Spre deosebire de controlul parlamentar, controlul judecătoresc, precum şi alte forme de control exercitate de către societatea civilă, controlul înfăptuit de către administraţia publică asupra ei însăşi desemnează un tip aparte al controlului, purtînd denumirea de control administrativ[1].
Controlul administrativ constituie forma cea mai complexă a controlului asupra activităţii organelor administraţiei publice[2], desemnînd, totodată, componenta esenţială a activităţii de conducere generală a administraţiei publice de către Guvern.
Controlul este deci întotdeauna necesar confruntării şi asigurării conformităţii, comportînd obligatoriu doi termeni şi un raport între aceştia. Acest raport denumit conformitate nu presupune însă constatarea unei identităţi, astfel că, în anumite cazuri, controlul se traduce prin investigarea existenţei unei corespondenţe depline între baza de referinţă şi chestiunea supusă examinării, în alte cazuri, acceptîndu‑se o marjă de apreciere între anumite limite.
6.1. Tipologia şi definiţia controlului administrativ. Controlul administrativ reprezintă, în esenţă, mijlocul prin care se asigură funcţionarea adecvată a „maşinii administrative“, prin îndeplinirea corectă de către organele administrative a sarcinilor ce le revin. În raport de poziţia organului de control faţă de organul controlat, distingem controlul administrativ intern şi controlul administrativ extern.
Controlul administrativ intern se exercită de către funcţionarii publici cu funcţii de conducere, din interiorul organului, asupra celor din subordinea lor, pe cînd controlul administrativ extern se exercită de către organe din afara organului administraţiei publice controlat şi care nu se situează, neapărat, în acelaşi sistem[3].
Controlul administrativ extern se clasifică în: control ierarhic; control de supraveghere generală a administraţiei publice (de către Guvern); control de tutelă administrativă; control specializat, exercitat de organele administrative cu atribuţii speciale de control.
Avînd drept criteriu de clasificare regimul juridic al controlului, distingem controlul jurisdicţional exercitat, de regulă, de către instanţele judecătoreşti, dar şi de către organele administrative jurisdicţionale şi un control nejurisdicţional, exercitat de toate celelalte organe de control. Totodată, în raport de sfera de cuprindere, controlul administrativ poate fi specializat (tematic) sau general, caz în care acţiunea de control vizează, spre deosebire de precedentul, mai multe sectoare de activitate, respectiv, toate atribuţiile organului controlat.
Deci, putem defini controlul administrativ ca fiind acea activitate ce se desfăşoară regulat, în cadrul structurii generale a administraţiei publice, ca o componentă fundamentală a mecanismului administrativ, al cărei scop îl constituie asigurarea conformităţii conduitei administrative cu comandamentele statale, prevăzute de lege şi alte acte normative, realizîndu‑se unitatea de scop şi acţiune în administrarea publică.
6.2. Obiectul şi conţinutul controlului administrativ. Indiferent de forma controlului şi autorul acestuia, se pot distinge trei elemente ale controlului administrativ: obiectul controlului, baza de referinţă a controlului şi operaţiunile de control propriu‑zis.
Obiectul controlului îl poate constitui, în mod individual sau în ansamblul lor, totalitatea mijloacelor umane, materiale, financiare, precum şi mijloacele şi procedeele folosite de organele administraţiei publice. Cît priveşte baza de referinţă, aceasta include toate acele elemente care trebuie urmărite în cadrul controlului, respectiv obiectivele ce trebuie realizate de către organele administrative controlate, mijloacele folosite pentru atingerea obiectivelor propuse, procedeele întrebuinţate în acest scop, caracterul prohibitiv sau imperativ la care sînt supuse activităţile administraţiei publice şi care trebuie respectat. Baza de referinţă poate să includă şi alte aspecte referitoare la eficienţă, oportunitate, funcţionalitate sau rentabilitate.
Operaţiunile de control au caracterul unor operaţiuni administrative realizate de către autorii controlului care urmăresc să stabilească conformitatea obiectului controlat cu elementele cuprinse în baza de referinţă. Dacă ne‑am imagina un sistem de administrare publică ideală, în cadrul acestuia, acţiunea controlului administrativ ar da satisfacţie, rezumîndu‑se la a constata doar că totul decurge normal, însă, în planul realităţii, este imposibil să admitem absenţa unei supervizări a activităţii administrative, întrucît diferenţele dintre măsurile luate şi sistemul de referinţă sînt pronunţate. Operaţiunile de control pot fi mai simple sau mai complexe după cum elementele din baza de referinţă comportă un grad mai mic sau mai mare de apreciere şi de tehnicitate din partea autorului controlului.
[1] Iorgovan A. Tratat elementar. Vol. II. Bucureşti: Editura Hercules, 1993, p. 45.
[2] Negoiţă A. Drept administrativ şi ştiinţa administrării. Bucureşti: Editura Athenacum, 1991, p. 205.
[3] Preda M. Curs de drept administrativ: partea generală. Bucureşti: Casa Editorială „Calistrat Hogaş“, 1995, p. 144.