Drept

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei ca prin acţiunile sale să dobândească anumite drepturi şi să-şi asume obligaţii (posibilitatea de a exercita acţiuni juridice singur).

Ea este formată (abstract) din:

• capacitatea de a încheia convenţii;
• capacitatea de a răspunde;
• capacitatea de a exercita drepturi şi a executa obligaţii.

Capacitatea de exerciţiu şi de folosinţă formează dreptul subiectiv al cetăţeanului.

Capacitatea de exerciţiu nu poate fi înstrăinată. Nimeni arbitrar nu poate limita sau lipsi o persoană de capacitatea de exerciţiu decât numai în cazurile prevăzute de lege, de către instanţa de judecată.

Capacitatea de exerciţiu depinde de vârsta, nivelul de dezvoltare şi starea psihică a persoanei. Se cunosc 3 categorii de capacităţi de exerciţiu:

• capacitatea minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani. Aceşti minori au dreptul de a încheia mici convenţii ce ţin de viaţă de toate zilele. In rest toate convenţiile le încheie părinţii, înfietorii, tutorele în numele minorului. Au dreptul de a fi autori, inventatori, de a li se face depuneri în instituţiile financiare pe numele lor (de către părinţi), de a încheia convenţii cu titlu gratuit în folosul propriu (minorului). Pentru toate acţiunile lor răspund părinţii.
• capacitatea minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani, care se mai numeşte capacitate restrînsă de exerciţiu. Această categorie de minori are dreptul de a încheia convenţii, dar numai cu consimţământul părinţilor, înfietorilor, curatorilor în afară de convenţiile mici ce ţin de viaţa de toate zilele, au dreptul de a fi autori, inventatori, de a li se face depuneri în instituţiile financiare pe numele lor (de către părinţi), de a încheia convenţii cu titlu gratuit în folosul propriu (minorului). Această categorie de minori răspund pentru daunele materiale cauzate de ei. In cazul că minorul nu dispune de suficiente surse pentru a repara dauna aceasta va fi despăgubită de părinţi, dacă ei nu vor dovedi că dauna nu se datorează culpei lor.
• capacitatea de exerciţiu deplină, începe de la vârsta de 18 ani sau de la încheierea unei căsătorii legale, dacă aceasta a avut loc înainte de majorat (vârsta de căsătorie 18 ani ); sau dacă minorul a fost emancipat. Aceste persoane pot încheia orice act juridic, răspunde de sine stătător, desfăşura activitate comercială.

Spre deosebire de capacitatea de folosinţă, care este recunoscută în egală măsură tuturor persoanelor, capacitatea de exerciţiu nu poate fi una şi aceeaşi pentru toţi. Pentru a putea dobândi drepturi şi a le realiza prin acţiuni proprii, a asuma obligaţii şi a le îndeplini, este necesar de a înţelege sensul normelor juridice, de a conştientiza consecinţele acţiunilor care se întreprind şi de a dispune de o anumită experienţă de viaţă. Aceste calităţi diferă esenţial în dependenţă de vârsta persoanei şi de sănătatea psihică a acesteia. Având în vedere aceşti factori, legiuitorul, condiţionează dobândirea capacităţii de exerciţiu de împlinirea unei anumite vârste, când persoana îşi poate asuma conştient anumite responsabilităţi. Deoarece, capacitatea de exerciţiu este de mai multe tipuri, şi anume, capacitate de exerciţiu deplină şi capacitate de exerciţiu restrânsă, respectiv şi momentul de la care se dobândesc acestea este diferit.

Dobândirea capacităţii de exerciţiu depline

Dobândirea capacităţii de exerciţiu depline are loc, de regulă, prin ajungerea persoanei la vârsta majoratului. In acest sens art. 20 al.1 C.civil prevede: "capacitatea de exerciţiu deplină începe la data cînd persoana fizică devine majoră, adică la împlinirea vârstei de 18 ani". Conform art. 14 din Codul Familiei, vârsta matrimonială este de 18 ani. Insă aceasta poate fi redusă, dar nu mai mult de doi ani, în cazul în care sunt motive temeinice. Reducerea se încuviinţează de către autoritatea administraţiei publice locale în baza cererii minorului care doreşte să se căsătorească, pentru aceasta fiind necesar şi acordul părinţilor lui. După înregistrarea căsătoriei la Organele înregistrării Actelor de Stare Civilă, minorul dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină. Prin aceste dispoziţii, legiuitorul instituie prezumţia legală, că la împlinirea vârstei majoratului, persoana fizică are deja discernământul necesar pentru a încheia orice act juridic civil îngăduit de lege şi pentru a se conduce singur în viaţa juridică.

