În doctrina de specialitate[1] s-a apreciat că Dreptul comparat se caracterizează prin numeroasele sale funcţiuni, atât în domeniul cercetării, cât şi prin scopurile sale. În acest fel, s-a apreciat că Dreptul comparat, ca ştiinţă autonomă, a fost confundat cu Etnologia juridică, cu Istoria comparată a dreptului, cu Teoria generală a dreptului, cu Dreptul civil comparat, cu Dreptul comercial comparat, cu politica legislativă ş.a. Concepţia privind confuzia făcută între Dreptul comparat şi ramurile de drept menţionate, a fost justificată de faptul că prin aplicarea metodei comparative se obţineau rezultate şi cunoştinţe specifice sau diferite de cele proprii discipline noastre. Este real că orice parte a unei discipline juridice, stabilită în mod comparativ, face parte din disciplina juridică respectivă.
În fiecare dintre ramurile ştiinţei juridice se poate aplica metoda comparativă. Aplicarea metodei comparative nu afectează natura disciplinei.
S-a apreciat că incertitudinile Dreptului comparat, ca disciplină autonomă, proveneau din neputinţa de a defini Dreptul comparat prin obiectul său propriu, ca şi din confuzia făcută între domeniul Dreptului comparat şi rezultatele obţinute prin aplicarea metodei comparative. Se impune să se stabilească care este rolul, funcţiunea şi metoda Dreptului comparat în cazul diferitelor discipline juridice şi extrajuridice.
Chiar dacă există incertitudini cu privire la caracterul disciplinei pe care o analizăm, este cert că prin examinarea comparativă a diferitelor sisteme de drept, se obţin cunoştinţe noi despre sistemele respective, pot fi îmbunătăţite sistemele de drept, se poate realiza o eficientă armonizare, compatibilizare a diferitelor legislaţii a statelor.
Cert este că Dreptul comparat ne permite să realizăm o detaşare de mentalitatea proprie şi să pătrundem în mod conştient într-o altă lume juridică . Permite, de asemenea, să se descopere în propriul sistem de drept calităţi şi defecte, Dreptul comparat permite revederea, reanalizarea întregului sistem naţional pentru a se constata care dintre instituţiile sale sunt relevante ori nu şi care mai este gradul de importanţă practică a lor în raport cu schimbările economico-sociale intervenite în societatea celui care realizează analiza, dar şi în alte state. Ne permite, de asemenea, să constatăm dacă soluţiile juridice din propriul sistem naţional de drept sunt singurele posibile ori există altele mai importante, mai bine structurate şi organizate.
Sub aspectul acestei funcţii, s-a apreciat că funcţia este utilă sub următoarele aspecte:
- când o instituţie juridică există în mai multe ţări având aceeaşi origine;
- când, deşi, instituţiile au origini diferite, se prezintă sub aceleaşi aspecte;
- când instituţiile, deşi nu sunt asemănătoare, se bazează pe aceleaşi principii fundamentale.
Dreptul comparat, ca şi disciplinele juridice şi sociale cu care Dreptul comparat are tangentă, au ca
interes ştiinţific sau practic să aplice în propriul lor domeniu metoda comparativă, metoda respectivă fiind utilă tuturor disciplinelor enumerate.
Unii autori se referă la legislaţia comparată sau la Dreptul comparat, înţelegând prin acestea metoda comparativă. În acest sens Gutteridge, ca şi Recueil Lambert, menţionează că metoda comparativă este utilă pentru studierea oricărei ramuri a ştiinţei juridice.
[1] L-J. Constantinesco, op. cit., p. 192.