Tipărire
Categorie: Drept
Accesări: 451
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi se mai numeşte şi coproprietate, caracterizîndu-se prin faptul că un bun aparţine simultan şi concurenţi la doi sau mai mulţi proprietari fără ca bunul dat să fie fracţionat în materialitatea sa. Ceea ce este fracţionat este numai dreptul de proprietate cu privire la bun. Astfel, fiecare coproprietar are determinată o cotă parte ideală, abstractă, matematică din dreptul de proprietate care se exprimă sub formă de fracţie sau procente. Atîta timp cît durează coproprietatea se spune că dreptul tuturor coproprietarilor poartă asupra fiecărei particule din bun. Numai la încetarea coproprietăţii se va stabili exact partea materială din bun ce corespunde cotei - părţi din dreptul de proprietate aparţinînd fiecăruia.

Coproprietatea este reglementată prin art.346-365 C.C. Art. 346 al.1 C.C. stipulează că ,, fiecare coproprietar este proprietarul exclusiv al unei cote - părţi ideale din bunul comun".

O primă problemă ce se ridică în legătură cu dreptul de proprietate comună pe cote - părţi este de ordin terminologic. Dreptul de proprietate comună pe cote - părţi cel mai adesea în literatura de specialitate este desemnat prin termenii de coproprietate sau indiviziune.

Considerăm, însă că aceste cuvinte nu sunt sinonime. Astfel, utilizarea termenului de „ coproprietate " presupune că obiectul dreptului de proprietate pe cote - părţi îl constituie un bun singular, iar cînd obiectul de proprietate îl constituie un bun singular, iar cînd obiectul dreptului de proprietate îl constituie mai multe bunuri se va folosi termenul de indiviziune.

Dreptul de proprietate comună pe cote - părţi se prezintă în dreptul nostru sub două forme:

  1. coproprietatea obişnuită sau temporară;
  2. coproprietatea forţată şi perpetuă.
  3. a) Coproprietatea obişnuită sau temporară are un caracter trecător. Regula este că oricare dintre

coproprietari poate cere oricînd ieşirea din coproprietate, spre deosebire de coproprietatea forţată şi perpetuă. Pentru ca această formă de proprietate comună pe cote - părţi să ia sfîrşit este necesar ca un coproprietar sau o terţă persoană să dobîndească întregul bun ce alcătuieşte obiectul dreptului, caz în care dreptul de proprietate comună pe cote - părţi se transformă în proprietate exclusivă. Coproprietatea obişnuită sau temporară încetează cel mai adesea prin partaj (împărţeală). Prin acţiunea de împărţeală se determină în materialitatea sa, partea din bun sau bunurile ce revin fiecărui proprietar.

  1. Cea dea doua formă sub care se înfăţişează dreptul de proprietate comună pe cote - părţi este proprietatea forţată şi perpetuă. Această formă de proprietate comună are ca obiect bunuri care prin natura lor sînt destinate a fi stăpînite şi folosite de mai mulţi proprietari, ele fiind accesorii indispensabile ale unor bunuri principale ce alcătuiesc obiectul dreptului de proprietate exclusivă.

Cazurile de coproprietate forţată şi preluată sînt perpetuă de art.355-356 C.C. şi anume:

Această coproprietate forţată se caracterizează prin aceea că deşi bunul a fost construit de un singur proprietar, ceilalţi vecini pot să-l facă comun în tot sau în parte, plătind proprietarului bunului jumătate din valoarea sau jumătate din valoarea părţii ce vrea să facă comună, precum şi jumătate din terenul pe care este construit bunul.

Coproprietatea forţată nu poate înceta prin împărţeală. Singura posibilitate de lichidare a acestei coproprietăţi este ca proprietăţile ce sînt deservite de bunul comun (şanţ, gard) să devină proprietatea unei singure persoane.

Impărţirea poate fi efectuată în cazul părţilor comune din clădire cu mai multe etaje sau apartamente atunci cînd există acordul tuturor coproprietarilor ori cînd bunurile în cauză nu mai sunt destinate folosirii în comun.

Această proprietate este forţată deoarece există şi se menţine independent de voinţa proprietarilor fondurilor învecinate. Odată împărţite bunurile ce fac obiectul acestei coproprietăţi, devin improprii folosinţei pentru care sînt destinate. Privită sub acest aspect coproprietatea forţată şi perpetuă este obligatorie.

  1. Cît priveşte încetarea proprietăţii comune pe cote - părţi ea este reglementată prin art.357-365

C.C.

Art.357 al.1 stipulează că „ încetarea proprietăţii comune pe cote -părţi prin împărţire poate fi cerută oricînd dacă legea, contractul sau hotărîrea judecătorească nu prevede altfel"

Modalităţile de încetare a coproprietăţii sînt: 1) cînd toate cotele - părţi sînt dobîndite prin acte juridice sau uzucapiune de unul dintre copărtaşi sau de către o terţă persoană; 2) pieirea totală a bunurilui; 3) exproprierea; 4)împărţeala sau partajul.

Art. 357 al. 3 C.C. prevede că „ împărţirea poate fi făcută prin înţelegerea părţilor sau prin hotărîrea judecătorească ". Din aceste prevederi rezultă că împărţirea poate fi: a) convenţională; b) judecătorească.

Impărţirea convenţională se realizează prin acordul de voinţă al tuturor copărtaşilor sau prin buna învoială. Fiind un act juridic convenţia trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate a actelor juridice. Dacă un coproprietar este lipsit sau limitat în capacitatea de exerciţiu împărţirea poate fi făcută prin înţelegerea părţilor numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare, precum şi a ocrotitorului legal, după caz.

Impărţirea judecătorească este necesară ori de cîte ori copărtaşii nu se înţeleg cu privire la modul de partajare a bunului comun. Modalităţile concrete de împărţire a bunului proprietate comună pe cote - părţi sunt prevăzute de art. 361 C.C.. Împărţirea bunului proprietate comună pe cote-părţi se face în natură, proporţional cotei-părţi a fiecărui coproprietar.

Dacă bunul proprietate comună pe cote-părţi este indivizibil ori nu este partajabil în natură, împărţirea se face prin:

  1. atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unui ori a mai multor coproprietari, la cererea lor;
  2. vînzarea bunului în modul stabilit de coproprietari, ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cotei-părţi a fiecăruia dintre ei.

In cazul în care unul dintre coproprietari îi este atribuită o parte reală mai mare decît cota sa parte, celorlalţi coproprietari li se atribuie o sultă.

Împărţirea se efectuează în modul stabilit de lege. Cît priveşte efectele împărţirii acestea sunt reglementate de art.363 C.C. Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunului sau al sumei de bani atribuite numai de la data împărţirii cu excepţia bunurilor imobile asupra cărora dreptul de proprietate apare la data înscrierii în registrul bunurilor imobile.

Actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar asupra bunului proprietate comună cote-părţi, rămîn valabile şi sunt opozabile celui care a dobîndit bunul în urma împărţirii.

Încă un moment ce necesită a fi menţionat este faptul că împărţirea nu poate opera dacă copărtaşii printr-o convenţie sau obligat să menţină starea de coproprietate. Art.359 al. 1 C.C. prevede că contractele privind amînarea împărţirii nu pot fi încheiate pentru perioadă mai mare de cinci ani. Dar pentru motive temeinice instanţa poate dispune la cererea oricărui proprietar, împărţirea chiar înainte de perioada stabilită prin contract.

De asemenea art.365 al.2 stipulează că „împărţirea făcută fără participarea tuturor coproprietarilor este lovită de nulitate absolută".