În cursul Secolului al XIX-lea, mai mulţi autori, printre care Gans, au încercat să integreze dreptul în cadrul general de evoluţie socială, iar alţi autori, printre care Post şi Kohler, au încercat să determine legile evoluţiei umanităţii şi prin prisma dreptului. În acest sens, Austin considera că prin comparaţie se poate realiza un sistem universal de principii de drept pozitiv, iar pentru Amari, scopul Dreptului comparat, ca ştiinţă autonomă, era acela de a descoperi legile generale ale evoluţiei umanităţii, prin evoluţia instituţiilor juridice.
Au existat şi autori, ca de ex., Kohler, care au considerat că istoria Universală a Dreptului şi Ştiinţa Dreptului Comparat, sunt termeni sinonimi care se realizează unul prin altul. Urmează ca fiecare drept naţional să fie considerat ca un element al civilizaţiei universale, iar dreptul are rolul de a influenţa dezvoltarea umanităţii.
Astfel Pollock[1] are în vedere accentuarea termenului istoric în detrimentul termenului etnologic, pentru caracterizarea dreptului. Pentru autor, termenul de jurisprudenţă istorică şi de jurisprudenţă comparativă, sunt echivalente. Autorul evidenţiază legătura strânsă a dreptului cu istoria, fapt ce presupune necesitatea unor cunoştinţe vaste de istorie a dreptului.
Având în vedere curentul ce încredinţează Dreptului comparat o misiune activă şi practică, se consideră că dreptului îi revine sarcina de a contribui la dezvoltarea socială. Curentul la care ne-am referit a fost determinat de preocupări practice, cum ar fi: îmbunătăţirea dreptului naţional, unificarea juridică internă sau internaţională, precum şi voinţa de a desprinde fondul comun al umanităţii civilizate ori dreptul comun legislativ.
Vorbindu-se despre dreptul comparat, se impune să înţelegem prin acesta o misiune auxiliară[2] a criticii legislative, metodă ce constă în faptul de a aprecia şi de a judeca legea naţională, comparând-o cu legile asemănătoare sau cu instituţiile analoage din alte state.
28
Distinsul cercetător al domeniului Dreptului comparat Saleilles preciza că Dreptul comparat este destinat a servi dezvoltării progresive a dreptului naţional, oferind un ţel pozitiv pentru evoluţia legislativă sau pentru interpretarea jurisprudenţială.
Cu referire la scopul Dreptului comparat, la Congresul de la Paris din 1900, Zitelmann, într-o
29
lucrare importantă a sa a afirmat că activitatea juridică este caracterizată prin trei domenii, acestea fiind:
- aplicarea dreptului - adică activitatea practică;
- investigaţia în domeniul ştiinţei;
- creaţia - adoptarea legislaţiei naţionale. Autorul apreciază că în aceste trei direcţii compararea legislaţiilor naţionale ale diferitelor state are un rol important.
Un alt teoretician, Josserand , concepe rolul Dreptului comparat în acelaşi stil practic, definindu-l prin funcţia sa principală, care este aceea de a scoate la iveală orientarea juridică.
Se impune să evidenţiem şi opinia lui Lambert[3], care aprecia că Dreptul comparat reprezintă ştiinţa care analizează fenomenele juridice şi legile care le reglementează.
Acelaşi autor preciza că Dreptul comparat trebuie să fie un instrument de elaborare a dreptului comun legislativ, acesta reprezentând mai mult decât unificarea pe plan intern a dreptului unui stat.
Un alt autor[4] aprecia că Dreptul comparat are un rol modest, sarcina sa cea mai importantă, este de a îmbunătăţi dreptul uzual. Mai târziu, acest autor, a recunoscut că Dreptul comparat are importanta funcţie de a clarifica tipurile şi caracterul normal al instituţiilor şi ideilor primitive.
Holland[5] apreciază că Dreptul comparat are rolul de a strânge şi a cataloga instituţiile juridice din diferite ţări, iar din rezultatele obţinute în acest fel, ştiinţa abstractă a jurisprudenţei este îndreptăţită să stabilească o vedere sistematică a ideilor şi metodelor care au fost realizate în mod diferit în sistemele actuale. În altă ordine de idei, Bryce[6] apreciază că Dreptul comparat studiază regulile juridice aflate în vigoare în ţările civilizate şi examinează modul de rezolvare a problemelor ce apar în fiecare ţară. Autorul reduce rolul Dreptului comparat la metoda comparativă, al cărei scop ar fi de a scoate la iveală diferenţele tehnice existente între diverse reglementări ale aceleaşi probleme juridice. Constatăm că
Bryce vehiculează aceeaşi idee a lui Salmond, potrivit căruia Dreptul comparat constă în studierea asemănărilor şi deosebirilor dintre legislaţiile diferitelor state.
