- Dreptul de proprietate în devălmăşie, formă a dreptului de proprietate comună, se particularizează prin aceea că titularii săi nu au determinată nici măcar o cotă - parte ideală, matematică din dreptul de proprietate asupra unor bunuri nefracţionate în materialitatea lor. Devălmăşia poate rezulta din lege şi din convenţia părţilor.
Legislaţia în vigoare reglementează două cazuri de devălmăşie legală:
- proprietatea devălmaşă a soţilor asupra bunurilor dobîndite în timpul căsătoriei;
- proprietatea devălmaşă a gospodăriei ţărăneşti (de fermieri).
Totuşi, nu este exclus şi nici interzis de lege că devălmăşia să se nacă dintr-un act juridic. Astfel, două sau mai multe persoane, prin acordul lor de voinţă valabil exprimat, pot stabili că anumite bunuri pe care le dobîndesc împreună sau separat, într-o anumită perioadă de timp, se vor afla în proprietatea lor devălmaşă.
- Conform art. 371 C.C. bunurile dobîndite de soţi în timpul căsătoriei sînt proprietatea lor comună în devălmăşie, dacă în conformitate cu legea sau contractul încheiat între ei, nu este stabilit un alt regim juridic pentru aceste bunuri. Orice bun dobîndit de soţi în timpul căsătoriei se prezumă proprietate comună în devălmăşie pînă la proba contrară.
Art.372 C.C. enumeră categoriile de bunuri proprii ale fiecărui soţ, care nu intră deci în sfera bunurilor comune. Bunurile care au aparţinut soţilor înainte de încheierea căsătoriei, precum şi cele dobîndite de ei în timpul căsătoriei în baza unui contract de donaţie, prin moştenire sau în alt mod cu titlu gratuit, sînt proprietatea exclusivă a soţului căruia i-a aparţinut sau care le-a dobîndit.
Bunurile de folosinţă individuală (îmbrăcăminte, încălţăminte şi altele asemenea), cu excepţia bijuteriilor şi a altor obiecte de lux, sînt bunuri personale ale soţului care le foloseşte, chiar dacă sunt dobîndite în timpul căsătoriei din contul mijloacelor comune ale soţilor.
Bunurile fiecăruia dintre soţi pot fi declarate proprietate a lor comună în devălmăşie, dacă se constată că în timpul căsătoriei s-au făcut din mijloacele lor comune investiţii care au sporit simţitor valoarea acestor bunuri.
Exercitarea dreptului de proprietate a soţilor are caracter organizat prin lege. Astfel, conform art.367 C.C. „ fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun potrivit destinaţiei acestuia, fără a limita dreptul celorlalţi coproprietari, dacă în contract nu e prevăzut altfel ".
De asemenea, analizînd art. 368 C.C. rezultă că oricare dintre soţi are dreptul să încheie singur acte de conservare şi administrare asupra bunurilor comune, presupunţndu-se că are şi consimţămîntul celuilalt soţ. Prin urmare, legea instituie o prezumţie de mandat tacit reciproc între soţi, în temeiul căreia, atunci cînd unul dintre soţi exercită prerogativele proprietăţii asupra bunurilor comune se presupune că acţionează şi din numele celeilalte. Prezumţia este relativă, putînd fi înlăturată pentru fiecare act în parte, atunci cînd celălalt soţ va proba că s-a opus încheierii actului. Mandatul reciproc de reprezentare între soţi este limitat sau restrîns în mod expres prin lege, astfel art.369 al.2 prevede: „pentru actele de dispoziţie asupra bunurilor imobile proprietatea comună în devălmăşie este necesar acordul scris al tuturor coproprietarilor devălmaşi".
Cît priveşte împărţirea bunurilor care constituie proprietatea devălmaşă a soţilor art.373 prevede: „ în cazul împărţirii bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor, părţile lor se consideră egale. Bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor pot fi împărţite atît la divorţ, cît şi în timpul căsătoriei. Împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei nu afectează regimul juridic al bunurilor care vor fi dobîndite în viitor".
- 18 al.1 lit. b) din Legea cu privire la gospodăria ţărănească (de fermieri) prevede că „bunurile folosite în comun de membrii gospodăriei ţărăneşti pot aparţine membrilor gospodăriei cu dreptul de proprietate comună în devălmăşie... ". Bunuri comune pot fi: terenurile, plantaţiile, construcţiile gospodăreşti, instalaţiile de ameliorare şi alte instalaţii, vitele, păsările, tehnica agricolă, mijloacele de transport, utilaje, inventar procurat pentru gospodărie în comun de către membrii ei.
Membrul gospodăriei ţărăneşti este în drept să vîndă, să dăruiască sau să înstrăineze bunurile comune exclusiv membrilor gospodăriei. Membri ai gospodăriei ţărăneşti pot fi următoarele persoane apte de muncă: soţul(soţia), părinţii, copiii inclusiv cei adoptivi, fraţii, surorile şi nepoţii care au atins vîrsta de 16 ani.
- Cît priveşte împărţirea bunului proprietatea comună în devălmăşie art.370 C.C. prevede: „împărţirea bunului proprietate comună în devălmăşie între coproprietarii devălmaşi se v-a face proporţional aportului fiecăruia la dobîndirea bunului pînă la proba contrară, aportul coproprietarilor devălmaşi este prezumat a fi egal".