Dacă îl vom căuta pe marele civilist român, academicianul I.Filipescu vom spune că „posesia se află la baza drepturilor reale şi constituie manifestarea exterioară sau semnul exterior al existenţei acestora".
Noul cod civil nu defineşte posesia, de aceea vom prelua definiţia dată de doctrină. Astfel: „Posesia este o stare de fapt rezultînd din exercitarea aparentă a unui drept de către cei ce deţin materialmente un bun, cu voinţa de a exercita asupra acestuia prerogativele dreptului de proprietate sau ale altui drept real" (D.Lupulescu)
Rezultă că posesia este stăpînirea efectivă a unui lucru, puterea de fapt asupra lucrurilor, executarea actelor de folosinţă asupra lor ca şi cum posesorul ar fi proprietarul lucrurilor respective. Astfel de exemplu, posesia poate consta în: stăpînirea în fapt a unui autoturism, a unei case, exercitarea în fapt a unui drept de uzufruct sau de servitute.
Ca stare de fapt, independenţă de dreptul real asupra lucrului, posesia este apărată de lege, prin efectele juridice pe care le produce în favoarea posesorului. Aceasta înseamnă că posesorul are anumite drepturi, în simpla sa calitate de posesor.
Această protecţie juridică se explică prin ocrotirea posesiei se realizează însăşi apărarea dreptului real.
In literatura de specialitate se menţionează că este necesar de a distinge noţiunile de: posesie, proprietate şi deţinere precară. Astfel atunci cînd persoana doar deţine material un bun, neavînd intenţia şi voinţa de ase comporta ca un proprietar şi de a săvîrşi acte materiale de deţinere a bunului pentru sine, nu suntem în prezenţa unei posesii, ci a unei deţineri precare. Deţinerea precară continuă din acte materiale de deţinere a bunului de către o persoană, neexistînd intenţia de a le stăpîni, de al poseda pentru sine sub nume de proprietar, ci în numele altuia (de exemplu chiriaşul, depozitarul, mandatarul). Deci deţinătorii precari deţin lucrul pentru altul, ei fiind obligaţi să restituie bunul la termen sau la cererea proprietarului.
Posesia nu poate fi confundată, de asemenea, nici cu proprietatea sau cu alte drepturi reale: posesia fiind o stare de fapt, pe cînd proprietatea este o stare juridică.
In practică, posesorul este, însă, cel mai adesea chiar însuşi proprietarul sau titularul altui drept real asupra bunului. Chiar şi în acest caz. Posesia se deosebeşte de proprietate, pentru că e ocrotită ca o simplă stare de fapt, fără a fi nevoie ca posesorul să facă dovada proprietăţii, atunci cînd îşi apără posesia. De asemenea, nu trebuie confirmate drepturile posesorului ce rezultă din protecţia oferită lege posesiei cui dreptul de a poseda. Dreptul de a poseda îl are numai proprietarul sau titularul altui drept real, în timp ce posesorii de fapt posedă fără a avea dreptul de a poseda, iar drepturile care izvorăsc pentru ei din posesie sunt consecinţe juridice ale posesiei şi nu efecte ale dreptului de a poseda.