În timpul celei de-a doua perioade dreptul comparat s-a dezvoltat sub forme diverse, urmând concepţii diferite şi adoptând noi direcţii, în funcţie de ţări, impulsuri şi iniţiative. În această perioadă au apărut şi societăţile de legislaţie comparată precum şi revistele de drept şi legislaţie comparată, care alături de iniţiativele individuale tot mai frecvente, reprezintă factorii care contribuie la reluarea si aprofundarea cercetarilor dreptului comparat. Dreptul comparat devine disciplină de studiu în universităţi iar compararea devine instrument de unificare juridică şi de politică legislativă.
Apariţia etnologiei juridice a impulsionat şi ea metoda comparativă. În perioada a II-a de dezvoltare codul civil francez a fost difuzat peste tot în lume dând naştere unui fenomen de rezonanţă planetară în dreptul civil. Majoritatea sistemelor din familia romano-germanică au folosit ca model codul civil francez. Cu toate acestea Germania fost considerată ţara de predilecţie a dreptului comparat.
După stagnarea de la sfârşitul primei perioade de dezvoltare, interesul pentru dreptul comparat revine incet. In timpul celei de-a doua perioade, dreptul comparat se va dezvolta sub forme diverse, urmand conceptii diferite şi adoptand noi funcţii, in functie de tari, impulsuri şi initiative.
De-a lungul acestei perioade, evolutia se va face, la inceput mai degraba sub semnul legislaliei comparate, decat al dreptului comparat. Prin expresia aceasta, juriştii inteleg, daca nu exclusiv, in orice caz mai intai, cunoaşterea legilor şi a codurilor straine. Abia catre sfarsitul celei de-a doua perioade se va intelege ca pentru a cunoaşte dreptul strain, trebuie mers dincolo litera textului şi sa cunoşti interpretarea pe care ti-o da doctrina şi aplicaţia dictata de jurisprudenţă. Compararea în această perioadă pare să nu fie mai multe decât o juxtapunere de texte juridice străine şi naţionale.
Pornind de la opera lui Gans, L. von Stein arată încă de la începutul activităţii sale ştiinţifice un mare interes faţă de dreptul străin. Lui îi revine meritul de a fi reuşit pentru prima dată redactarea unui manual privind fundamentul comparativ. Sub inspiraţia sa, compararea trece de la juxtapunere la confruntare.
Josef Unger (1828 - 1913), austriac de origine, cel mai cunoscut jurist în Austria, a avut şi el unele încercări de abordare a dreptului comparat.
Ernest Glasson, autorul volumului „Le mariage civil et le divorce dans l'antiquite et dans les principales legislations modernes de l'Europe", realizează analiza şi expunerea acestor institutii juridice, combinand studiul sistemelor de drept vechi şi al sistemelor de drept moderne, cu perspectiva istorica şi comparativa.
Ernest Lehr, autor elveţian, profesor la Universitatea din Lausanne, a publicat monografii asupra dreptului civil din diverse ţări. Cel mai impotant aport al său constă in faptul ca el vrea sa treaea studiul sistemelor de drept straine de la o intelegere analitica, dar empirica şi fragmentară, facuta printr-o juxtapunere de institutii juridice cu perspectivă universală, la o percepere sintetică, cu scopul de a da o vedere globală întrregului drept civil din diferite tari.
Levin Goldschmidt (1829 - 1897), recunoscut ca autorul dreptului comercial şi maritim german infiinteaza revista Zeitschrift fur das gesamte Handelsrecht. Printre alte obiective, revista îşi propunea să urmărească evoluţia dreptului commercial, nu numai în Germania, dar şi în străinătate.
Josef Koler (1849 - 1919) face şi el parte din aceeaşi categorie şi este reputat autor de drept civil comparat, etnolog, istoric al dreptului şi filosof al dreptului, a cărui operă a servit nu numai juriştilor vremii ci şi legiuitorului german.
În Spania, Italia şi Brazilia, câţiva jurişti, din propria lor iniţiativă, sub impulsul ideilor vremii, procedează la studii nu diar de drept comparat ci asupra dreptului comparat, însuşi, ca idee generală, sa analizeze sistematic domeniul sau, scopurile şi conţinutul, dându-i un fundament propriu.
