Prin acţiune negatorie, proprietarul care n-a pierdut posesia bunului este în drept să pretindă înlăturarea piedicilor şi tulburărilor în exercitarea atributelor de folosinţă şi dispoziţie asupra bunului, survenite din partea terţilor. Acţiunea negatorie este reglementată prin art.376 C.C.
După cum rezultă din definiţie acţiunea negatorie poate fi înaintată cînd se aduce atingere următoarelor două atribute: folosinţa şi dispoziţia.
Din categoria încălcărilor drepturilor de folosinţă face parte de exemplu: ocuparea samovolnică a unei încăperi din imobilul proprietarului sau împiedicarea de a folosi dependinţele imobilului, cum ar fi garajul, beciul. In aceste situaţii, proprietarul sau persoana împuternicită să posede bunul îşi poate apăra interesele înaintînd o acţiune în judecată despre înlăturarea impedimentelor în folosirea bunului, adică o acţiune negatorie.
Cît priveşte încălcarea dreptului de dispoziţie, aceasta are loc în cazurile cînd proprietarul în mod ilicit este îngrădit în posibilitatea de a dispune de bunul său, de exemplu: în cazul sechestrării bunurilor, proprietarul poate cere ridicarea sechestrului de pe bunurile sale prin intermediul acţiunii negatorii.
Prin acţiune negatorie proprietarul poate solicita şi despăgubiri ca urmare a faptului că i s-a încălcat dreptul de folosinţă şi de dispoziţie. Despăgubirile pot fi solicitate şi în cazul cînd nu se cere încetarea încălcării sau executarea acestei cerinţe este imposibilă.
Acţiunea negatorie şi acţiunea în revendicare sunt modalităţi de apărare nu numai a dreptului de proprietate, dar şi a altor drepturi reale.
Acţiunea confesorie este acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de judecată să stabilească, prin hotărîrea ce o va pronunţa, că el este titularul unui drept real, dezmembrămînt al dreptului de proprietate - uzufruct, uz, abitaţie, servitute sau superficie - asupra bunului altuia şi să-l oblige pe pîrît , care poate fi proprietarul sau altă persoană să-i permită exercitarea lui deplină şi netulburată.