Prin excepţie de la această regulă, al.2 al art. 20 CC prevede că "minorul dobândeşte prin căsătorie capacitatea deplină de exerciţiu". Instituirea acestei excepţii îşi găseşte justificarea, în principal, în necesitatea asigurării deplinei egalităţi juridice între soţi.

La desfacerea căsătoriei până la împlinirea majoratului, capacitatea de exerciţiu deplină a minorului se menţine. Altfel se soluţionează problema menţinerii capacităţii de exerciţiu depline a minorului în cazul declarării nulităţii căsătoriei. Deoarece încălcarea condiţiilor stabilite de lege pentru declararea nulităţii căsătoriei sunt diferite, consecinţele declarării nulităţii căsătoriei sunt stabilite de instanţa de judecată în dependenţă de circumstanţele concrete ale cazului. De aceea se lasă la discreţia instanţei de judecată să decidă fie să menţină, fie să dispună pierderea capacităţii de exerciţiu restrânsă a minorului din momentul stabilit de ea.

Minorul mai poate dobîndi capacitatea deplină de exerciţiu şi prin efectul emancipării. Astfel, conform art. 20 al.3 CC "minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate fi recunoscut ca având capaciate de exerciţiu deplină dacă lucrează în baza unui contract de muncă sau, cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau curatorului, practică activitate de întreprinzător. Atribuirea capacităţii depline de exerciţiu unui minor (emancipare) se efectuează prin hotărâre a autorităţii tutelare, cu acordul ambilor părinţi, adoptatorilor sau curatorului, iar în lipsa unui astfel de acord, prin hotărâre judecătorească".

Cu toate că nimic nu se spune despre acordul minorului pentru emanciparea lui, nu sunt dubii referitor la faptul că emanciparea acestuia are loc în baza cererii lui. Participarea minorului în calitate de membru al cooperativei de asemenea constituie temei pentru emanciparea lui, dacă calitatea de membru al cooperativei îi asigură o sursă de venit stabilă.

Scopul emancipării minorului constă în eliberarea acestuia de a primi acordul părinţilor, adoptatorilor sau curatorului pentru încheierea actelor juridice.

Conţinutul capacităţii de exerciţiu depline constă în aptitudinea persoanei capabile de a dobândi şi de a-şi exercita drepturile, respectiv de a-şi asuma şi executa obligaţiile, încheind personal şi singur orice acte juridice civile care nu sunt interzise de lege, adică atât acte de conservare cât şi acte de administrare şi acte de dispoziţie juridică. Evident, aptitudinea de a încheia singur orice acte implică şi aptitudinea de a împuternici pe altul să încheie, în numele şi pe contul său, asemenea acte juridice, adică aptitudinea de a încheia acte juridice prin reprezentant. De asemenea, deplina capacitate de exeriţiu îndreptăţeşte persoana capabilă să încheie acte juridice civile şi în numele şi pe contul altuia în calitate de reprezentant convenţional.

Cât priveşte încetarea capacităţii depline de exerciţiu a persoanelor fizice, în principiu, aceasta operează odată cu moartea fizic constatată sau cu moartea declarată pe cale judecătorescă, când încetează şi capacitatea sa de folosinţă şi calitatea sa de subiect de drept civil.

Prin excepţie de la această regulă capacitatea deplină de exerciţiu poate înceta prin declararea persoanei ca fiind incapabilă prin hotărârea judecătorescă, atunci când în urma tulburării psihice ea nu poate conştientiza şi dirija acţiunile sale. In urma declarării ca fiind incapabil, capacitatea deplină dispare, după caz, fie definitiv, fie doar provizoriu, dacă între timp persoana se însănătoşeşte şi instanţa o declară ca fiind capabilă, această chestiune urmând însă să o analizăm detaliat în următorul paragraf.

