Participarea oamenilor, ca persoane fizice, la raporturile juridice de drept civil presupune o identificare a fiecăruia în parte. Identificarea persoanei fizice în raporturile juridice la care participă are în vedere individualizarea ei cu ajutorul unor atribute sau elemente de identificare stabilite de lege. Sintagma „atribute de identificare" cunoaşte două înţelesuri:
- totalitatea atributelor sau calităţilor care servesc la individualizarea
persoanei fizice şi care sunt reglementate de lege;
- totalitatea mijloacelor (înscrisurilor) prin care se dovedesc atributele sau calităţile ce individualizează persoana fizică (de exemplu actele de stare civilă; cartea de identitate).
In dreptul civil atributele care contribuie la identificarea persoanei fizice sunt: - numele, - domiciliul, - starea civilă.
Există şi mijloace de identificare a persoanei fizice care nu aparţin dreptului civil: cetăţenia (în dreptul constituţional); „cu sau fără cazier judiciar" (în dreptul penal); vechimea în muncă (în dreptul muncii), rudă sau afin (în dreptul familiei).
Numele cuprinde: numele de familie, prenumele şi pseudonimul. Domiciliul cuprinde: domiciliul de drept comun, domiciliul legal şi domiciliul ales sau convenţional, iar în strânsă legătură cu domiciliul se află reşedinţa. Starea civilă se înfăţişează ca un complex de raporturi juridice cu caracter personal nepatrimonial, prin care se individualizează persoana fizică în societate şi în familie. Precizăm că numele şi domiciliul sunt drepturi subiective cu caracter nepatrimonial, prin care se identifică persoana fizică, iar starea civilă se înfăţişează ca o sinteză a unor drepturi şi obligaţii cu caracter personal nepatrimonial, prin care se individualizează persoana fizică. Elemente accesorii de identificare a persoanei sunt: pseudonimul şi porecla.
Pseudonimul este un nume voluntar ales de persoana fizică, la adăpostul căruia aceasta doreşte să desfăşoare o activitate legală. Pseudonimul are deci rolul de a individualiza o persoană în societate, într-un anumit domeniu de activitate.
Identitatea adevărată a titularului pseudonimului poate fi sau nu cunoscută publicului. De aici şi controversa referitoare la faptul dacă actele juridice semnate cu pseudonim pot sau nu produce efecte juridice. In literatura juridică s-a arătat că soluţia afirmativă poate fi admisă dacă este neîndoiel-nică identitatea persoanei fizice semnatare şi nu există nici un dubiu cu privire la seriozitatea actului. [15, p.158]
Pseudonimul trebuie deosebit de poreclă, care este un supranume dat unei persoane în legătură cu trăsătura caracteristică a fizicului său, a psihicului sau a activităţii sale. Porecla nu este aleasă de persoana vizată, ci este dată acesteia de către alţii. In limbajul arhaic, ea a primit semnificaţia de nume de familie. Uneori porecla serveşte la identificarea persoanei, dar cu toate acestea ea nu se bucură de protecţie juridică.
Deşi atât pseudonimul cât şi porecla constau într-un cuvânt sau un grup de cuvinte care individualizează persoana fizică, ele nu pot fi confundate, fiecare beneficiind de un regim juridic diferit.
Porecla constă într-un supranume dat unei persoane, determinat de unele defecte ale acesteia. Deosebirile constau în următoarele:
- caracteristica pseudonimului este autodesemnarea, fiind ales liber de către titularul său, în schimb porecla este atribuită de alţii unei persoane fizice (reflectând o calitate sau un defect al aspectului exterior sau al activităţii sale);
- fiind un drept personal nepatrimonial, pseudonimul se bucură de protecţia legală a acestor drepturi. Porecla nu constituie obiect al unui drept subiectiv şi, prin urmare, nu este ocrotită de lege;
- chiar dacă uneori constituie un mijloc de identificare a persoanei, porecla nu are valoare juridică.
Numele
Vom defini numele ca fiind acel atribut de identificare a persoanei fizice care constă în cuvintele prin care aceasta se individualizează în familie şi în societate, cuvinte stabilite, în condiţiile legii, cu această semnificaţie.
Din punct de vedere structural, numele este alcătuit din numele de familie şi din prenumele persoanei fizice. Numele de familie mai este desemnat în vorbirea curentă şi prin expresia „nume patronimic", iar pentru desemnarea prenumelui se mai foloseşte expresia „nume de botez", cu toate că şi persoanele ce nu sunt botezate au prenume. Numele de familie este acea componentă a numelui persoanei fizice care indică legătura acesteia cu o anumită familie şi deci o individualizează, în primul rând, în societate, deosebind-o, de regulă, de membrii altei familii. Prenumele serveşte la individualizarea unei persoane fizice, mai ales, în raport cu ceilalţi membri ai familiei din care aceasta face parte, dar şi în raport cu alte persoane ce au acelaşi nume de familie.
Potrivit art. 28 a Codului civil al Republicii Moldova orice persoană fizică are dreptul la numele stabilit sau dobîndit potrivit legii. Numele cuprinde numele de familie şi prenumele, iar în cazul prevăzut de lege şi patronimicul.
Numele poate fi compus fie dintr-un grup de două cuvinte, fie dintr-un grup de mai multe cuvinte, în ipotezele în care numele de familie al persoanei căsătorite este format din numele reunite ale soţilor ori în ipotezele în care o persoană fizică are mai multe prenume.
