Pin It
  1. Informaţia şi materia
  2. Informaţia şi statul
  3. Informaţia şi societatea. Societatea informaţională

Trăim o perioadă de mari îndrăzneli, de mari victorii ale genului uman. Nimeni nu mai este nedumerit în faţa unor aşa titluri ca: „Omul şi planeta", „Omul şi cosmosul", „Omul şi informaţia". Relaţia „societate-informaţie" este indisolubilă. Schimbul de informaţii reprezintă o categorie esenţială în existenţa societăţii. Cea ce a fost diferit de la o etapă la alta a fost conţinutul şi intensitatea transferului de informaţii. Pe măsură ce informaţia s-a diversificat şi mesajele au devenit mai complicate, mai determinate, mai numeroase în procesul de transfer s-au produs specializări, au intervenit forme noi de organizare şi memorizare. În lumea contemporană, odată cu creşterea rolului ştiinţei în dezvoltarea societăţii, cîmpul informaţiei ştiinţifice s-a extins, ocupînd un loc vast în sfera comunicării.

Mişcarea informaţiilor în societate poate fi controlată şi organizată, ajungîndu-se la ora actuală la reţele mari, la structuri informaţionale. Stadiile societăţii sînt stadii ale procesului de informaţie. Savanţii demonstrează că progresul societăţii este strîns legat de procesul informaţional.

În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, articolul 19, se indică că „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; ceea ce implică dreptul de a nu fi intimidat pentru opiniile sale şe acela de a căuta, de a primi şi de a răspîndi, fără consideraţii de frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare". În contextul epocii contemporane abilităţile şi modalităţile cele mai eficiente de a fi informat reprezintă un deziderat cu valoare socială prioritară. Problemele care vizează informaţia devin tot mai pregnant momente de referinţă în diverse rapoarte politice, economice, culturale ce tratează problemele globale ale umanităţii.

În conformitate cu Declaraţia de intenţii semnată la Liubljana în 2002, Decretul Preşedintelui Republicii Moldova Privind edificarea societăţii informaţionale în Republica Moldova, Hotărârea Guvernului Republicii Moldova Despre aprobarea Politicii de edificare a societăţii informaţionale în Republica Moldova din 2004, Republica Moldova şi-a asumat responsabilitatea edificării societăţii informaţionale, bazată pe principiile consfinţite în Statutul ONU, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi în Carta edificării societăţii informaţionale globale de la Okinawa în 2000, orientată spre interesele cetăţenilor întregii societăţi. Edificarea societăţii informaţionale „una din priorităţile naţionale" (4) se bazează pe

implementarea largă a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii. Trecerea la societatea informaţională constituie „unul din obiectivele strategice pentru următorii ani precum şi una din etapele de tranziţie pentru integrarea ţării în Uniunea Europeană" (5). Acestea au servit drept bază conceptuală pentru elaborarea şi aprobarea prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova a Strategiei Naţionale de edificare a societăţii informaţionale - „Moldova Electronică" şi planului de acţiuni.

Prin transpunerea în viaţă a Strategiei, RM va realiza „dreptul la comunicare şi informare ca drept fundamental al cetăţeanului, va asigura accesul universal la informaţii şi cunoştinţe tuturor categoriilor sociale". Societatea informaţională este o formă nouă a civilizaţiei umane în care accesul egal şi universal la informaţie în corelaţie cu o infrastructură informaţională şi de comunicare dezvoltată contribuie la o dezvoltarea social-economică durabilă. În societatea informaţională cunoştinţele sînt recunoscute ca un factor esenţial al dezvoltării. Societatea informaţională este caracterizată prin sporirea rolului informaţiei şi cunoaşterii, crearea unui spaţiu informaţional global capabil să asigure comunicarea informaţională eficientă dintre membrii societăţii, accesul lor la resursele informaţionale mondiale. Contribuţia şi rolul bibliotecii în edificarea societăţii informaţionale sînt indispensabile în următoarele arii:

  • infrastructura informaţională
  • accesul la informaţii
  • capacitatea de edificare
  • identitatea şi diversitatea culturală
  • diversitatea lingvistică şi conţinutul local.

Informaţia devine resursă publică de dezvoltare, gradul de utilizare a ei este comparabil cu cele ale utilizării resurselor tradiţionale: energie, materie primă etc. Orice realizare nouă îşi are rădăcina în realizările anterioare, orice specialist pentru a se ridica pe o treaptă superioară se sprijină pe munca predecesorilor.

  1. Newton spunea „dacă am văzut ceva mai departe decît alţii, e din cauza că am stat pe umerii unor giganţi". Comunicarea ştiinţifică a evoluat în funcţie de necesitatea materială a oamenilor de a acumula cunoştinţe. În procesul acesta au fost parcurse mai multe etape succesive:
    1. Prima revoluţie informaţională - înseamnă din punct de vedere istoric crearea limbajului articulat care a permis realizarea comunicării prin schimbul direct de informaţii dintre oameni.
    2. A doua revoluţie informaţională - este marcată prin apariţia scrisului şi a permis posibilitatea de transfer informaţional de la o generaţia la alta. Ca suport al scrisului s-au folosit diverse materiale: roci, argilă, fildeş, papirus, pergamentul, lemnul şi hîrtia (China, 105). Scrisul a apărut simultan în mai multe părţi ale lumii. Cea mai veche formă de scris este pictografia. Ea constă nu în desenul literelor ci în desenul obiectelor. Fiecare imagine reprezenta un cuvînt. (Exemplu: o broască, o pasăre, un şobolan şi o săgeată). Scrisul pictografic a evoluat spre scrisul ideografic. Locul desenelor a fost preluat de ideograme ce se bazau pe judecăţi. (exemplu: apa era reprezentată printr-o linie ondulată).
    3. A treia revoluţie informaţională - a fost marcată de realizarea tiparului cu litere mobile din metal de J. Gutenberg. Prima carte tipărită de Gutenberg a fost Biblia (1450-1456). Toate cărţile tipărite între 1455 şi 1500 se numesc incunabule (scutec de copil şi leagăn).
    4. A patra revoluţie informaţională - este marcată prin creşterea fără precedent a fluxului de informaţie ştiinţifică determinată de amplificarea şi diversificarea surselor şi mijloacelor de comunicare în masă. Analiza relaţiei nou create între informaţia ştiinţifică şi savantul, cercetătorul lumii contemporane, chemat să o amplifice, conferă cu adevărat „ştiinţei informării" un rol determinant în progresul unei societăţi. . Cu vre-o cîteva decenii în urmă majoritatea ştiinţelor erau separate prin graniţe precise. Informarea specialistului se realiza cu mult mai uşor.