1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  1. Sintagma „moduri de dobîndire a dreptului de proprietate" desemnează totalitatea mijloacelor reglementate de lege -acte juridice şi fapte juridice prin care se poate dobîndi dreptul de proprietate indiferent de forma sub care se prezintă .De asemenea, unele dintre aceste mijloace juridice sînt în acelaşi timp şi moduri de dobîndire a celorlalte drepturi reale, derivate din dreptul de proprietate, adică a dezmembrămintelor dreptului de proprietate cum sînt: uzufructul, uzul, abitaţia, servitutea şi superficialitatea.

Conform art.320 al.2 C.c. „dreptul de proprietate se poate dobîndi, în condiţiile legii prin:

  • ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, hotărîre judecătorească atunci cînd aceasta este translativă de proprietate; acte administrative.

Modurile generale de dobîndire a dreptului de proprietate se clasifică în funcţie de mai multe criterii:

  1. După caracterul dobîndirii există:
  • moduri de dobîndire cu titlul oneros;
  • moduri de dobîndire cu titlul gratuit

Primul mod de dobîndire este acela prin care o persoană dobîndeşte dreptul de proprietate numai dacă se obligă să plătească înstrăinătorului un echivalent, care de cele mai multe ori constă într-o sumă de bani, cum sunt vînzarea-cumpărarea, schimbul, arenda, întreţinerea etc.

Al doilea mod de dobîndire constă în acele fapte şi acte juridice în temeiul cărora dobînditorul se îmbogăţeşte, nefiind obligat la plata unui echivalent. De exemplu : donaţia, moştenirea, uzucapiunea.

  1. După momentul în care se produce efectul dobîndirii dreptului de proprietate distingem:
  • moduri de dobîndire între vii;
  • moduri de dobîndire pentru cauza de moarte.

Din prima categorie fac parte acele mijloace juridice care sunt destinate să-şi producă efectul translativ în timpul vieţii părţilor, de exemplu :contractele translative de proprietate.

Din a doua categorie fac parte acele mijloace juridice care au ca efect transmisiunea dreptului de proprietate numai în momentul morţii proprietarului actual, cum sînt: succesiunea legală şi succesiunea testamentară.

  1. După situaţia juridică a bunului în momentul dobîndirii deosebim:
  • moduri originare de dobîndire;
  • moduri derivate de dobîndire;

Modurile originare de dobîndire constau în acele mijloace juridice în temeiul căruia dobînditorul unui bun este primul său proprietar, fără să opereze o transmisiune a dreptului de proprietate de la o persoană la alta, cum sînt: uzucapiunea şi accesiunea.

Moduri derivate de dobîndire sunt considerate acele mijloace juridice care au ca efect transmisiunea dreptului de proprietate de la o persoană la alta, de exemplu: succesiunea şi contractele.

  1. Accesiunea este încorporarea sau unirea unui lucru cu alt lucru, fiecare avînd proprietari diferiţi. Proprietarul bunului mai important considerat principal, devine şi proprietar al bunului mai puţin important sau accesoriu. Fostul proprietar al bunului accesoriu are dreptul să primească o despăgubire.

Accesiunea este reglementată în art.328-330 C.C.. Din analiza acestor reglementări rezultă că accesiunea poate opera numai atunci cînd două bunuri avînd proprietari diferiţi, sau unit în aşa fel încît despărţirea lor nu este posibilă decît cu deteriorarea ambelor bunuri.

Accesiunea este de două feluri:

  1. a) imobiliară; b) mobiliară;

Accesiunea imobiliară la rîndul ei, poate fi:

1) naturală; 2) artificială.

Accesiunea imobiliară naturală constă în unirea sau încorporarea a două bunuri avînd proprietari diferiţi, fără intervenţia omului. Codul civil reglementează cîteva cazuri de accesiune naturală, şi anume: aluviunea, avulsiunea, insulile.

Prin avulsiune se înţeleg creşterile de teren care se fac pe nesimţite, ca urmare a depunerilor succesive de pămînt la la malurile apelor curgătoare (art. 328 al.1).

Prin avulsiune se înţelege ruperea bruscă a unei bucăţi de pămînt, datorită acţiunii apelor curgătoare şi alipirea ei la un teren riveran care este proprietatea altei persoane (art. 328 al.3).

În cazul în care o apă curgătoare, formînd un braţ nou, înconjoară terenul unui proprietar riveran, acesta rămîne proprietarul insulei astfel create.