Dobândirea capacităţii de exerciţiu restrînse

Conform art.21 al.1 C.c. "minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie acte juridice cu încuviinţarea părinţilor, adoptatorilor sau a curatorului, iar în cazurile prevăzute de lege şi cu încuviinţarea autorităţii tutelare", ceea ce reprezintă de fapt capacitatea de exerciţiu restrânsă, care duă cum vedem se dobândeşte la vârsta de 14 ani şi încetează la vârsta de 18 ani sau chiar mai devreme, în caz de emancipare sau căsătorie.

In lumina acestor dispoziţii, capacitatea de exerciţiu restrânsă poate fi definită ca fiind aptitudinea minorului în vârstă de 14 ani pînă la 18 ani de aşi exercita drepturile civile şi de aşi asuma obligaţii civile prin încheierea actelor de drept civil, însă cu încuviinţarea în prealabil a reprezentantului legal.

Este necesar a menţiona faptul că numai minorii între 14-18 ani au capacitate de exerciţiu restrânsă, în timp ce majorii declaraţi incapabili nu au deloc capacitate de exerciţiu, fiind asimilaţi din acest punct de vedere cu minorii sub 14 ani.

Faptul că această capacitate este "restrânsă" nu se referă la aspectul cantitativ, ci la cel calitativ al capacităţii: în principiu, minorul cu capacitatea restrânsă poate încheia (singur, dar cu prealabilă încuviinţare) orice acte juridice, la fel ca majorul cu capacitate deplină. Numai că pentru încheierea tuturor acestor acte, nu este suficientă voinţa minorului - încă insuficient formată şi maturizată - ci se cere şi încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului, chemat să-l îndrume pe minor şi să-l asiste în această perioadă de trecere.

Din punct de vedere al conţinutului capacităţii de exerciţiu restrânse a minorului de 14 - 18 ani putem distinge trei categorii de acte juridice. Astfel :

1. acte ce pot fi încheiate de minor singur, fără încuviinţarea prealabilă a reprezentantului legal. Aceste acte sunt:

• să dispună de salariu, bursă sau de alte venituri rezultate din activităţi proprii;
• să exercite dreptul de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, literare sau de artă, asupra unei invenţii sau unui alt rezultat al activităţii intelectuale apărate de lege;
• să facă depuneri în instituţiile financiare şi să dispună de aceste depuneri în conformitate cu legea;
• să încheie acte juridice prevăzute de articolul 22 al. 2 CC şi anume: 1) acte juridice curente de mică valoare care se execută la momentul încheierii lor; 2) acte juridice de obţinere gratută a unor beneficii care nu necesită autentificare notarială sau înregistrare de stat a drepturilor apărute în temeiul lor; 3) acte de conservare.

1. acte juridice ce pot fi încheiate de minorul cu capacitate restrânsă singur, dar cu prealabila încuviinţare a reprezentantului legal. Acestea sunt: actele de administrare atât a unor bunuri determinate, cât şi a patrimoniului (de exemplu, contractarea unor lucrări de întreţinere a bunurilor, înstrăinarea bunurilor devenite inutile minorului, etc.);
2. acte juridice pentru încheierea cărora minorul cu capacitate restrânsă are nevoie nu numai de încuviinţarea reprezentantului legal, dar şi de încuviinţarea autorităţii tutelare.

Art.42 a Codului civil enumeră şi categoriile de acte pe care nici tutorele sau curatorul nu le poate perfecta fără autorizaţia prealabilă a autorităţii tutelare în numele minorului, şi anume: Actele juridice de înstrăinare (inclusiv de donaţie); Contracte de schimb sau de închiriere (arendă); Acte de folosinţă gratuită sau de depunere în gaj a bunurilor; Acte juridice prin care se renunţă la drepturile persoanei puse sub tutelă sau curatelă; Convenţiile de partajare a averii sau a cotelor-părţi ale persoanei puse sub tutelă sau curatelă; Orice alte acte juridice care duc la micşorarea averii.

