Pin It

1 Cadru descriptiv. Din punct de vedere constituțional Germania este o democrație republicană federală reprezentativă. Forma de guvernământ este parlamentară, în care șeful guvernului = cancelarul este ales de către parlament, numit bundestag, și confirmat de către președintele statului. Deși cancelarul deține cele mai puternice competențe politice din stat, în ierarhia protocolară el se află abia pe locul 3, după președintele statului și președintele bundestagului. Cancelarul este ales cu majoritate absolută de către parlament (bundestag) pe o perioada de 4 ani; el are dreptul de a numi și elibera din funcție pe miniștri, precum și dreptul numit „competența liniilor directoare” (Richtlinienkompetenz), prin care formulează în linii mari sarcinile fiecărui ministru din cabinet (guvern). Guvernul Germaniei (Bundesregierung), numit și „cabinet”, constă din cancelar (prim-ministru) și miniștri. Parlamentul Republicii Federale Germania este bicameral, Camera inferioară (Bundestag) fiind formată, in principiu , din 598 de membri, iar Camera superioară (Bundesrat), din 69 de membri.

2 Sistemul electoral german.          Constituția Germaniei indentifică două obiective de bază. Primul se referă la restabilirea sistemului de reprezentare proporțională folosit în timpul Republicii Weimar. Un sistem de reprezentare proporțională distribuie mandatele pe baza procentului de încredere din partea votului popular. De exemplu, daca un partid obține 20 la sută din voturi, acestuia urmează a-i fi puse la dispoziție 20% dintre mandate. Cel de-al doilea obiectiv se referă la construirea sistemului statelor cu un singur membru reprezentativ după modelul Statelor Unite ale Americii[1]. În cadrul actualului Bundestag există cinci partide politice. Uniunea Creștin Democrată/Uniunea Social Creștină (CDU/CSU) urmat de Partidul Social Democrat din Germania (SPD). Partidul Liber Democrat (FDP), Partidul de Stânga, Alianța 90/Partidul Ecologist. Bundestagul însumează 622 de deputați. Deciziile se iau prin majoritate calificată.

Sistemul electoral mixt - o formă mixtă care combină listele de partid cu elemente ale sistemului majoritar. Fiecare votant are două voturi: unul se acordă unei liste din cele propuse de partide și celălalt se acordă unui candidat exact ca în sistemul majoritar. Restul se atribuie după liste. Urmând acest model, în Germania 50% din candidați se aleg pe liste și 50% în circumscripții uninominale[2].

 

[1] Lijphart, Arend, Modele ale democrației. Forme de guvernare și funcționare in treizeci și șase de țări, Polirom, Iași, 2000

[2] Teodorescu, Gheorghe & Ovidiu Gherasim-Proca, Sisteme și comportamente electorale, Editura Fundației AXIS, Iași, 2006, p. 12