Drept

Noţiunea subiectului de drept este o noţiune importantă. Dar deseori noi folosim noţiunea de personalitate - prin care înţelegem subiect a relaţiilor sociale ce are un anumit nivel de dezvoltare psihică. Aceasta reprezintă o categorie mai îngustă decât cea de om. Insă omul este acea categorie ce e recunoscut ca subiect de drept. Noţiunea de om ca subiect de drept este folosită deseori în actele internaţionale (Declaraţia universală a drepturilor omului). Deci, omul este subiect a mai multor drepturi şi obligaţii, precum şi a celor civile. In legislaţia civilă e folosită noţiunea de persoană fizică (actual - cetăţeni, noţiune juridică ce nu determină legătura între persoană şi stat), care e folosită şi în actele internaţionale, şi e mai largă după conţinut.

Omul pentru a deveni subiect de drept şi a căpăta statutul de persoană fizică trebuie să dispună de anumite capacităţi (aptitudini), care se împart în:

• capacitatea de folosinţă,
• capacitatea de exerciţiu.

Capacitatea de folosinţă - reprezintă aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile. (Mai simplu spus - dreptul de a avea drepturi). In opinia lui Bratusi capacitatea de folosinţă este dreptul de a fi subiect de drepturi şi obligaţii. Capacitatea de folosinţă nu înseamnă că ai drepturi concrete. Ea este temei pentru a avea drepturi.

Această capacitate aparţine persoanei ca individ şi nu depinde de vârstă, stare a sănătăţii. Capacitatea de folosinţă aparţine persoanei pe tot parcursul vieţii. Ea începe de la naşterea persoanei, unele drepturi apar mai înainte, de exemplu dreptul de a moşteni art. a CC a RM. Unele drepturi apar mai târziu (capacitate de folosinţă se completează), de exemplu: dreptul de a fi tutore, curator, înfietor apare la o anumită vârstă şi în anumite condiţii.

Potrivit art. 18 al.2 a Codului civil:"Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare în momentul naşterii..." Prin urmare, nu există nici o persoană fizică în viaţă, care să nu aibă, din chiar momentul naşterii sale, capacitate de folosinţă.

Stabilirea datei şi chiar a momentului în care persoana fizică s-a născut este, deci, foarte importantă. Ea se face prin certificatul constatator al naşterii, adică prin actul medical întocmit de unitatea sanitară în care s-a produs naşterea. In acest act se indică anul, luna, ziua, ora şi chiar minutul naşterii. In temeiul acestui certificat, data naşterii se transferă în adeverinţa de naştere a copilului. Dacă copilul nu se naşte într-o unitate sanitară, dată a naşterii va fi considerată ziua înscrisă în actul de naştere potrivit declaraţiei făcute de persoana obligată.

De la această regulă generală de apariţie a capacităţii de folosinţă există, însă şi o excepţie, care rezultă din art.18 al.3 a Codului civil, conform căruia:"Dreptul la moştenire a persoanei fizice apare la concepţiune dacă se naşte vie". Prin urmare, nu întreaga capacitate civilă de folosinţă este recunoscută copilului abia conceput, ci doar dreptul la moştenire. Aceasta este o excepţie cunoscută încă din dreptul roman, fiind exprimată în adagiul "infans conceptus pro nato habetur, quoties de commoditatis ejus agitur".

Cît priveşte caracterele juridice ale capacităţii de folosinţă, în literatura de specialitate, acestea se consideră a fi următoarele:

1. Egalitatea capacităţii de folosinţă. Acest caracter se bazează pe principiul egalităţii în faţa legii civile şi el rezultă atît din normele constituţionale, cît şi din prevederele art.18 al.1 din Codul civil. In conformitate cu aceste prevederi sexul, rasa, naţionalitatea, gradul de cultură, originea, religia nu au nici o înrîurire asupra capacităţii de folosinţă. Egalitatea în capacitatea de folosinţă este garantată şi apărată atît prin mijloace de drept civil, cît şi de drept penal. Caracterul egal al capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este consacrat şi pe plan internaţional. Astfel, Declaraţia universală a drepturilor omului proclamă în art.1: "Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi".
2. Generalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice exprimă caracterul abstract şi atotcuprinzător al acestei capacităţi, în sensul că, potenţial, persoana fizică poate avea orice drepturi subiective civile recunoscute de lege. Acest caracter rezultă şi din prevederile art.18 din Codul civil, în care se stipulează capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile fără a se îngrădi sfera drepturilor şi obligaţiilor civile pe care le poate avea persoana fizică.
3. Intangibilitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este consacrată în art.23 al.3 a Codului civil, conform căruia:"Nimeni nu poate fi limitat în capacitate de folosinţă. decît în cazul şi în modul prevăzut de lege". Din formularea acestei dispoziţii legislative rezultă că nici măcar legea nu poate lipsi total o persoană fizică de capacitatea sa de folosinţă, ci îi poate doar limita această capacitate.
4. Inalienabilitatea capacităţii de folosinţă este strîns legată de intangibilitatea acesteia, consacrarea sa fiind stipulată de legiuitor în art.23 al.4 a Codului civil, potrivit căruia:"Renunţarea totală sau parţială a unei persoane fizice la capacitatea de folosinţă... este nulă".

5.Legalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice exprimă ideia că această capacitate este de domeniul legii, este creaţia legiuitorului, adică este recunoscută de legea civilă. Acest caracter înseamnă că în privinţa recunoaşterii calităţii de subiect de drept civil a omului luat individual, voinţa subiectivă nu poate avea nici o semnificaţie juridică. Ca rezultat începutul, conţinutul şi încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice sînt în exclusivitate determinate de lege.