Totodată, minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, dispune de capacitate civilă delictuală, adică răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, conform art. 1407 C. civ.

Sfârşitul capacităţii de exerciţiu restrânse intervine fie atunci când minorul împlineşte vârsta de 18 ani, fie atunci când, fiind declarat incapabil îşi pierde capacitatea de exerciţiu restrânsă. Evident, capacitatea restrânsă încetează şi prin moartea minorului.

Capacitatea de exerciţiu a minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani

Din conţinutul art.22 CC rezultă că legiuitorul distinge două categorii de minori care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi anume: minorii care au împlinit vârsta 7 ani, dar nu au împlinit vârsta de 14 ani şi minorii care nu au împlinit vârsta de 7 ani. Minorii care nu au împlinit vârsta de 7 ani sunt lipsiţi de capacitate de exerciţiu. De aceea pentru ei toate atele juridice le încheie părinţii, tutorii, adoptatorii. Minorii de la 7 la 14 ani, în cazurile expres prevăzute la art.22 alin.2 CC, dispun de capacitatea de a încheia anumite acte juridice de sine stătător. Cu excepţia actelor juridice indicate la alin. 2, toate actele juridice pentru şi în numele minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani pot fi încheiate doar de părinţi, adoptatori sau tutore. Reprezentanţii legali sunt restrânşi în dreptul de a dispune de bunurile minorului (articolele 42 - 43 CC).

Ca excepţie de la regula generală, minorul în vârstă de la 7 la 14 ani este în drept să încheie de sine stătător:

1. acte juridice curente de mică valoare care se execută la momentul încheierii lor. Actele juridice curente de mică valoare sunt acele acte care se caracterizează prin valoarea lor redusă şi sunt îndreptate spre satisfacerea necesităţilor vitale de viaţa de toate zilele ale minorului. Aceste acte juridice minorul le încheie atât din contul mijloacelor proprii, precum şi din contul mijloacelor acordate de părinţi, adoptatori sau tutori pentru aceste scopuri;
2. acte juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificare notarială sau înregistrarea de stat a drepturilor apărute în temeiul lor. Minorul este în drept fără acordul reprezentanţilor legali (părinţilor, tutorilor, adoptatorilor) să încheie acte juridice care au ca scop obţinerea de beneficii gratuite. Ei sunt în drept să primească donaţii sau să încheie acte juridice care să-i aducă beneficii. De exemplu, minorul este în drept să dobândească dreptul de folosire gratuită a unor bunuri, gratuit să studieze limbile străine, o profesie anumită, etc. Unica condiţie este cerută pentru încheierea unor asemenea de acte juridice: drepturile apărute în temeiul lor să nu necesite autentificare notarială sau înregistrare de stat. In caz contrat, minorul nu va fi în drept să încheie asemenea acte juridice, ci pentru ei şi în numele lor aceste acte vor fi încheiate de reprezentanţii legali. [16]
3. c) acte de conservare, a căror conţinut l-am analizat ceva mai sus.

Limitarea capacităţii de exerciţiu

Art.25 al Codului civil al RM determină capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice care în urma consumului abuziv de alcool sau de droguri şi de alte substanţe psihotrope, înrăutăţeşte starea materială a familiei sale.

Aceste dispoziţii se referă doar la persoanele care dispun de capacitate de exerciţiu deplină, deoarece persoanele în vârstă de la 14 ani pînă la 18 ani pentru motive întemeiate se limitează în capacitate conform dispoziţiilor prevăzute de art.21 al.3 a Codului civil. Cu toate acestea trebuie să menţionăm că prevederile art.25 se răsfrâng şi asupra minorilor care au dobândit capacitate deplină de exerciţiu până la împlinirea vârstei de 18 ani ca urmare a emancipării sau a încheierii căsătoriei. Acestor categorii de minori li se aplică toate regulile referitoare la persoanele cu capacitate deplină, deci inclusiv şi cele privitoare la limitarea capacităţii.

