Protecţia socială a persoanelor încadrate în muncă reprezintă ansamblul de norme juridice şi măsuri concrete ce se iau pentru realizarea protecţiei salariaţilor.
Potrivit sistemelor prevăzute în legislaţia muncii din România, salariaţii sunt protejaţi împotriva următoarelor riscuri: pierderea capacităţii de muncă pe durată determinată cauzată de boli sau accidente; pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă pe durată nedeterminată cauzată de boli profesionale sau accidente de muncă; pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă pe durată nedeterminată cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii; împlinirea limitei de vârstă pentru pensionare; pierderea locului de muncă – şomajul.
Începând cu data de 5 februarie 2010, potrivit OUG. nr. 4 din 10 februarie 2010 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, este de 0,75%, aplicată la fondul de salarii sau, după caz, la drepturile reprezentând indemnizaţie de şomaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, şi se achită la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Categoriile de drepturi de asigurări sociale de stat sunt următoarele:
- Indemnizaţiile:
- pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, boli profesionale şi accidente de muncă;
- pentru reducerea timpului de muncă cu o pătrime din durata normală ;
- prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă;
- în caz de maternitate;
- pentru creşterea copilului până la doi ani;
- pentru îngrijirea copilului bolnav;
- în caz de deces.
- Pensiile:
- pentru limită de vârstă;
- pentru pierderea capacităţii de muncă;
- de urmaş;
- pensia suplimentară.
Beneficiază de aceste drepturi asiguraţii care au un stagiu de cotizare de cel puţin şase luni, realizat în ultimele 12 luni anterioare producerii riscului.
În caz contrar, stagiul de cotizare se consideră realizat dacă prin însumarea perioadelor ce constituie stagiul de cotizare din ultimele 12 luni anterioare producerii riscului rezultă un număr de zile de stagiu de cotizare cel puţin egal cu numărul total de zile lucrătoare din ultimele şase luni anterioare producerii riscului.
Baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurări sociale se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele şase luni, pe baza cărora s-a achitat contribuţia individuală de asigurări sociale în lunile respective.
Numărul total de zile pentru care s-a achitat contribuţia în această perioadă nu poate fi mai mare decât numărul zilelor lucrătoare corespunzătoare fiecărei luni din perioada luată în considerare pentru baza de calcul.
Asiguraţii beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiţii de stagiu de cotizare, în cazul accidentelor de muncă, bolilor profesionale, urgenţelor medico-chirurgicale, tuberculozei şi bolilor infectocontagioase din grupa A.
În situaţia în care stagiul de cotizare este mai mic de şase luni, pentru asiguraţii fără stagiu de cotizare, baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurări sociale o constituie media veniturilor lunare la care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale din lunile respective sau, după caz, venitul lunar din prima lună de activitate pentru care s-a stabilit să se plătească contribuţia de asigurări sociale.
Pentru calculul indemnizaţiilor de asigurări sociale se utilizează numărul de zile lucrătoare din luna în care se acordă concediul medical sau, după caz, se solicită alte drepturi de asigurări sociale. La stabilirea numărului de zile lucrătoare din luna în care se acordă dreptul de asigurări sociale se au în vedere prevederile legale cu privire la zilele de sărbători legale în care nu se lucrează.
În sistemul public asiguraţii beneficiază de concediu medical şi de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, dacă dovedesc incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical, eliberat conform reglementărilor în vigoare. În cazul bolilor profesionale sau accidentelor de muncă certificatul medical se vizează în mod obligatoriu, prin grija angajatorului, de către Inspectoratul de Sănătate Publică, respectiv de inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia se află sediul angajatorului sau domiciliul asiguratului.
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se suportă astfel:
- de către angajator, în funcţie de numărul de angajaţi avut la data ivirii incapacităţii temporare de muncă, astfel:
- până la 20 de angajaţi, din prima zi până în a 7-a zi de incapacitate temporară de muncă;
- între 21-100 de angajaţi, din prima zi până în a 12-a zi de incapacitate temporară de muncă;
- peste 100 de angajaţi, din prima zi până în a 17-a zi de incapacitate temporară de muncă;
- de bugetul asigurărilor sociale de stat, începând cu:
- prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul persoanelor cu contract de asigurare;
- ziua următoare celor suportate de angajator şi până la data încetării incapacităţii temporare de muncă sau pensionării.
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli profesionale sau accidente de muncă, se suportă din prima zi de incapacitate temporară de muncă şi până la data încetării acesteia sau pensionării, astfel:
- de către angajator, pentru asiguraţii cu contract individual de muncă;
- de către angajatorul prestator al cursurilor de calificare, recalificare, perfecţionare sau al altor forme de pregătire profesională pentru şomeri, organizate potrivit legii;
- de bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru asiguraţii cu contract de asigurare.
Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este de cel mult 183 de zile în interval de un an, socotit din prima zi de îmbolnăvire. Începând cu a 90-a zi concediul medical se poate prelungi până la 183 de zile, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale.
În cazul în care incapacitatea temporară de muncă a asiguraţilor cu contract individual de muncă este cauzată de un accident de muncă, boală profesională, urgenţe medicochirurgicale, tuberculoză sau boală infectocontagioasă din grupa A, indemnizaţia corespunzătoare se acordă pe toată durata incapacităţii temporare de muncă.
