Circumscripţiile electorale sunt unităţi teritoriale care sunt elemente cheie în democraţia reprezentativă în privinţa transformării votului în mandate.
Circumscripţiile electorale - care pot avea denumiri variate în diferite ţări în funcţie de tradiţiile istorice - sunt desemnate direct în scopul procedurii electorale, dar există şi soluţia, foarte larg utilizată, ca circumscripţia electorală să se suprapună unei unităţi teritorial-administrative. Această ultimă soluţie este, de obicei, şi o consecinţă a evoluţiei
istorice şi constituie un avantaj în organizarea alegerilor (iar după unii specialişti - de exemplu, Lijphart - contribuie chiar la caracterul „democratic" al alegerilor) Circumscripţiile pot fi clasificate în
- circumscripţii uninominale (single-member constituency)
- circumscripţii plurinominale (multi-member constituency).
În zilele noastre marea majoritate a ţărilor europene au, predominant, circumscripţii plurinominale, în schimb în ţările anglofone sunt predominante sisteme cu circumscripţii uninominale.
În cadrul circumscripţiilor plurinominale numărul mandatelor ce se distribuie poate varia de la 2 până la un număr care depăşeşte 100. Acest ultim caz avem în ţările cu un sistem electoral în care suprafaţa naţională constituie o singura circumscripţie, unică, astfel: Izraelul (Knesset - 120 locuri), Slovacia (parlament unicameral - 150 locuri) sau Olanda (camera inferioară - 150 locuri). Circumscripţiile plurinominale caracterizează, de obicei, sistemele cu reprezentare proporţională. (Bogdanor 2001, 716-7)
O problemă importantă o constituie stabilirea delimitării circumscripţiilor electorale. Acest lucru devine mai problematic acolo, unde populaţia creşte sau descreşte foarte repede, respectiv unde există clivaje etnice sau lingvistice.
În stabilirea graniţelor dintre circumscripţii pot apărea două tipuri de anomalii:
- Malapportionment: este o împărţire teritorială inegală între circumscripţii care introduce o inegalitate în privinţa valorii efective a voturilor întrucât mandatele nu sunt distribuite egal în funcţie de mărimea populaţiei reprezentate.
- Gerrymandering: cuvânt utilizat pentru denotarea tehnicilor de manipulare electorală prin schimbarea abuzivă a graniţelor în delimitarea circumscripţiilor, manipulare la care recurg de obicei, în baza prerogativelor şi competenţelor administrative pe care le deţin, partidele aflate la putere pentru a mări şansele proprii de obţinere mandate la următoarea alegere. Expresia derivă din numele lui Elbridge Gerry (1744-1814), guvernator în Massachusetts care a emis în 1812 un decret, favorizând propriul partid, Partidul Republican prin modificarea decupajului teritorial al circumscipţiilor electorale din acest stat. Practica a fost denunţată de publicaţia Boston Weekly Messenger care a publicat harta acestei circumscripţii artificiale, prezentat ca o creatură ce amintea de un salamander, iar această creatură a fost denumită gerrymander, expresie ce combină numele Gerry şi cuvântul salamander.
În 1962 Curtea Supremă de Justiţie din Statele Unite a adoptat o decizie conform căreia circumscripţiile electorale trebuie să fie cât se poate de egale ca număr şi structură a populaţiei. Această decizie a fost completată în 1985 cu o hotărâre conform căreia manipularea graniţelor dintre circumscripţii este considerată o practică anticonstituţională.
În privinţa rectificării graniţelor, necesară datorită unor procese demografice spontane, se pot reţine două tipuri de demers.
În modelul american procedura de rectificare este decentralizată şi are un caracter politic. Un an după recensământul populaţiei - ce are loc din 12 în 12 ani - fiecare stat membru are sarcina de a corecta graniţele circumscripţiilor electorale în baza numărului de mandate pe care le are în Congres şi în legislativul local (al statului respectiv). Corecţia are loc în baza unei legi proprii a statului respectiv, iar în 9 state există o comisie specială care se ocupă de această problemă. Adoptarea legii speciale este precedată de o dezbatere publică.
În modelul britanic, răspândit prin domeniile britanice, există comisii permanente ale graniţelor de circumscripţie care rectifică, din 15 în 15 ani, circumscripţiile din Anglia, Scoţia, Irlanda de Nord. Comisia din Anglia, de exemplu, este constituită din vicepreşedintele Camerei Comunelor, un judecător al Curţii Supreme de Justiţie, preşedintele Oficiului Naţional de Cadastru, conducătorul Oficiului de Evidenţă a Populaţiei şi alţi doi jurişti. Comisia elaborează hărţi provizorii cu modificările preconizate care vor deveni subiecte de dezbateri publice, dezbateri opozabile de partide. In urma acestor dezbateri se iau deciziile necesare. Modelul britanic a cauzat mult mai puţine dispute ca cel american. (Bogdanor 2001, 698-700)
Magnitudinea circumscripţiei (magnitudinea districtuală) este dată de numărul de mandate din circumscripţia respectivă. Magnitudinea sistemului electoral se calculează împărţind numărul tuturor mandatelor la numărul circumscripţiilor. Magnitudinea astfel calculată este media aritmetică a mandatelor pe circumscripţii:
M = Nrm/c M - magnitudinea sistemului; Nrm - numărul tuturor mandatelor; c- numărul circumscripţiilor
Magnitudinea sistemului este o caracteristică de bază a sistemului electoral. Pentru ţările în care există circumscripţii care sunt delimitate clar (circumscripţii pe un nivel), magnitudinea sistemului se calculează uşor (Marea Britanie, Izrael, Statele Unite). În cazul ţărilor unde există o redistribuire de mandate pe mai multe nivele (exp. Ungaria, Germania - cu nivele circ.locale, landuri şi federal), aceste calcule comportă câteva greutăţi.
Importanţa magnitudinii circumscripţiei constă în legătura pe care o instituie între sistemul electoral şi cel de partide. Caracteristica M este cel care determină congruenţa dintre rezultatul electoral (procente de vot) al unui partid şi raportul de mandate obţinut de el. Cu cât este mai mare M (numărul de mandate dintr-o circumscripţie), cu atât proporţionalitatea este mai bună (constatare de W.J.M. Mackenzie). Circumscripţiile cu o magnitudine mică concentrează mandatele la partidele mari. (Rae 1997, 50-51)