Limitarea capacităţii de exerciţiu a persoanei ce abuzează de alcool sau de droguri se instituie în interesul familiei şi al persoanelor care se află la întreţinerea sa, dar o astfel de măsură constituie o ingerinţă serioasă în viaţa particulară a persoanei lezându-i statutul juridic, din acest motiv legiuitorul reglementează expres cazurile de limitare. Astfel, limitarea capacităţii nu se admite pentru aşa vicii ca jocurile de noroc sau pariurile, ci numai pentru consum abuziv de alcool sau de droguri, de asemenea, o condiţie indispensabilă este ca abuzul menţionat să înrăutăţească starea materială a familiei sale. [14, p.315]

Abuz de alcool sau de droguri poate fi considerat acel consum sistematic şi supradozat care este în contradicţie cu interesele familiei, atrăgând cheltuieli exagerate. Dacă familia nu primeşte mijloacele necesare de la persoana care abuzează de băuturi spirtoase sau este silită s-o întreţină, atunci această persoană poate fi limitată în capacitate de exerciţiu, chiar dacă ceilalţi membri ai familiei dispun de un câştig propriu.

Pierderea capacităţii de exerciţiu prin procedura declarării incapacităţii persoanei fizice

Art. 24 al.1 CC stipulează că „persoana care în urma unei tulburări psihice (boli mintale) nu poate conştientiza sau dirija acţiunile sale, poate fi declarată de către instanţa de judecată incapabilă". Atât limitarea, cât şi declararea persoanei ca fiind incapabilă se operează doar în cadrul procedurii speciale. Până însă a cerceta procedura de declarare a persoanei ca fiind incapabilă este nevoie să determină condiţiile ce necesită a fi întrunite, pentru a declanşa această procedură.

Pentru a declara o persoană ca incapabilă este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii:

• persoana ce urmează să fie lipsită de capacitatea de exerciţiu să fie lipsită de discernământ;
• lipsa de discernământ să o pună în imposibilitatea de a înţelege singură însemnătatea şi consecinţele juridice ale actelor săvârşite;
• lipsa discernământului să se datoreze bolii mintale sau deficienţei mintale. În literatura de specialitate autohtonă s-a menţionat că bolile mintale sau deficienţele mintale, chiar adeverite prin certificat medical, nu dau dreptul a considera persoana ca fiind incapabilă, fiind necesară o hotărâre judecătorească în acest sens.

Lipsa de discernământ constituie o stare psihică, care se manifestă prin incapacitatea de a distinge care acţiuni sunt legale sau ilegale, corecte sau incorecte, licite sau ilicite, utile sau inutile etc. Aceste acţiuni pot fi exprimate, spre exemplu, prin înstrăinarea bunurilor în condiţii extrem de nefavorabile, pierderea bunurilor, cumpărarea nejustificată a unor bunuri etc.

Din punct de vedere al regimului juridic, situaţia incapabilului este similară cu cea a minorilor care n-au împlinit 7 ani şi care de asemenea se consideră a fi în stare de incapacitate, respectiv nu pot încheiea acte juridice.

Declararea incapacităţii produce următoarele efecte:

1. Lipsirea persoanei de capacitatea de exerciţiu. Efectele se produc de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
2. Instituirea tutelei. Conform art.25 al.2 CC, actele juridice în numele persoanei fizice declarate incapabile se încheie de către tutore. Această prevedere legală impune concluzia că persoana declarată incapabilă nu poate încheia nici un act juridic, nici chiar de o valoare foarte mică.

Printre efectele specifice declarării persoanei ca fiind incapabilă se enumără şi lipsirea de dreptul de a se căsători. Astfel, potrivit art.15 CF, este oprită să se căsătorească persoana care este lipsită de capacitate de exerciţiu, iar încălcarea acesteia se sancţionează cu nulitatea absolută (art.41 CF). Cererea de declarare a incapacităţii persoanei fizice se depune la instanţa judecătorească de la domiciliul acesteia, iar dacă persoana este internată într-o instituţie medicală de psihiatrie, la instanţa de la locul de aflare a instituţiei (art.302 al.3 CPC).