Într-un sistem electoral alegătorului i se oferă un mod clar (un rol) de exprimare a opţiunii. Acest mod, rol este descris prin structura de balotaj, care are două forme de bază:
- / votul categoric
- / votul preferenţial
Structura de balotaj este, practic, modul de exprimare al opţiunii care configurează buletinul de vot şi regulile de exprimare a votului.
În cazul votului categoric alegătorul este obligat la a indica clar numai una dintre opţiuni, un singur candidat sau partid. Deşi în cazul unui partid acest mod de exprimare a opţiunii face posibilă, eventual, şi referirea la un anume candidat al partidului, dar alegătorul nu poate nicicum indica mai multe preferinţe. Exemple: sistemul cu candidaţi individuali din sistemul britanic, american sau francez; în aceste sisteme alegătorul trebuie să indice clar un singur candidat şi numai unul, candidaţi care pot afişa apartenenţa lor la un partid, dar pot deveni candidaţi şi fără acest lucru. Votul categoric este posibil şi în sisteme cu reprezentare proporţională (PR), cu liste. Acestea pot fi cu liste închise (liste blocate), liste pe care alegătorul îl poate indica prin votul lui categoric. Listă închisă cu vot categoric a fost utilizat în România între 19902008. O variantă neobişnuită a listei închise este cea care nu afişează public candidaţii, listă care conţine numai denumirea partidului, semnul electoral, eventual fotografia preşedintelui partidului. Asemenea liste sunt utilizate, cu precădere, în America Latină şi Africa. Listele închise sporesc puterea discreţionară a conducătorilor de partide asupra membrilor şi candidaţilor simplii. În cazul listelor deschise alegătorul are posibilitatea să intervină asupra ordinii candidaţilor de pe listă prin indicarea preferenţială a unui candidat din cadrul listei.
În cazul votului preferenţial alegătorul îşi exprimă opţiunea nu numai prin indicarea unui partid, el face şi o ierarhizare a opţiunilor indicând o ordine a preferinţelor, de exp: partidul A îl preferă cel mai mult, pe locul doi îl preferă partidul C etc. Forme ale votului preferenţial:
- Votul cumulativ: votantul are mai multe voturi pe care le poate împărţi, conform preferinţelor, între candidaţi. Are atâtea voturi câte mandate există în circumscripţia respectivă. Aceste voturi pot fi cumulate pe un singur candidat dar pot şi fi împărţite, în diferite proporţii, între diferiţi candidaţi. A fost aplicat în Statele Unite, în Illinois la alegerea camerei inferioare, în alegeri locale din Chilton County (Alabama), Alamogordo (New Mexico), Sisseton (South Dakota), dar şi în Luxemburg şi Elveţia (sisteme PR). O perioadă lungă (cea mai lungă) a fost folosit în Illinois (1870-1980) pentru parlamentul statului.
- Votul limitat: seamănă cu votul cumulativ, poate fi văzută şi ca o versiune a acestuia: alegătorul într-o circumscripţie plurinominală are mai multe voturi decât unul singur, dar de obicei (cu unul) mai puţin, decât numărul mandatelor din circumscripţia respectivă. A fost utilizat în Marea Britanie, înaintea generalizării sistemului actual uninominal. Azi se mai utilizează la alegerea camerei superioare din Spania, pentru alegerea unei părţi a senatorilor, în Gibraltar, în câteva localităţi din SUA.
- Votul "Panachage" (panaşaj, liste libere): permite ca votantul să voteze liste diferite de partid, şi în cadrul unei liste să-şi exprime preferinţa faţă de un candidat de pe listă dându-i unul sau mai multe voturi. În cazul listelor libere alegătorul are, deci, mai multe voturi, de obicei atâtea voturi, câte mandate există în circumscripţia respectivă. Votantul poarte să cumuleze voturile pe care le are chiar şi pe un singur candidat. Un asemenea sistem funcţionează în Elveţia (pe mai multe nivele) şi în Luxemburgban.
- Votul preferenţial: alegătorul stabileşte o ordine preferenţială între candidaţii, listele de partid, ordine care să reflecte preferinţele pentru candidaţii. (îrlanda, Malta, Tasmania, camera superioară din Australia, Cambridge din Massachusetts, precum şi 22 oraşe din SUA precum: New York, Cleveland, Cincinnati, Sacramento, Boulder)
(vezi Enyedi - Korosenyi 2001, 251-252)
Listele de candidaţi conform structurilor de balotaj sunt deci:
1) Liste închise (liste blocate): alegătorul nu poate modifica ordinea candidaţilor de pe listă. Există ţări în care numele candidaţilor nici nu figurează pe listă, numai denumirile, prescurtările, emblemele partidelor - eventual şi poza liderului de partid - se poate vedea pe buletinul de vot. Asemenea liste găsim în America
Latină şi Africa. Liste închise cu candidaţi, vot categoric este utilizată în Europa în România, Portugalia, Spania, Croaţia, Bulgaria.
- Liste deschise: alegătorul poate interveni asupra ordinii candidaţilor din listă votând candidatul/candidaţii preferaţi.
Are mai multe forme:
- liste flexibile (exemplu în Belgia): aici candidaţii au o ordine predeterminată de leadership-ul partidului dar alegătorul poate să modifice prin votul lui această ordine;
- liste complet deschise: exp. in Finlanda - partidele nu propun nici o ordine, candidaţii sunt trecuţi pe buletin în ordine alfabetică, ordinea finală este stabilită de alegători (Enyedi - Korosenyi 2004, 252).
De obicei, în cazul listelor deschise, nu este obligatoriu a vota un candidat de pe listă (de exemplu, în Suedia, 25% dintre alegători nu indică candidat preferat). Dar există state care impun asemenea obligativitate (Brazilia sau Finlanda). În statele europene unde sistemul electoral este proporţional, se utilizează, mai mult, liste deschise. Exp.: Norvegia, Cehia, Austria, Estonia, Finlanda, Polonia, Letonia, Slovacia.
- Liste panachage: liste deschise cu structura de vot aferentă (vezi mai sus).
(vezi Reynolds - Reilly - Ellis 2005, 84)