Izvoarele dreptului civil. Termenul de "izvor de drept" provine din dreptul roman. In doctrină se evidenţiază că izvorul de drept este forma exterioară de exprimare a normelor de drept ce au caracter obligatoriu.
Recunoaşterea, instituirea de către stat a unei sau altui izvor de drept are o mare importanţă juridică, deoarece numai normele ce se cuprind în actele normative recunoscute de stat pot reglementa relaţiile din societate. Izvoarele de drept ce nu sunt recunoscute formal (oficial) ca şi normele ce se cuprind în ele nu au nici o importanţă juridică.
Forma dominată a izvoarelor de drept civil o reprezintă:
- actele normative, din care legile ocupă locul prioritar, ca acte ce au forţa juridică supremă. In sistema actelor normative nu mai puţin importante sunt şi actele normative subordonate legii. In sfera dreptului civil toate actele normative se cuprind în noţiunea de legislaţie civilă (art.3 al Codului Civil al RM).
Participarea statului în relaţii economice internaţionale a contribuit la includerea în izvoarele dreptului civil a principiilor şi normelor drepturilor internaţionale: convenţiilor, contractelor internaţionale. Deci un alt izvor de drept civil sunt:
- Convenţiile, pactele, tratatele şi alte acte internaţionale.
In sfera raporturilor patrimoniale datorită complicităţii lor, un loc important ocupă obiceiurile juridice, uzanţele, cutumele. In dreptul civil sovietic obiceiul nu era recunoscut ca izvor de drept. Insă odată cu trecerea la economia de piaţă şi a dezvoltării circuitului economic, rolul obiceiurilor. Art. 4 al Codului Civil al RM ne reglemetează uzanţa.
> Practica judiciară este izvor de drept dar care nu poartă un caracter obligatoriu şi reprezintă sistematizarea, generalizarea soluţionării unor categorii de cauze, litigii întrunite în hotărâri ale organelor judecătoreşti superiore, în RM -Curtea Supremă de Justiţie ce au caracter de recomandare. În practică, însă, au o valoare importantă majoră.
Jurisprudenţa (în dreptul roman prin jurisprudenţă se înţelegea activitatea jurisconsulţilor, mai ales cea practică). Cu timpul ea desemna atât deciziile judecătoreşti cât şi cunoştinţele teoretice, ştiinţa dreptului. Actualmente jurisprudenţa este totalitatea soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti dar care nu constituie izvor de drept. Interesantă este practica acestor instanţe asupra unor probleme de drept.
- Nu este recunoscută ca izvor al dreptului civil doctrina civilă, care reprezintă concluziile învăţaţilor. Doctrina este o opinie susţinută în comun de teoreticieni. Din doctrină fac parte opiniile ştiinţifice argumentate privind o problemă principală de drept.
- Normele morale. Morala este izvor la dreptului civil în măsura în care se face trimitere la ea. Art.207 al CC prevede că convenţia nu trebuie să contravină ordinii publice şi bunelor moravuri, art.220 al CC ne reglementează cauza actului juridic civil, ea trebuie să fie legală. Actele amorale se sancţionează cu nulitatea absolută fiind lipsit de orice eficienţă juridică.