Asiguraţii a căror incapacitate temporară de muncă a survenit în timpul concediului de odihnă sau al concediului fără plată beneficiază de indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, concediile fiind întrerupte, urmând ca zilele neefectuate să fie reprogramate.
Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se determină prin aplicarea unui procent de 75% la baza de calcul.
Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boală profesională, accident de muncă sau asimilat acestuia, tuberculoză, SIDA, cancer de orice tip şi boală infectocontagioasă din grupa A, este de 100% din baza de calcul.
Indemnizaţiile pentru boli profesionale şi accidente de muncă se suportă pe întreaga perioadă din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea.
Conform Legii nr. 19/2000 republicată privind sistemul public de pensii, indemnizaţiile de boală, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii şi cele acordate pentru accidente de muncă şi boli profesionale se suportă atât din fondul de salarii al persoanei juridice sau fizice care foloseşte personal salariat cât şi din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Alte drepturi de personal ca, de exemplu, indemnizaţiile acordate în caz de sarcină şi lehuzie, pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la şapte ani, pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani şi altele sunt suportate integral din bugetul asigurărilor sociale de stat. Concediul medical pentru maternitate se plăteşte în baza cererii – tip privind solicitarea drepturilor de asigurări sociale şi, după caz, a certificatului de persoană cu handicap emis în condiţiile legii.
Părintele sau susţinătorul legal care beneficiază de indemnizaţie are obligaţia să depună lunar plătitorului de drepturi declaraţie pe propria răspundere, care să ateste că celălalt părinte nu exercită concomitent acelaşi drept.
Indemnizaţiile de asigurări sociale, indiferent de fondurile din care se suportă, se plătesc pentru numărul de zile lucrătoare din duratele exprimate în zile calendaristice ale concediilor medicale sau ale concediilor pentru creşterea copilului. Indemnizaţiile de asigurări sociale şi ajutorul de deces se plătesc pe baza cererii-tip privind solicitarea drepturilor de asigurări sociale şi a celorlalte acte prevăzute de lege.
În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut pe economie prognozat şi făcut public de către Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale.
Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie aflat în întreţinerea sa şi care nu are un drept propriu de asigurări sociale. Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat şi se acordă, la cerere, pe baza certificatului de deces.
După încetarea activităţii (datorită atingerii unei limite de vârstă, incapacităţii de muncă sau din alte cauze), foştii salariaţi primesc venituri sub formă de pensii. Norma contabilă IAS 19 defineşte regimul de pensionare ca fiind o “convenţie prin care întreprinderea furnizează prestaţii în favoarea salariaţilor săi în momentul sau după încetarea activităţii lor, sub forma unei rente anuale sau unui capital”[1].
Începând cu data înscrierii la pensie cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu annual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie. Cuantumul pensiei se majorează cu suma corespunzătoare contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, datorată potrivit legii.
Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a mandatarului desemnat de aceasta cu procură specială, a tutorelui sau a curatorului acesteia. Cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului. Plata pensiilor se face lunar.
Pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public. Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi de 35 de ani pentru bărbaţi.
Asiguraţii care au depăşit stagiul complet de cotizare cu cel puţin zece ani pot solicita pensia anticipată cu cel mult cinci ani înaintea vârstelor standard de pensionare. Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cel al pensiei pentru limită de vârstă.
La împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute de prezenta lege pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.
Au dreptul la pensie de invaliditate asiguraţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza:
- accidentelor de muncă, conform legii;
- bolilor profesionale şi tuberculozei;
- bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca.
Au dreptul la pensie de invaliditate, şi elevii, ucenicii şi studenţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă datorită accidentelor sau bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale.
În raport cu cerinţele locului de muncă şi cu gradul de reducere a capacităţii de muncă, invaliditatea este:
- de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, a capacităţii de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane;
- de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce şi de a se orienta spaţial, fără ajutorul altei persoane;
- de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională.
Încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie, emisă de medicul specializat în expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, denumit în continuare medic expert al asigurărilor sociale.
În cazul în care invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale, a tuberculozei, precum şi în situaţia în care invaliditatea s-a ivit în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare, asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare.
La stabilirea pensiei de invaliditate asiguraţilor li se acordă un stagiu potenţial, determinat ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare realizat efectiv până în momentul încadrării într-un grad de invaliditate.
La împlinirea vârstei standard prevăzute de prezenta lege pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă beneficiarul pensiei de invaliditate poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre pensii.
Beneficiază de pensie de urmaş copiii şi soţul supravieţuitor, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
Copiii au dreptul la pensie de urmaş:
- până la vârsta de 16 ani;
- dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
- pe toată durata invalidităţii de orice grad.
Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.
Pensia de urmaş se calculează, după caz, din:
- pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat;
- pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă şi era în plată cu pensie de invaliditate de orice grad, pensie anticipată, pensie anticipată parţială sau ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, la una dintre aceste categorii de pensie.
Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte, prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei susţinătorului în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel: pentru un singur urmaş - 50%; pentru doi urmaşi - 75%; pentru trei sau mai mulţi urmaşi - 100%.
[1] Feleagă N., Ionaşcu I., Tratat de contabilitate financiară, vol. II, Ed. Economică, Bucureşti, 1998