Perioada dintre cele două războaie mondiale s-a evidenţiat prin opinii care apreciază că Dreptul comparat este numai o metodă de cercetare a dreptului, acest punct de vedere devenind dominant, definiţiile comparatiştilor subliniază această particularitate a Dreptului comparat.
Un alt autor, Rabel , menţionează că rolul comparării este acela de a pune faţă în faţă diferite sisteme legislative şi de a le examina între ele.
Potrivit opiniei lui Gutteridge[7], expresia de Drept comparat desemnează o metodă de studiu şi de cercetare. Dreptul comparat nu poate fi o ramură sau o diviziune a dreptului, metoda fiind definită mai mult prin caracterul său tehnic. Autorul menţionează că obiectivul Dreptului comparat este acela de a descoperi dacă diferenţele dintre sistemele de drept sunt fundamentale în privinţa caracterului lor sau numai accidentale. În al doilea rând, apreciază autorul, Dreptul comparat trebuie să identifice cauza care determină asemenea diferenţe şi să stabilească raportul lor cu structurile generale ale sistemelor în care apar. Mai apreciază că Dreptul comparat trebuie să facă o evaluare a meritelor sau defectelor diferitelor sisteme de drept, având în vedere condiţiile în care trebuie să funcţioneze. Aceeaşi opinie este exprimată şi de David, care susţine că Dreptul comparat reprezintă compararea sistemelor de drept, Dreptul comparat fiind o metodă comparativă aplicată în domeniul ştiinţelor juridice. În acelaşi sens Arminjon Nolde Wolff, precizează că Dreptul comparat apropie şi compară regulile şi instituţiile diverselor sisteme juridice aflate în vigoare în diferite state ale lumii. Obiectul Dreptului comparat îl reprezintă studiul comparat al sistemelor juridice din diferite ţări ce au o legislaţie modernă pentru a desprinde elementele comune tuturor acestor ţări, dar şi aspectele specifice proprii fiecărui stat. Autorul diferenţiază compararea ordinelor juridice de instituţiile juridice din ţările respective. Apreciem că o astfel de atitudine nu este corectă, întrucât procesul de legiferare nu poate fi analizat separat de instituţiile care îl creează. Sistemul acceptat sau creat de instituţiile juridice, caracterizează instituţiile respective şi cele două aspecte, sistemul legislativ şi instituţiile care s-au creat, nu pot fi analizate separat, dacă dorim să cunoaştem valoarea adevărată, principiile ce guvernează întregul sistem analizat. Aceeaşi opinie o întâlnim şi la Zweigert, care precizează că prin comparaţie juridică se înţelege punerea în legătură a diferitelor ordini de drept, în litera şi spiritul lor, sau punerea în legătură a unor instituţii sau soluţii comparabile aparţinând unor ordini juridice diferite. Autorul menţionează că Dreptul comparativ reprezintă punerea în legătură a diferitelor ordini juridice, ori punerea în legătură a unor soluţii determinate ori a unor instituţii determinate aparţinând unor ordini diferite. Apreciem că punctul de vedere al autorului este numai în parte obiectiv, întrucât obiectul de studiu al Dreptului comparat nu este reprezentat numai de punerea în legătură a unor ordini juridice sau a unor instituţii. Nu este evidenţiată şi activitatea de bază a Dreptului comparat, care este aceea de a efectua în mod amănunţit un studiu comparativ între aspectele precizate mai sus şi nu doar punerea în legătură a acestora.
[1] Pollock - History of comparative jurisprudence, p. 74.
[2] L-J. Constantinesco, op. cit., p. 186.
[3] Lambert - Rapport general, p. 46.
[4] Pollock - Prolegomenes, p. 260. Gutteridge, p. 48.
[5] Holland - The Elements of Jurisprudence,Londra Editia 13, 1924, p. 8, indicat de Constantinesco, op. cit., p. 188.
[6] Bryce - Studies in history of jurisprudence, Oxford 1901, Ed. II, p. 188.
[7] Gutteridge - Le droit compare proprement dit sa valeur sa methode et ses functions, Recueil Lambert, I, p. 296.