În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte de constatare. Actele de constatare, au maniera fie de a completa informaţiile pe care le au organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie numai să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.
Scopul lor este de a completa informaţiile pe care le au organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii şi de a preîntâmpina începerea urmăririi penale în mod nejustificat. Acordarea unor posibilităţi mai largi organelor de urmărire penală în ceia ce priveşte efectuarea actelor de constatare (premergătoare) urmăririi penale, ar constitui o garanţie în plus ca începerea urmăririi penale nu s-ar face decât în situaţii deplin justificate.
În faza premergătoare începerii urmăririi penale pot fi realizate, uneori, chiar sarcini legate de probaţiunea ce urmează să se realizeze într-o cauză penală.
Organul de urmărire penală, până la începerea urmăririi penale, poate efectua cercetarea la faţa locului, (art. 118 C.P.P.) şi percheziţia corporală sau ridicarea, (art.130 C.P.P.) ca acţiuni de urmărire penală.
De asemenea, organele de urmărire penală, până la începerea urmăririi penale pot efectua următoarele acte de constatare:
- primirea explicaţiilor de la cetăţeni;
- culegerea de date sau informaţii legate de existenţa sau inexistenţa infracţiunii;
- efectuarea unor verificări, controale, razii, dispunerea reviziilor, etc.;
Având în vedere faptul că aceste activităţi se desfăşoară înainte de începerea urmăririi penale, se poate de menţionat, că în cazul efectuării actelor premergătoare nu pot fi dispuse aplicarea măsurilor preventive sau asigurătorii, deoarece potrivit legii acestea pot fi aplicate numai faţă de bănuit, învinuit, inculpat, ceea ce presupune ca urmărirea penală să fi începută.
Putem menţiona, că actele premergătoare au rolul de a ajuta organe de urmărire penală în stabilirea adevărului cu privire la unele fapte şi persoane în etapa premergătoare începerii urmăririi penale. Efectuarea actelor premergătoare este o activitate facultativă, ele fiind utilizate numai în măsura în care organele de urmărire penală în urma sesizării, nu dispun de date suficiente pentru începerea urmăririi penale. În literatura juridică se apreciază că actele premergătoare sunt acele activităţi desfăşurate de organele de urmărire penală pentru acumularea de date, cu privire la pregătirea sau săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, în vederea începerii sau neînceperii urmăririi penale.
Actul premergător este actul procedural pe care organul de urmărire penală îl poate efectua în vederea colectării datelor necesare începerii urmăririi penale.[1]
În legislaţia procesual-penală a Republicii Moldova modalitatea verificărilor şi constărilor preliminare nu este stipulată în detalii.
Art. 93 alin.2 C.P.P. anterior prevedea că „în legătură cu declaraţiile şi sesizările primite pot fi cerute materialele şi explicaţiile necesare, însă fără a efectua actele de anchetă, prevăzute în C.P.P. Art. 157 alin 2 C.P.P. anterior specifica: în cazurile care nu suferă amânare, cercetarea la faţa locului poate fi efectuată până la pornirea procesului penal.
Actele de constatare în viziunea noastră au aceiaşi natură juridică ca şi actele premărgătoare stipulate în legislaţia procesual-penală a României. Ele sunt enumerate în art.273 şi amintite în 274 C.P.P. R. Moldova, fără a fi stipulată procedura efectuării lor.
Deoarece nu există abordări doctrinare a specialiştilor autohtoni la tema abordată, considerăm oportună generalizarea doctrinei şi legislaţiei procesual-penale româneşti în materia abordată.
Deşi activitatea ce precede urmărirea penală–efectuarea actelor premergătoare–nu este considerată ca făcând parte din procesul penal, ea fiind tratată ca un mijloc de verificare a unor date sau informaţii în vederea începerii urmăririi penale, ea are importanţă deosebită fiind comparabilă, prin volumul activităţilor desfăşurate şi atenţia acordată în practică, cu o fază a procesului penal de care este condiţionată începerea urmăririi penale.[2]
Potrivit art. 224 C.P.P. al României actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale şi a realizează următoarele obiective:
- completează informaţiile organelor de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor cunoştinţe;
- verifică informaţiile deţinute confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu circumstanţele cauzei;
- fundamentează convingerea organului de cercetare penală şi a procurorului pentru a se ajunge la soluţiile de neîncepere a urmăririi penale.
Actele premergătoare sunt facultative şi nu se mai efectuează dacă informaţiile organului de urmărire penală, în urma sesizării, nu impun completări sau verificări, aceste informaţii fiind suficiente cantitativ şi calitativ pentru a se dispune începerea urmăririi penale[3].
