Prin prisma art.4 din Constituţia Republicii Moldova, normele Declaraţiei au devenit obligatorii pentru autorităţile de stat, demnitari şi funcţionari publici. Statul şi-a asumat responsabilitatea de a nu atenta la drepturile şi libertăţile consfinţite în Declaraţie, de a apăra persoana de eventualele abuzuri ale reprezentanţilor săi, desemnaţi la guvernare.
Un om poate fi cu adevărat liber atunci când, după Franklin Roosevelt, dispune de:
Libertatea cuvântului,
Libertatea conştiinţei,
Libertatea de privaţiunile material,
Libertatea de povara fricii.
Libertatea poate fi obţinută dacă omul este informat şi îşi cunoaşte drepturile şi libertăţile, căile de obţinere ale lor.
Legea Supremă a Republicii Moldova a stabilit un nou cadru constituţional în domeniul drepturilor omului, în general, şi în domeniul libertăţilor mass-media şi accesului la informţie, în special. Constituanta legislativă a corelat normele constituţionale în acest domeniu atât cu transformările democratice survenite în societate, cât şi cu exigenţele tratatelor internaţionale la care Republica Moldova a devenit parte. Astfel, art. 32-34 din Constituţie referitoare la libertatea opiniei şi a exprimării, libertatea creaţiei şi dreptul la informaţie au fost corelate cu art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi cu art.19 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care erau în vigoare pentru Republica Moldova la momentul adoptării Constituţiei.