Drept

Conform legislaţiei în vigoare actul juridic este valabil dacă sunt respectate anumite condiţii:

1. Legalitatea conţinutului actului juridic.

Conţinutul trebuie să corespundă cerinţelor legale, principiilor stabilite prin lege.

1. Capacitatea de a contracta

Constă în aptitudinea persoanei de a deveni titular de drepturi şi obligaţii prin încheierea actelor de drept civil.

Persoana fizică trebuie să dispună de capacitatea de exerciţiu deplină, iar minorii pot să exercite acele acte conform capacităţii lor în limitele legii.

Persoana juridică după capacitatea de folos poate încheia orice acte, dar să nu contravină obiectului de activitate din documente le constituire, unele categorii de acte juridice pot fi încheiate numai dacă dispune de licenţă. Consecinţele juridice apar pentru persoana j uridică iar actul e încheiat de organul executiv sau reprezentative ale persoanei juridice.

• Consimţământul - condiţia esenţială, de fond, generală ce constă în hotărârea (luarea deciziei de către persoană) de a încheia un act juridic manifestat. Ne corespunderea voinţei interioare cu cea exterioară este temei de declarare nulă a actului juridic. Până la constatarea acestui fapt de către instanţa de judecată sau demonstrarea acestui fapt într-un proces judiciar există prezumţia că actul este legal.

Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• Să emane de la o persoană cu discernământ,
• Să fie făcută cu intenţia de a produce efecte juridice,
• Să fie exteriorizată,
• Să nu fie alterată de un viciu.

Consimţământul trebuie să emane de la o persoană cu discernământ. Condiţia de discernământ nu poate fi redusă la condiţia „consimţământul să emane de la o persoană capabilă, cu capacitatea de exerciţiu", întrucât pot fi lipsite de discernământ nu numai persoanele lipsite de capacitatea de exerciţiu dar şi persoanele cu capacitate de exerciţiu deplină. Lipsa de discernământ se poate datora vârstei fragede, alienaţiei sau debilităţii mintale permanente dar şi persoanele în stare de tulburare a minţii vremelnice. Aceasta se întâmplă în cazul beţiei, hipnozei, mâniei puternice. Unii autori numesc această stare „incapacitate naturală".

Lipsa de discernământ se echivalează cu lipsa consimţământului. Cerinţa consimţământului rezultă din natura actului juridic, care este o manifestare de voinţă făcută în mod conştient, cu reprezentarea urmărilor juridice.

Consimţământul trebuie făcut cu intenţia de a produce efecte juridice. Prin aceasta se înţelege că prin manifestarea dată de voinţă persoana se angajează juridic (realizarea acestui raport juridic este susceptibil de obţinut prin forţa de constrângere a statului, la nevoie). De obicei se consideră că lipseşte intenţia de a produce efecte juridice în cazurile:

• când manifestarea de voinţă a fost făcută din glumă,
• când manifestarea de voinţă a fost făcută din prietenie, curtuazie,
• când manifestarea de voinţă a fost făcută cu o rezervă mintală,
• când manifestarea de voinţă este foarte vagă.

Consimţământul trebuie exteriorizat. Pentru a dobândi valoare juridică de consimţământ, voinţa interioară, psihologică trebuie să se manifeste în exterior. Exteriorizarea manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice este dominată de principiul alegerii libere a formei de manifestare a voinţei. Manifestarea de voinţă poate fi expresă sau tacită. Modurile obişnuite de manifestare a voinţei sunt următoarele: verbal, scris, prin gesturi sau alte fapte concludente. În privinţa tăcerii putem spune că tăcerea prin ea însăşi nu valorează consimţământ, dar prin excepţie valorează consimţământ în cazurile:

• când legea prevede,
• când părţile stabilesc, prin voinţa lor, când, după obicei, tăcerea se consideră acceptare sau neacceptare.

Viciile de consimţământ

Viciile de consimţământ sunt acele împrejurări care afectează caracterul conştient şi liber al voinţei de a face un act juridic. In cazul viciilor de consimţământ manifestarea de voinţă există însă este viciată, fie în conţinutul său intelectual, conştient, cum este în cazul dolului, fie în caracterul său liber, ca în cazul violenţei, al leziunii.

