Conform art.303 C.C. „posesiunea se dobîndeşte prin exercitarea voită a stăpînirii de fapt a bunului".
Posesiunea se dobîndeşte prin întrunirea cumulativă a celor două elemente - corpus şi animus. Elementul material al posesiei poate fi dobîndit şi exercitat fie personal de către posesor, fie printr-un reprezentant, cum sunt: locatarul, depozitarul, mandatarul etc. În ce priveşte animus, fiind un element de natură psihică, trebuie să fie prezent, direct şi nemijlocit, în persoana posesorului. El nu se poate dobîndi şi exercita prin altul. De la această regulă se admite o singură excepţie. Astfel, persoanele lipsite de capacitatea de executare dobîndesc şi exercită elementul intenţional al posesiei prin reprezentanţii lor legali.
Probaţiunea elementului intenţional este însă foarte dificil de realizat. De aceea, legea instituie o prezumţie a execuţiei acestui element, dedusă din elementul material al posesiei. Astfel, art.305 alin. 1 C.C. prevede că: „posesorul este prezumat proprietar al bunului dacă nu este dovedit că a început a poseda pentru un altul".
Conform art.314 alin. 1 C.C. „posesiunea încetează dacă posesorul a renunţat definitiv şi expres la stăpînirea de fapt a bunului sau pierde în alt mod stăpînirea de fapt asupra lui".
Posesia se pierde prin dispariţia celor două elemente ale sale, ceea ce are loc în caz de înstrăinare a posesiei sau în caz de abandon, cînd posesorul părăseşte bunul cu intenţia de a renunţa la posesiunea lui. Elementul material al posesiei se pierde atunci cînd bunul a intrat în stăpînirea altei persoane, de exemplu prin furt. Elementul intenţional se pierde atunci cînd posesorul înstrăinează lucrul respectiv, iar dobînditorul îl închiriază înstrăinătorului. Prin aceasta fostul posesor se transformă într-un simplu deţinător precar.
In art.303 alin.3 C.C. este stabilită o prezumţie de intervertire a titlului întrucît se stabileşte că posesorul care a început să posede pentru altul se presupune pînă la proba contrară, că şi-a păstrat aceiaşi calitate.
Posesia precară devine prin intervertire neprecară şi aceasta poate realiza în mai multe feluri. In Codul civil nu sunt reglementate aceste cazuri, de aceea vom recurge lalitteratura de specialitate în care se menţionează că posesorul poate schimba posesia pe care nu o exercită sub nume de proprietar în posesie utilă în cîteva moduri.
- Cînd deţinătorul lucrului primeşte bună - credinţă de la o terţă persoană, alta decît adevăratul proprietar, un titlu translativ de proprietate în privinţa lucrului ce-l deţine (de exemplu: chiriaşul cumpără bunul închiriat de la cineva pe care îl crede proprietar, dar acesta nu are calitatea respectivă). Din momentul în care cumpără el devine posesor.
- Cînd deţinătorul lucrului neagă dreptul celui de la care ţine posesiunea prin acte de rezistenţă la exerciţiul dreptului său (de exemplu chiriaşul refuză să plătească chiria invocînd că este proprietar şi nu chiriaş).
3 .Cînd deţinătorul strămută posesiunea lucrului, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, la altul care este de bună credinţă. Deci, dacă cel care transmite un lucru, nu era proprietar, ci deţinător precar, cel care primeşte lucrul va fi un posesor adevărat pentru că posesia sa se bazează pe acel act şi nu pe titlul precar al celui car i-a transmis lucrul.