Drept

În 1952, Tratatul care a înfiinţat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, semnat de şase state europene, a creat o Adunare Comună. În anul 1957 cele şase state (Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg) au hotărât să creeze o comunitate mai largă - Comunitatea Economică Europeană - care includea o uniune vamală, politici comune şi o piaţă comună, bazată pe libera circulaţie a persoanelor, serviciilor, bunurilor şi capitalului.

Tratatul de la Roma, care a creat această nouă comunitate, a prevăzut şi înfiinţarea unei Adunări Parlamentare comune celor două comunităţi - Adunarea Parlamentară Europeană (APE). APE a avut prima şedinţă în 1957 cu 142 deputaţi delegaţi din cele şase ţări. În 1962 APE a preluat numele de Parlament European, având deputaţi delegaţi, iar din 1979, când au avut loc primele alegeri europene, deputaţii europeni sunt aleşi direct în fiecare ţară membru.

La primele alegeri europarlamentare din 1979 în cele 9 ţări membre au fost aleşi 410 europarlamentari. Odată cu intrarea în Comunitate a Greciei, Spaniei şi Portugaliei numărul deputaţilor a crescut la 518.

Din 1995, după intrarea Austriei, Finlandei şi a Suediei PE are 626 membrii. Cu următoarea extindere, din 2004, numărul mandatelor de europarlamentari creşte, conform Tratatului de la Nizza, la 732 de deputati, număr ce conţine europarlamentarii celor 10 noi state membre (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Estonia, Latvia, Lituania, Malta şi Cipru). Cu intrarea României şi Bulgariei din 1 ianuarie 2007 acest număr creşte la 785, dar după alegerile europarlamentare din 2009 se va reveni la numărul iniţial, stabilit prin Tratatul de la Nizza, deci câteva state membre vor pierde câteva mandate. Întrucât Tratatul de la Nizza a atribuit, prin greşeală, cu câte 2 mandate mai puţin Ungariei şi Cehiei, eliminarea acestor greşeli măreşte numărul parlamentarilor de la 732 la 736.

Distribuţia de mandate in PE: Ţara Numărul parlamentarilor în PE înaintea aderării Bulgariei şi Românie După aderarea Bulgariei şi României După alegerile din 2004 înaintea alegerilor din 2009 După alegerile din 2009 Germania 99 99 99 Franţa 78 78 72 Italia 78 78 72 Marea Britanie 78 78 72 Spania 54 54 50 Olanda 27 27 25 Belgia 24 24 22 Grecia 24 24 22 Portugalia 24 24 22 Suedia 19 19 18 Austria 18 18 17 Danemarca 14 14 13 Finlanda 14 14 13 Irlanda 13 13 12 Luxemburg 6 6 6 Polonia 54 54 50 Cehia 24 24 22 Ungaria 24 24 22 Slovacia 14 14 13 Lituania 13 13 12 Letonia 9 9 8 Slovenia 7 7 7 Estonia 6 6 6 Cipru 6 6 6 Malta 5 5 5 România - 35 33 Bulgaria - 18 17 Total 732 785 736

 

(Sursă: www.euvonal.hu/index.php?op=tenyek intezmenyrendszer&id=2, 07.04.15)

 

Din iulie 1987 a dobândit competenţe noi, lărgite, şi anume, va avea trei domenii principale de competenţe:

• competenţa legislativă
• competenţa de a adopta bugetul UE
• competenţe de control asupra executivul UE

Din 1992, începând cu Tratatul de la Maastricht PE primeşte competenţele denumite secundare şi atribuţiunea de a numi Ombudsmanul European, în privinţa procesului de luare a deciziei sunt trei proceduri importante:

• procedura de avizare (consultare)
• proceduri de accept (drept de veto asupra hotărârilot Comisiei)
• proceduri de decizie în comun

în baza Tratatului de la Maastricht se defineşte cetăţenia europeană. Conform art. 17 este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană având naţionalitatea unuia dintre statele membre, conform legilor în vigoare în statul respectiv. Cetăţenia Uniunii Europene vine în completarea cetăţeniei naţionale, făcând posibilă exercitarea unora dintre drepturile cetăţeanului Uniunii pe teritoriul statului membru în care locuieşte (şi nu numai în ţara din care provine, aşa cum se întâmpla înainte). în plus, cetăţenia europeană are la bază principiile comune ale statelor membre, incluse în Tratatul de la Amsterdam (1999): principiul libertăţii, principiul democraţiei, principiul respectării drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale şi principiul statului de drept, şi decurge din drepturile fundamentale ale omului şi drepturile specifice acordate cetăţeanului european (drepturi de liberă circulaţie şi drepturi civice), descrise în Tratat.

Deci orice persoană care deţine cetăţenia unui stat membru UE, este automat şi cetăţean al Uniunii. Orice persoană care are cetăţenia europeană este titularul drepturilor şi are obligaţiile care sunt stipulate în Tratatul de la Roma, completate cu cele din Tratatul de la Amsterdam. Orice cetăţean european care are reşedinţă într-un stat membru al cărui cetăţean, însă, nu este, are dreptul să participe şi să fie candidat atât la alegerile pentru PE, cât şi la cele locale din statul respectiv, în condiţii similare pe care le au cetăţenii statului respectiv.

Cetăţenia europeană a conferit, deci, o nouă dimensiune alegerilor europarlamentare. Cetăţenii statelor membre UE devin alegători şi pot fi aleşi oriunde pe teritoriul UE, în privinţa alegerilor pentru PE. Drepturile electorale, în privinţa PE, sunt fundamentate pe cetăţenia europeană (care, la rândul lui se bazează pe cetăţenia naţională). Acest drept este întărit prin faptul că se extinde şi la alegerile locale, pe teritoriul UE.