Eroarea. Eroarea este o falsă reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic. In doctrină se deosebesc mai multe tipuri de eroare:

• după natura realităţii fals reprezentată se deosebeşte.
• eroarea de fapt - falsa reprezentare a unei situaţii faptice în legătură cu încheierea şi la momentul încheierii actului juridic;
• eroarea de drept - falsă reprezentare a existenţei sau conţinutului acului normativ, la încheierea unui act juridic.
• După gravitatea şi consecinţele ce le produce se deosebeşte:
• eroare obstacol este eroare care datorită gravităţii împiedică formarea actului juridic, deoarece în cazul actelor bilaterale manifestarea de voinţă a părţilor nici nu se întâlnesc. Acest tip de eroare cuprinde: eroarea asupra naturii juridice a actului juridic - error in negotio (de exemplu: o parte crede că încheie un act de vânzare-cumpărare, iar altă parte crede că încheie un act de donaţie) şi eroare asupra identităţii obiectului acului - error in corpore ( se confundă obiectul contractului de către părţi, astfel o parte crede că obiect a contractului este casa A, iar cealaltă crede că este casa B).

Acest tip de eroare atrage nulitatea absolută a actului juridic.

• eroare - viciu de consimţământ este o alterare a consimţământului, care există. Această eroare are 2 forme: eroarea asupra substanţei obiectului acului juridic. O persoană crede c cumpără un tablou original, însă în realitate cumpără o copie şi eroare asupra identităţii persoanei.
• eroare-indiferenţă este falsa reprezentare a unor elemente neesenţiale la încheierea actului juridic şi nu produce efecte asupra valabilităţii actului juridic civil.

Dolul (viclenia) este o cauză de nulitate a actului, când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi care fac ca cealaltă parte să încheie contractul. Prin dol persoana se introduce în eroare prin mijloace viclene cu scopul de a o face să încheie contractul. Deci, dolul este o eroare provocată. După natura elementelor deosebim:

> dolul principal, are la bază elemente determinate la încheierea contractului. In lipsa erorii date contractul nu ar fi fost încheiat. Acest dol atrage anularea actului juridic.

ydolul incident, cade asupra unor elemente nedeterminate la încheierea actului juridic. Pentru a constitui viciu de consimţământ, dolul trebuie să îndeplinească condiţiile: să fie determinant, să provină de la cealaltă parte.

Violenţa este un viciu de consimţământ prin care o persoană este ameninţată cu un rău de natură să-i provoace o temere ce determină persoana să încheie actul juridic, pe care în condiţii obişnuite nu l-ar fi încheiat. După efectele pe care le produce violenţa este de 2 feluri: violenţa fizică şi violenţa psihică sau morală. Violenţa presupune următoarele elemente: element obiectiv şi exterior, ce constă în ameninţarea cu un rău, elementul subiectiv, de natură psihologică, care constă în insuflarea unei temeri care determină pe victimă să încheie un act juridic pe care, în lipsa temerii, nu l-ar fi încheiat. Pentru a fi viciu de consimţământ violenţa trebuie să întrunească condiţiile: să fie determinantă pentru încheierea ctului juridic, să fie injustă, ilicită.

Leziunea este paguba materială pe care o suferă una din părţi din cauza disproporţiei vădite de valoare dintre cele două prestaţii, existentă ghiar la momentul încheierii contractului.

1. Obiectul actului juridic civil - este conduita persoanei (acţiuni sau inacţiuni), care trebuie: să existe, să fie determinat, posibil, licit şi moral. Obiect pot fi şi bunurile viitoare. Obiectul actului juridic civil este însăţi obiectul raportului juridic civil la care dă naştere actul juridic civil, adică constă în obiectul obligaţiei generate din actul juridic, deci în prestaţia, care înseamnă transmiterea unui drept, a unui fapt (pozitiv sau negativ). Condiţiile de valabilitate ale obiectului actului juridic sunt:

• să existe. Este o condiţie importantă întrucât dacă obiectul nu există nu se poate pune problema celorlalte condiţii. Această condiţie priveşte bunul (bunurile) ca obiect al actului juridic. Actul juridic nu este lipsit de obiect dacă se referă la bunurile viitoare. In unele acte juridice obiectul în mod obişnuit constă în bunuri viitoare (contractul de creare a operei ştiinţifice, contractul de vânzare a roadei etc.) Nu pot forma obiectul actului juridic civil succesiunile viitoare.
• să fie în circuitul civil. Această condiţia de asemenea se refră la bunuri ca obiect al actului juridic

civil.