Emerico d'Amari (1810 - 1870), cerceteaza natura ştiintei legislaţiilor comparate, scopurile ei ce pot fi teoretice şi practice, precum şi diferenţele faţă de alte discipline învecinate. Conform opiniei sale, scopul legislaţiei comparate, ca ştiinţă, este:
- în primul rând de a examina cauzele fenomenului juridic, factorii ce îl produc sau contribuie la producerea lui,
- de a studia destinul legilor in realitatea concreta, deci felurile în care legile feluritelor popoare iau viaţă, vietuiesc, se schimba şi pier.
Avand la baza conceptiile lui d'Amari se poate afirma ca progresul dreptului rezulta din a- comunicarea si limitarea legilor de popoare. Ca alţi jurişti, d'Amari greşeşte înfăţişând conceptele ştiinţifice ca pe nişte fenomene naturale, acordand o importanţă exclusiva legislaţiei sau confundand rolul legislaţiei comparate cu cel al filosofiei dreptului.
Bevilaqua este şi el autorul în Brazilia, a unei lucrări de referinţă pentru dreptul comparat. În lucrarea sa apărută în 1893, el a dedicat primele problemelor de drept comparat, caruia îi dă privire generala destul de exacta. Marele jurist brazilian precizeaza în opera sa principalele elemente ale metodei comparative, formele şi scopurile în care este folosita. Dupa el, orice drept este o combinaţie de trei elemente generale sau universale, elemente naţionale şi elemente străine.
În a doua perioadă de dezvoltare a dreptului comparat apar societăţile de legislaţie comparată, cu raspandire in intreaga Eurpoa, care aveau drept scop:
- de a aduna materiale referitoare la dreptul strain;
- de a face traduceri;
- de a asigura o mai buna cunoastere a dreptului strain.
Prima societate de legislatie comparata apare la Paris in 1869. Principalul său obiectiv era:
- Să pună la îndemâna magistraţilor legile străine în scopul rezolvării conflictelor de legi;
- De a oferi posibilitatea efectuarii unor studii comparative;
- De a oferi sprijin în depăşirea limitelor impuse de legislatia lor particulara.
Mai târziu, societatea a înţele importanţa traducerilor în studierea dreptului comparat, idee care a fost la orginea publicarii Anuarului legislaţiei străine şi a Anuarului legislaţiei franceze.
În acelaşi timp, în Belgia se înfiinţa Revista de drept internaţional şi de legislaţie comparată, al cărei scop era acela de a sluji, prin compararea legislatiilor, cerinţelor umanitaţii şi dreptului natural, făcând să fie înţelese ideile de drept şi de justiţie universala.
În Germania are loc in perioada aceasta o activitate comparativa mai bogată decat in prima faza. In diverse alte ştiinţe decât dreptul compararea, facuse progrese enonne.
In 1878, Bernhart şi Cohn infiinţeaza la Stuttgart prima revistă relevantă pentru dreptul comparat, "Zeitschrift vergleichende Rechtswissenschaft", care, dupa cum arata chiar denumirea plaseaza compara!ia pe terenul ştiinţei juridice mai degraba decat pe cel pur legislativ. La sfarsitul secolului al XIX-lea in Germania se resimnte cu o mare acuitate necesitatea de a unifica si reforma dreptul penal şi dreptul penitenciar, ceea ce a generat un mare onteres pentru dreptul comparat în materie.
În Spania, a fost creata in 1884 Revista de derecho internacional, legislacion yjurisprudencia comparada, iar în Italia se publică Rivista di diritto internayionale e di legislazione comparata şi incepand din 1898, Rassegna di diritto commerciale e straniero.
Din evoluţia obervată în fiecare ţară în parte, rezultă că dreptul comparat este redus în această perioadă la cunoaşterea sistemelor de drept strain şi devine complementul dreptului international privat sau accesoriul studiului de drept intern.
Tot în această perioadă compararea începe să fie folosită din ce în ce mai mult ca un element de unificarea juridică şi comparare legislativă. Legiuitorii moderni recurg in chip metodic, şi din ce in ce mai des, la compararea diverselor soluţii aplicate in dreptul strain. În alte situatii, intrebuintarea acestei tehnici era opera doctrinei, ce pregatea astfel munca legiuitorului. În tarile în care codificarea realizeaza in acelaşi timp o unificare juridica, compararea interna se dovedeşte a fi un instrument necesar spre a desprinde fondul comun sau a alege dintre mai multe solutii pe cea mai potrivita. In statele în care legiuitorii nu se multumesc sa imite sau sa reia codurile straine şi care vor să realizeze, prin codificare, o opera originala, legiuitorul apeleaza la compararea externa.
