalul statutar al întreprinderii în care s-a investit. În cazul dat, din partea întreprinderii investitoare nu există nici influenţă, nici control asupra întreprinderii în care s-a investit.
Investiţiile financiare în părţi legate includ investiţiile în întreprinderile asociate şi investiţiile în întreprinderile fiice. Întreprinderea asociată este întreprinderea în care investitorul exercită o influenţă notabilă şi deţine de la 20 la 50 % de acţiuni sau participaţii în capitalul statutar, dar care nu este nici întreprindere fiică, nici întreprindere mixtă a investitorului. Întreprinderea-fiică se consideră întreprinderea care se află sub controlul altei întreprinderi (mamă), ce deţine peste 50 % de acţiuni sau participaţii în capitalul statutar.
Creanţele pe termen lung reprezintă valori economice avansate temporar de întreprindere altor persoane fizice şi juridice pe o perioadă mai mare de un an şi pentru care urmează să primească un echivalent valoric. Toate persoanele fizice şi juridice care au beneficiat de o valoare avansată urmând să dea echivalentul corespunzător sunt denumite generic prin noţiunea de debitori.
Activele curente sunt bunurile care participă la procesul de producţie cu întreaga lor valoare de utilitate şi care se consumă şi îşi transmit dintr-o dată valoarea de utilitate şi valoarea asupra noului produs. Sub aspectul lichidităţii, caracteristica de bază a activelor curente este aceea ca durata ciclului de exploatare este mai mică de un an: ele intră şi ies, în şi din patrimoniu de mai multe ori sau cel puţin o dată în cursul unei perioade de gestiune.
Activele curente includ:
- stocuri de mărfuri şi materiale;
- creanţe pe termen scurt;
- investiţii financiare pe termen scurt;
- mijloace băneşti;
- alte active pe termen scurt.
· Stocurile de mărfuri şi materiale sunt activele destinate vânzării în cazul activităţii economice ordinare sau înregistrate ca producţie în curs de execuţie sau destinate consumului în procesul de producţie şi la prestarea de servicii.
Ele cuprind:
- materialele destinate utilizării în procesul de producţie;
- producţia în curs de execuţie;
- produsele finite;
- mărfurile, inclusiv terenurile şi alte active materiale achiziţionate şi destinate revânzării;
- obiectele de mică valoare şi scurtă durată.
- Creanţele pe termen scurt reprezintă valori economice avansate temporar de întreprindere altor persoane fizice şi juridice pe un termen mai mic de un an şi pentru care urmează să primească un echivalent valoric.
Aici se includ:
- creanţele privind facturile comerciale;
- creanţe ale părţilor legate;
- creanţe privind avansurile acordate;
- creanţe ale bugetului;
- creanţe ale personalului;
- creanţe privind veniturile calculate;
- alte creanţe pe termen scurt.
- Investiţiile financiare pe termen scurt sunt investiţii pe care întreprinderea are intenţia să le comercializeze sau să le stingă în curs de un an, cu excepţia titlurilor de valoare de piaţă cu lichiditate înaltă având un termen de stingere până la trei luni.
- Mijloacele băneşti reprezintă disponibilităţile băneşti în casierie, depozite, conturi de decontare, valutare şi în alte conturi la bancă.