Art. 28 alin.3 Codul civil al Republicii Moldova dispune că „numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei (...) în condiţiile prevăzute de lege". Prin filiaţie înţelegem raportul de descendenţă dintre un copil şi fiecare din părinţii lui. Filiaţia este de două feluri: filiaţia faţă de mamă, numită şi maternitate; filiaţia faţă de tată, numită şi paternitate. Fiecare dintre acestea poate fi din căsătorie sau din afara căsătoriei.
Domiciliul
Potrivit art. 30 CC domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta îşi are locuinţa statornică sau principală. Se consideră că persoana îşi păstrează domiciliul atîta timp cît nu şi-a stabilit un altul.
Legiuitorul stabileşte astfel, că domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea are locuinţa statornică sau principală. Deci, pentru ca locuinţa persoanei fizice să fie considerată drept domiciliu este necesar ca ea să fie statornică, iar dacă persoana fizică are mai multe locuinţe statornice, domiciliul său va fi locuinţa sa principală. Dacă o persoană fizică are o singură locuinţă statornică, acolo va fi şi domiciliul ei, iar dacă ea are mai multe locuinţe statornice, domiciliul său va fi în locul unde se află locuinţa sa principală. Ca atribut de identificare, domiciliul are importanţă pentru individualizarea persoanei fizice în spaţiu în toate raporturile juridice, inclusiv cele civile. Astfel, importanţa domiciliului poate fi evidenţiată sub următoarele aspecte:
- de domiciliu ţine declararea persoanei fizice absente fără veste (art. 49 CC) şi declararea morţii acesteia (art. 52 CC);
- în dependenţă de domiciliu este stabilită competenţa diferitor organe ale puterii executive şi celor judecătoreşti;
- după domiciliu se determină locul executării obligaţiilor (art. 573 CC), locul deschiderii succesiunii (art. 1443 CC) şi alte drepturi şi obligaţii ale persoanelor fizice.
Termenul de domiciliu trebuie delimitat de cel de reşedinţă. Potrivit art.30 al.2 CC reşedinţa persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa temporară sau secundară. Reşedinţa de asemenea este un atribut de identificare în spaţiu a persoanei fizice, ce apare ca un drept subiectiv nepatrimonial ocrotit de lege. Stabilirea reşedinţei este guvernată de principiul libertăţii depline, orice persoană fizică îşi poate alege reşedinţa, conform intereselor sale. Reşedinţa poate fi stabilită în aceeaşi ori în altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul. Instituţia dată prezintă importanţă pentru persoana fizică. Aceasta constă în faptul că în cazul în care domiciliul persoanei nu poate fi stabilit cu certitudine, acesta se consideră la reşedinţa sa. In cazul în care reşedinţa persoanei nu poate fi stabilită, deoarece ea lipseşte, domiciliul persoanei se consideră la locul unde ea se găseşte, iar dacă nici locul de aflare nu este cunoscut, atunci domiciliul este considerat la locul ultimului domiciliu. In conformitate cu prevederile art. 27 din Constituţie, oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară. Domiciliul şi reşedinţa sunt atribute de identificare a persoanei fizice în raporturile de drept civil şi se prezintă ca drepturi nepatrimoniale.
Caracterele juridice ale domiciliului. Pe lîngă caracterele juridice generale ale oricărui atribut de identificare a persoanei fizice (drept absolut, inalienabil, imprescriptibil extinctiv şi achizitiv, personal, universal), domiciliul prezintă, după cum menţionează doctrina autohtonă [Baieş S., Roşca N. Drept civil. Chişinău: F.E.P. "Tipografia centrală", 2004, p.327] următoarele caractere juridice specifice:
- Obligativitate, orice persoană fiind obligată să aibă un domiciliu, avînd în vedere că în caz contrar persoana se află în stare de vagabondaj. In cazul în care persoana nu are un domiciliu, se va folosi ultimul domiciliu care figurează în cartea de identitate a persoanei. In situaţia nomazilor, se va lua în considerare locul unde aceştia au avut vreodata domiciliul său, în lipsa acestuia, domiciliul părinţilor sau locul de naştere al persoanei în cauză.
- Unicitate, deoarece fiecare persoană poate avea şi are un singur domiciliu. Chiar dacă persoana are mai multe locuinţe statornice, domiciliul va fi locuinţa principală.
- Stabilitate, însemnînd o statornicie, o folosire constantă şi îndelungată a locuinţei. Plecarea temporară de la domiciliu nu înseamnă schimbarea lui (ex.: delegarea sau detaşarea, executarea unei pedepse privative de libertate, dispariţia persoanei).
Starea civilă
In dreptul modern, cuvintele stare civilă servesc pentru a desemna principalele elemente care individualizează persoana fizică cum ar fi naţionalitatea, filiaţia care leagă o persoană de autorii săi şi prin ei, de o familie determinată, precum şi diferite fapte juridice care înseamnă începutul sau sfârşitul personalităţii sau care-i modifică starea sa juridică (naşterea, căsătoria, divorţul, adopţia, moartea etc.).
Starea civilă cuprinde, aşadar, legăturile care unesc persoana fizică cu statul (naţionalitatea), cu mediul social (bărbat sau femeie, minor sau major, pus sau nu sub interdicţie judecătorească etc.), precum şi cu familia din care face parte (căsătorit, divorţat, adoptat etc.).
Toate aceste elemente sau calităţi inerente omului alcătuiesc starea civilă sau statutul civil al persoanei fizice prin care se individualizează în familie şi în societate.
Sub aspectul naturii juridice, atributele de identificare sunt drepturi personal nepatrimoniale.