Pornind de la principiul universal al identităţii, conform căruia:" un obiect nu poate fi identic decât cu el însuşi", putem încerca o delimitare a sferei de aplicabilitate a comparaţiei, in sensul că, putem restrânge aria analitică a lucrurilor comparabile. Altfel spus, atât în materia dreptului comparat cât şi în alte ştiinţe, suntem limitaţi a ne rezuma strict la: lucrurile comparabile.
Simpla comparare a două ştiinţe sau a două discipline din perspectivă juridică nu este suficientă dacă, nu suntem în măsură a sintetiza cauzalitatea eventualelor elemente comune inserate în cuprinsul disciplinelor. Identificarea eventualelor similitudini, o vom putea face doar dacă în procesul de comparare ne-am raportat sistematic la două sau mai multe elemente de comparat, la aşa-numitii: " termeni de comparat" . Din punct de vedere noţional, termenul de comparat, ca obiect al comparării, constituie un ansamblu de contururi imprecise al celor două discipline, schiţate de cel care compară, de natură a identifica existenţa unor elemente comune. Cu toate acestea, trebuie să admitem, că există şi situaţii în care, elementele supuse comparării sunt precise, cum ar fi în cazul ştiinţelor naturale, unde termenii de comparat sunt clar individualizaţi sau chiar delimitaţi.
În cazul ştiinţelor socio-istorice spre exemplu, analiza comparativă a termenilor de comparat, se realizează de la ipoteze de lucru vag delimitate, la noţiuni clare, un exemplu în acest sens, constituindu-l lingvistica de tip comparat.
Utilitatea termenilor de comparat in evoluţia ştiinţifică este incontestabilă, întrucât o serie de ştiinţe, discipline sau ramuri, au apărut ca o consecinţă a comparării, exemplele cele mai clare conferindu-le: anatomia comparată, gramatica de tip comparat, literatura comparată, istoria comparată a religiilor, etc.