În această perioadă, în Germania este elaborat BGB - Bürgerliches Gesetzbuch - Codul civil german intrat in vigoare la 1900, proiect masiv si original, ai cărui redactori au recurs mai întâi la compararea internă şi apoi la cea externă.
Şi în Elveţia principala preocupare a juristilor in frunte cu Eugen Huber era de a inzestra tara un Cod Civil Unic, ca în majoritatea statelor vremii.
Tot în această perioadă se redescopră dimensiunea istoriei, confundată foarte des cu compararea, asigurându-se un cadru nou filosofiei dreptului. Dorind să reconstruiască dreptul originar, cercetătorii vremii şi-au extins cercetările la aproape toate sistemele de drept cunoscute, dreptul comparat dobândind în această perioadă cea mai intensă dezvoltare a sa. Aceasta a permis avantul uimitor al studiilor istorice, al istoriei dreptului şi al istoriei comparate a dreptului în Germania.
În acest context apare etnologia juridica, ce examineaza viata juridica a tuturor popoarelor lumii, fară deosebire. Creatorul expresiei de "etnologie juridica" este considerat a fi Post.
Puţine discipline s-au ocupat de metodă mai mult ca etnologia juridică iar metoda comparativă era însăşi metoda etnologiei juridice. Chiar şi la ora actuală metoda etnologică a jurisprudenţei e o etnologie comparativă.
Ideile sau curentele principale manifestate în etnologia juridică sunt:
- transformismul, ce ajunge o data cu Darwin una principalele descoperiri ale secolului,
- evoluţionismul uniliniar şi înrudirea, în legătură cu care Lewis H. Morgan este considerat cel mai mare teoretician al curentului etnologiei juridice.
Etnologia juridica se dezvolta avand la baza lucrarile unor autori cunoscuti in epoca precum Morgan, Bachofen si Post. Ea punea ca premisă idea că instituţiile sociale şi juridice ale societăţii omeneşti, chiar diferite între ele, se dezvoltă în mod necesar, în aceeaşi direcţie (evoluţionismul uniliniar). Se ajunge drept rezultat la supraevaluarea unităţii psiho-etnologice a naturii umane şi respective la ignorarea importanţei diversităţii înseşi. Acesta este unul din principalele motive pentru care, după momentul de debut, etnologia juridica cunoaste un esec rasunator si este data uitarii.
Astfel, Pana la sfarsitul primului razboi mondial doar doua tari au recunoscut si, prin urmare, si- au adus o contributie insemnata la dezvoltarea etnologiei juridice, şi anume:Anglia si Germania.
Dominatiile marilor imperii din acea vreme reprezintă principala cauza ce pune in imposibilitate tarile din Eurpoa Centrala si de Est de a adopta drepturi comparate proprii la sfarsitul secolului al XIX- lea. În consecinţă, difuzarea noilor Coduri în lume are loc aproape nemodificată.
Codul Civil român din 1864, spre exemplu, este o copie fidela a Codului napoleonian.
Tot în România, în cea de a doua jumatte a sec. al XIX juristul roman Alexandresco, preocupat in ceea mai mare masura de studierea si introducerea dreptului comparat, publica o lucrare de referinta, sub numele de Dreptul civil roman, în care se realizează de fapt o expunere comparativă a vechiului şi noului drept civil românesc.
În America de Sud, dupa cucerirea Mexicului si a Americilor Centrale si de Sud dreptul raspandit in aceasta regiune are o origine si un continut iberic. Situaţia Braziliei, însă - floarea coroanei portugheze, este cu totul şi cu totul deosebită. Pe de o parte, proclamarea independentei şi intemeierea imperiului (1822) rezolva problema autonomiei politice fara a sacrifice unitatea, cum se intampla in provinciile spaniole; pe de alta parte, din punct de vedere lingvistic şi cultural, Brazilia ramane in sfera portugheza, dar acţionează foarte repede in mod independent. Codul civil al Braziliei, adoptat în această conjunctură, este considerat azi, prin caracterul său ştiinţific şi modern, cel mai prestigios din America Latină.
In Japonia si Turcia tentativele de codificare ca expresie a interesului pentru dreptul strain si mai tarziu pentru comparare produc probleme de natura specifica. Elementele comune ce contribuie la dezvoltarea in aceeasi directie a drepturilor din cele doua tari sunt
- tările sunt inzestrate cu modele juridice proprii care nu au nimic in comun cu dreptul European;
- ambele tari nu isi aduc aportul la revolutia industriala;
- cele doua tari traiesc in conditii mai mult sau mai putin feudale;
- modernizarea este privita ca o rupere cu traditia si trecutul.