Pot efectua acte premergătoare procurorul, lucrătorii operativi, precum şi persoane din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.[4]
Actele premergătoare întreprinse se consemnează într-un proces-verbal. Art. 224, alin. 2, C.P.P. al României menţionează că procesul-verbal prin care se constată efectuarea actelor premergătoare poate constitui un mijloc de probă. Cu alte cuvinte, în faza premergătoare începerii urmăririi penale pot fi realizate, uneori, chiar sarcini legate de probaţiunea ce urmează să se facă în cauza penală.[5]
Toţi cei care au analizat actele premergătoare le-au caracterizat ca fiind acte diverse după conţinut, dar cu natură juridică proprie. Desigur, trebuie delimitate activităţile specifice de informare de activităţile de probaţiune reglementate prin legi speciale şi prin C.P.P.[6]
În cadrul actelor premergătoare se pot întreprinde felurite activităţi care nu au nimic comun cu formele de realizare a actelor judiciare (juridice) propriu-zise[7]. În acest sens pot fi efectuate acţiuni mai mult sau mai puţin confidenţiale. Este cazul unor mijloace specifice de acţiune prevăzute expres de Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României (art. 13), Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (art. 9). Acestea sunt: interceptarea comunicaţiilor; căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul în locuri tăinuite; ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin; filajul unei persoane suspecte; culegerea de informaţii, exercitarea controlului asupra deţinerii portului şi folosirii armelor şi muniţiilor; legitimarea şi identificarea unor persoane necunoscute – eventual conducerea lor la poliţie etc.
Pot fi efectuate, de asemenea, operaţiuni care sub aspect formal au asemănare cu unele acte procedurale, dar care nu au conţinutul juridic al acestora. De exemplu, se pot cere relatări verbale sau scrise de la persoane, care au unele trăsături comune cu declaraţiile învinuitului, ale martorilor etc.; se pot face verificări ale unor ipoteze tehnice, care se apropie de experimentul judiciar; este posibilă verificarea gestiunii întreprinderii prin efectuarea unei revizii contabile, care are anumite aspecte comune cu expertiza contabilă.[8]
În cursul actelor premergătoare se pot efectua constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale tocmai datorită caracterului de urgenţă al acestora (în caz de moarte subită suspectă, accident de circulaţie ş.a.). Săvârşirea unei infracţiuni flagrante poate impune efectuarea percheziţiei înainte de începutul urmăririi penale, fără ca organul de cercetare să aibă nevoie de autorizaţia procurorului. În cursul actelor premergătoare poate fi efectuată şi cercetarea la faţa locului. Se vor putea efectua şi înregistrări pe bandă magnetică ale unor convorbiri sau orice alte înregistrări ale convorbirilor şi înregistrări de imagine, cu autorizaţia procurorului competent (art. 911, 913, 914Codul procesual penal al României).
Sigur că nu se poate face o listă cu toate actele ce pot fi efectuate în cursul actelor premergătoare. Trebuie de subliniat că acestea nu trebuie să excedeze scopul actelor premergătoare, să nu lezeze drepturile şi libertăţile persoanei.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că finalitatea actelor premergătoare este obţinerea datelor necesare începerii urmăririi penale. În cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acesteia este împiedicată nu se va începe urmărirea penală.[9]
Conform art. 273 C.P.P. al Republicii Moldova organele de constatare sunt următoarele:
- organele de stat abilitate cu funcţii de control potrivit legii, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale activităţii pe care o controlează;
- comandanţii de nave şi aeronave, pentru infracţiunile săvîrşite pe acestea în timpul cît navele şi aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor şi aeroporturilor;
- instanţa de judecată sau, după caz, judecătorul de instrucţie, pentru infracţiunile de audienţă.
Organele menţionate sunt obligate la luarea de declaraţii de la martori oculari la săvîrşirea unei infracţiuni şi să întocmească proces-verbal despre circumstanţele concrete ale săvîrşirii acesteia. Tot odată aceste organe au dreptul, în condiţiile legii, să reţină făptuitorul, să ridice corpurile delicte, să procedeze la evaluarea pagubei şi să efectueze orice alte acţiuni dacă legea prevede aceasta. Procesele-verbale privind acţiunile procesuale efectuate, împreună cu mijloacele materiale de probă se predau, în termen de 24 ore, procurorului, imediat după ancorarea navei sau aterizarea aeronavei pe teritoriul ţării. Procesele-verbale întocmite de organele de constatare constituie mijloace de probă.
[1] Gheorghe Antoniu, Nicolae Volonciu, Nicolae Zaharia, Dicţionar de procedură penală, Ed.Ştiinţifică şi encilopedică; Bucureşti, 1988, p. 12.
[2] Adrian Ştefan Tulbure, Actele premărgătoare // Revista de Drept Penal, nr. 2, an. V, Bucureşti, 1998, p. 68.
[3] Nicolae Volonciu , Tratat de procedură penală, parte specială vol. II, Ediţie revizuită şi adăug., Editura PAIDEIA, Bucureşti, 1997, p. 60.
[4] Adrian Ştefan Tulbure, op. cit., p. 69.
[5] Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura PRO, Bucureşti, 1997, p. 424.
[6] Adrian Ştefan Tulbure, op. cit., p. 70.
[7] Nicolae Volonciu, op. cit., p. 62.
[8] A se vedea: Наринский А. С., Гапелев Н. Г., Контроль и бухгалтерская экспертиза (практический аспект), Кишинэу, 1993. Cornel Popescu, Aurel Devoveanu, Expertiza contabilă, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1960.
[9] Adrian Ştefan Tulbure, op. cit., p. 73.