Accesiunea imobiliară artificială - se realizează prin intervenţia şi activitatea omului. Construcţiile şi lucrările subterane sau de la suprafaţa terenului sînt prezumate a fi făcute de proprietarul terenului pe cheltuiala sa şi îi aparţin acestuia pînă la proba contrară. Prin lucrări se înţeleg plantarea precum şi amenajările aduse unui teren care nu se încorporează în mod durabil în acesta.

Articolul 329 C.C. reglementează două cazuri de accesiune imobiliară artificială şi anume:

  1. accesiunea construcţiilor sau a altor lucrări făcute de un proprietar pe terenul său cu materialele aflate în proprietatea altei persoane ( art.329 al.2 C.C.);
  2. accesiunea construcţiilor sau a altor lucrări făcute de un terţ pe un teren, aflat în proprietatea altuia (art.329 al.3-6 C.C.).

Accesiunea mobiliară - reprezintă unirea a două bunuri mobile care aparţin la proprietari diferiţi ori confecţionarea sau obţinerea unui bun de către o persoană prin munca sa, folosind materialele altuia. Codul civil reglementează prin art.330 următoarele cazuri de accesiune mobiliară: adjoncţiunea, specificaţiunea şi confuziunea.

Specificaţiunea - reglementează prin art.330 al.4-6 C.C.; specificaţiunea constă în confecţionarea sau realizarea unui bun nou de către o persoană prin munca sa, prelucrînd materia primă sau un bun aflat în proprietatea altuia. Dacă contractul nu prevede altfel, dreptul de proprietate asupra bunului rezultat din prelucrarea materiei, aparţine proprietarului ei, care este obligat să plătească valoarea manoperei. Se consideră de asemenea prelucrare scrierea, desenarea, pictarea, imprimarea, gravarea sau o altă transformare a suprafeţei.

Persoana de bună-credinţă, care a transformat prin manoperă materia ce nu îi aparţine dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului rezultat, dacă valoarea manoperei este superioară valorii materiei, plătind proprietarului preţul materiei.

Cel care trebuie să restituie bunul rezultat din prelucrarea materiei este în drept să-l reţină pînă va primi de la proprietarul noului bun suma datorată.

Confuziunea - unirea a două sau mai multe bunuri mobile, avînd proprietari diferiţi, în aşa fel încît îşi pierd individualitatea (amestecul a două lichide ) în conţinutul art.330 al.7-8 C.C.

  1. Uzucapiunea sau prescripţia achizitivă este naşterea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra unui bun imobil prin posedarea lui de către o persoană în condiţiile şi termenul prevăzut de lege. Uzucapiunea este reglementată prin art.332-336 C.C. Spre deosebire de legislaţia altor state Codul civil al Republicii Moldova reglementează două feluri de uzucapiune:
    • uzucapiunea imobiliară (art.332 C.C.);
    • uzucapiunea mobiliară (art.333 C.C.);

Pot fi dobîndite prin uzucapiunea imobiliară numai bunurile imobile care se află în proprietate privată şi dacă persoana a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar acest bun pe parcursul a 15 ani. Pentru ca uzucapiunea să opereze este necesar ca posesia exercitată să fie utilă(în conţinutul art.335 al.2-9 C.C.). Deci ca uzucapiunea să opereze este necesar să fie îndeplinite trei condiţii:

  • posesia să fie utilă, adică neviciată;
  • posesia să fie exercitată neîntrerupt timp de 15 ani;
  • posesia să fie exercitată cu bună-credinţă; posesia este de bună-credinţă atunci cînd cel care stăpîneşte imobilul are convingerea că o face în calitate de titular al dreptului de proprietate. Convingerea lui este însă greşită. Buna-credinţă trebuie să existe în momentul dobîndirii posesiei imobilului.

Cît priveşte uzucapiunea mobiliară conform art.333 C.C.,, persoana care posedă cu bună-credinţă timp de 5 ani un bun mobil al altuia, comportîndu-se ca un proprietar, dobîndeşte dreptul de proprietate asupra acestui bun.''

Pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate să unească propria posesiune cu cea a autorului său.

Joncţiunea posesiilor înseamnă unirea posesiei uzucapantului, adică a posesorului actual, cu intervalul de timp cît posesia a fost exercitată de către autorul său pentru a dobîndi dreptul de proprietate prin uzucapiune. Joncţiunea posesiilor nu este o obligaţie, ci o facultate. Cu alte cuvinte, posesorul actual are posibilitatea să aleagă între a invoca sau nu unirea celor două posesii.

Prin autor se înţelege persoana care, la fel ca cel care invocă uzucapiunea nu este titular al dreptului de proprietate sau al unui alt drept real. In cazul în care este titular al dreptului real, unirea celor două posesii nu are nici o raţiune.