Conţinutul capacităţii de folosinţă îl formează totalitatea drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale, precum şi obligaţii pe care persoana le poate avea conform legii. CC al RM în art. ne stabileşte conţinutul capacităţii de folosinţă: cetăţenii pot avea în folosinţă locuinţe, alte bunuri, pot avea bunuri în proprietate, pot moşteni şi testa bunuri, îşi pot alege ocupaţia şi domiciliu, pot avea drepturi de autor etc.

Capacitatea de folosinţă nu poate fi limitată arbitrar. Convenţiile ce duc la limitarea capacităţii de folosinţă sunt nule. Legea stabileşte anumite cazuri de îngrădire a capacităţii de folosinţă:

• îngrădiri cu caracter de sancţiune (privarea de libertate, lipsirea persoanei de a ocupa o anumită funcţie sau de a desfăşura o anumită activitate)
• îngrădiri cu caracter de măsuri de protecţie.

După izvorul lor, sunt incapacităţi stabilite de legea penală ori civilă.

Dacă persoana fizică încalcă prin conduita sa legea penală, îngrădirea prevăzută de lege are caracter de pedeapsă penală.

Dacă prin conduită se încalcă legea civilă, îngrădirea are caracter de sancţiune civilă.

Îngrădirile cu caracter de pedeapsă penală sunt stabilite de legea penală. Conform Codului penal, persoana care a săvîrşit o infracţiune poate fi pedepsită cu privaţiune de libertate şi poate fi privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. Aceste măsuri (pedeapsa cu privaţiune de libertate şi cu privarea de a ocupa o anumită funcţie sau de a exercita o anumită activitate) îl limitează pe cel ce a săvîrşit infracţiunea în posibilitatea de a-şi alege singur locul de trai (domiciliul), drept ce decurge din prevederile art. 27 din Constituţie, precum şi de a-şi alege ocupaţia, drept consfinţit în Constituţie la art. 39 şi 43.

Incapacitatea persoanei fizice în cazurile de mai sus apare la data începerii executării pedepsei, continuă pe durata ei şi sfîrşeşte în momentul în care expiră termenul de executare a pedepsei.

Îngrădirile cu caracter de sancţiune civilă, de asemenea, sunt reglementate expres prin norme juridice. O astfel de îngrădire este prevăzută la art. 67 Codul familiei, care stabileşte decăderea din drepturile părinteşti. Acest articol stipulează că părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă se constată că se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de întreţinre, că refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă sau că abuzează de drepturile lor părinteşti, se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului, că exercită o înrîurire dăunătoare asupra lui prin purtare amorală, antisocială, precum şi dacă părinţii sunt alcoolici sau narcomani cronici. Articolul 68 din acelaşi cod stabileşte că decăderea din drepturile părinteşti se face numai pe cale judecătorească, cererea urmînd să fie înainttă de celălalt părinte, de tutorele copilului, de autoritatea tutelară sau de procuror.

Îngrădirile în capacitatea de folosinţă a persoanei fizice sînt prevăzute şi în art.38 din Codul civil, care stabileşte persoanele care nu pot fi numite tutori sau curatori. Alineatul (4) al acestei norme prevede că nu poate fi tutore sau curator: minorul; persoana lipsită sau limitată în capacitatea de exerciţiu; cel decăzut din drepturile părinteşti; cel declarat incapabil de a fi tutore sau curator din cauză de sănătate; cel căruia, din cauza exercitării necorespunzătoare a obligaţiilor de adoptator, i s-a anulat adopţia; cel căruia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărîre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări; cel ale cărui interese vin în conflict cu interesele persoanei puse sub tutelă sau curatelă etc.

O altă categorie de îngrădiri civile cu caracter de sancţiune sunt prevăzute la art.1434 din Codul civil şi se referă la sucesorul nedemn. În conformitate cu această normă, nu poate fi succesor testamentar sau legal persoana care:

1. a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate în testament, a celui ce a lăsat moştenirea dacă aceste circumstanţe sunt constatate de instanţa de judecată;
2. a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majoritatea cotei succesorale ale tuturor acestora.

Nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti care, la data deschiderii succesiunii, nu sunt restabiliţi în aceste drepturi şi nici părinţii (adoptatorii) şi copii maturi (inclusiv cei adoptaţi) care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei de întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea dacă această circumstanţă este constatată de instanţa de judecată.

După cum am spus, al doilea fel de îngrădiri ale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice sunt incapacităţile cu caracter de protecţie sau de ocrotire ale persoanelor fizice.

Incapacităţile cu caracter de protecţie sunt prevăzute de legea civilă. Ele sunt incapacităţi speciale fie de a încheia anumite acte juridice civile, fie de a dobîndi anumite drepturi şi obligaţii. Aceste îngrădiri sunt instituite pentru a ocroti (proteja) interesele unor anumite categorii de persoane, avîndu-se în vedere situaţia specifică în care se află.

Astfel de îngrădiri ale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice sunt prevăzute de art. 43 al.3 Codul civil, care dispune că tutorele şi curatorul, soţul şi rudele acestora de pînă la gradul al patrulea inclusiv nu au dreptul să încheie convenţii cu persoana pusă sub tutelă sau curatelă, cu excepţia transmiterii către aceasta a averii prin donaţie sau în folosinţă gratuită.

Capacitatea de folosinţă încetează odată cu moartea persoanei sau declararea morţii în baza prezumţiei absenţei fără veste.