• să fie determinat sau determinabil,
• să fie posibil. Această condiţie este importantă deoarece nimeni nu poate fi obligat la imposibil. Imposibilitatea obiectului echivalează cu lipsa obiectului ceea ce duce la nulitatea actului juridic. Aceasta are loc atunci când obiectul nu poate fi înfăptuit de nimeni. Imposibilitatea poate fi materială sau juridică.
• să fie în conformitate cu legea.
• Să fie licit.

1. Cauza actului juridic civil. Cauza constă în scopul urmărit la încheierea actului juridic civil. Cauza este o parte a voinţei juridice, cealaltă parte fiind consimţământul. Cauza este un element al actului juridic de natură psihologică care ne dă răspuns la întrebarea pentru ce este încheiat actul juridic? Cauza este o condiţie ce nu trebuie confundată nici cu consimţământul, nici cu obiectul actului juridic.

Elementele cauzei.

• scopul imediat, este un element abstract, obiectiv şi invariabil în cadrul aceleiaşi categorii de acte juridice (scopul imediat pentru cumpărători este de a dobândi dreptul de proprietate, iar al vânzătorilor de a primi preţul).

scopul mediat, numit şi scopul actului juridic civil - este acel element care constă în motivul determinant pentru încheierea actului juridic.

Condiţiile de valabilitatea a cauzei:

• Cauza trebuie să existe.
• Cauza să fie reală.
• Cauza trebuie să fie licită.

1. Forma actului juridic civil

Forma actului juridic civil este modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil. În art.208 CC se conţin regulile generale cu privire la forma actului juridic civil şi sunt determinate modalităţile existente de exprimare a manifestării voinţei de a încheia un act juridic civil: verbal, în scris, în formă autentică, prin acţiuni concludente, prin tăcere.

Conform principiului consensualismului, simpla manifestare de voinţă este suficientă pentru ca actul juridic civil să ia naştere în mod valabil din punct de vedere al formei. În consecinţă, pentru a produce efecte, manifestarea de voinţă nu trebuie să îmbrace o formă specială, decât în cazurile expres prevăzute de lege.

Codiţiile de formă ale actului juridic civil se clasifică, în funcţie de consecinţele nerespectării lor, în următoarele categorii:

• forma cerută pentru valabilitatea actului juridic - ad validatem; în cazul când forma este cerută de lege ca condiţie a valabilităţii actului juridic civil, nerespectarea ei atrage nulitatea actului (art. 211 alin 2; art. 213 alin.1 CC);
• forma cerută pentru probarea actului juridic - ad probationem; nerespectarea ei nu atrage nulitatea actului, ci imposibilitatea dovedirii lui prin proba cu martori (art.211 alin. 1 CC);
• forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi; nerespectarea acestei cerinţe se sancţionează cu inopozabilitatea, ceea ce înseamnă că terţa persoană este în drept să ignore actul juridic care trebuia adus la cunoştinţa altor persoane prin îndeplinirea formalităţilor impuse de lege.

Comportamentul persoanei care arată vădit voinţa ei de a încheia un act juridic (acţiuni concludente) produce efecte juridice, numai în cazul când asemenea act juridic poate fi încheiat verbal. Exemple de încheiere a actelor juridice civile prin acţiuni concludente sunt: procurarea mărfurilor prin automat (art. 806 CC), retragerea de numerar prin distribuitorul automat de bancnote ("bancomat"), acceptarea succesiunii prin intrarea în posesiunea patrimoniului succesoral (art. 1516, alin. 3 CC), acceptarea ofertei prin acţiuni ce atestă consimţirea ei (art. 687, alin. 1 CC).

Tăcerea în sine nu produce efecte juridice, după cum menţionează un doctrinar roman, deoarece nu permite de a deduce cu certitudine voinţa persoanei de a încheia un act juridic. [38, p.126] Tăcerea se consideră ca exprimare a voinţei de a încheia un act juridic civil numai în cazurile expres prevăzute de lege sau de acordul părţior. De exemplu, conform art.904, alin.1 CC, contractul de locaţiune se consideră prelungit pe un termen nedeterminat dacă raporturile contractuale continuă tacit după expirarea termenului contractului.