Pentru a putea opune unirea celor două posesii trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

  • să fie vorba de o posesie propriu-zisă;
  • posesorul actual să fie dobîndit posesia bunului de la autorul său pe baza unui raport juridic. Cel care a uzurpat posesia altuia, nu poate invoca joncţiunea.
  1. Ocupaţiunea - constă în dobîndirea dreptului de proprietate prin luare în posesie a unui bun care nu aparţine nimănui. Ocupaţiunea este reglementată prin art. 323 C.C. „posesorul unui bun imobil fără stăpîn devine proprietarul acestuia, prin ocupaţiune, de la data intrării în posesiune în condiţiile legii. Se consideră fără stăpîn bunurile mobile ale căror proprietar a renunţat expres la dreptul de proprietate, bunurile abandonate, precum şi bunurile care, prin natura lor, nu au proprietar."
  2. Hotărîrea judecătorească - constituie un mod de dobîndire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale numai în cazul cînd are un caracter translativ de proprietate.
  • Comoara - conform art. 327 C.c. Comoara este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, al cărui proprietar nu poate fi identificat sau a pierdut, în condiţiile legii, dreptul de proprietate. In cazul în care într-un bun imobil, se descoperă o comoară, ea aparţine pe jumătate proprietarului bunului imobil în care a fost descoperită şi pe jumătate descoperitprolui decît ei nu conţin altfel. Acestuia din urmă nu i se cuvine însă nimic dacă a pătruns în bunul imobil ori a căutat în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului. Consimţămîntul proprietarului sau al posesorului se prezumă pînă la proba contrară.

In cazul descoperirii unei comori constituie dintr-un bun (bunuri) recunoscut ca monument al istoriei sau al culturii, aceasta este transmis în proprietatea statului. Proprietarul bunului imobil în care a fost descoperită comoara, precum şi descoperitorul au dreptul de a primi o recompensă în proporţie de 50% din preţul comorii. Recompensa se împarte egal între proprietarul bunului imobil în care a fost descoperită comoara şi descoperitor dacă acordul dintre ei nu prevede altfel. Recompensa se plăteşte în întregime proprietarului dacă descoperitorul a pătruns în bunul imobil ori a căutat în el făfă consimţămîntul proprietarului sau al posesorului.

Dispoziţiile C.c. nu se aplică persoanelor care au efectuat, în interesul unor terţi, inclusiv în cazul exercitării obligaţiilor de serviciu, cercetări arheologice, căutări în urma cărora a fost descoperită comoara.

  1. Bunul găsit - conform art. 324 C.c bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său.

Cel care a găsit bunul este obligat să-l restituie proprietarului sau fostului posesor, ori dacă acesta nu poate fi identificat, să-l predea autorităţilor administraţiei publice locale sau organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit.

Bunul găsit într-o încăpere publică sau mijloc de transport public se predă posesorului încăperii sau mijlocului de transport, care preia drepturile şi obligaţiile celui care l-a găsit, cu excepţia dreptului la recompensă.

Cel care a găsit bunul poartă răspundere pentru pierderea sau deteriorarea acestuia, doar în caz de intenţie sau de culpă gravă şi doar în limitele preţului lui.

Organul abilitat căruia i s-a predat bunul găsit afişează la sediul său un anunţ despre bunul găsit, avînd obligaţia de a-l păstra timp de 6 luni, fiind aplicabile în acest sens dispoziţiile privitoare la depozitul necesar.

Dacă, datorită împrejurărilor sau naturii bunului, păstrarea acestuia tinde să-i diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el este vîndut conform legii. In acest caz, drepturile şi obligaţiile aferente bunului se exercită în privinţa sumei încasate din vînzare.

La rîndul său art.325 C.c. prevede „dobîndirea dreptului de proprietate asupra bunului găsit.

Dacă proprietarul sau altă persoană îndreptăţită nu pretinde, în termen de 6 luni, transmiterea bunului găsit, acesta este remis, în baza unui proces-verbal, celui care l-a găsit. Procesul-verbal reprezintă pentru aceasta din urmă titlul de proprietate, opozabil şi fostului proprietar.

Dacă persoana care a găsit bunul renunţă la drepturile sale, aceasta trece în proprietatea statului.

Dacă s-a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui animal, fostul proprietar poate, în cazul în care se va constata existenţa unei afecţiuni în privinţa sa din partea animalului său comportamentul crud al noului proprietar faţă de animal, să ceară restituirea acestuia.

Loading...