Drept

În Codului de procedură penală (art.275) sunt prevăzute circumstanţe când urmărirea penală nu poate fi pornită şi anume în cazuri când :

nu există faptul infracţiunii,

fapta nu este prevăzută de legea penală;

fapta nu întruneşte elementele infracţiunii;

a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;

a intervenit decesul făptuitorului, cu excepţia cazurilor de reabilitare;

lipseşte plângerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe numai în baza plîngerii acesteia;

în privinţa unei persoane există o hotărâre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;

în privinţa unei persoane există o hotărâre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceeaşi acuzaţie;

există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală;

Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi penale arătate mai sus, ofiţerul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penală, întocmind despre aceasta un raport (vezi anexa 8) cu propunerea de a nu începe urmărirea penală:

1. nu există faptul infracţiunii, adică dacă sunt stabilite date indiscutabile care mărturisesc despre lipsa faptei socialmente periculoase (acţiuni sau inacţiuni) în legătură cu care s-a făcut sesizarea. Lipsa faptului infracţiunii are loc în cazurile când la examinarea plângerilor şi a primelor date despre infracţiunea săvîrşită se stabileşte faptul că în realitate fapta despre care au fost anunţate organele de urmărire penală nu a avut loc. Din cauza lipsei faptului infracţiunii nu va fi pornită urmărirea penală şi în cazul când în procesul verificării datelor primite se constată că acele daune sociale apărute nu sunt ca urmare a unei infracţiuni săvârşite, adică acele urmări pe care organul de urmărire penală le considera ca urmare a săvârşirii infracţiunii, nu sunt rezultatul infracţiunii.
2. La fel se procedează şi în cazurile când fapta a avut loc în realitate, însă această faptă nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune.
3. fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor când infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană juridică, avându-se în vedere că însăşi fapta a fost săvârşită, dar nu poate fi calificată drept infracţiune, deoarece nu conţine toate elementele componenţei de infracţiune sau, chiar şi dacă întruneşte toate elementele ei, eler nu sunt penal condamnabile aşa cum sunt stipulate în C.P. – legitima apărare sau extrema necesitate. În acest caz nu poate fi începută urmărirea penală din cauza lipsei componenţei de infracţiune, adică obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă. La fel nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvîrşită în scopul reţinerii persoanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept, în cazul constrângerii fizice sau psihice şi a riscului întemeiat.

Lipsa obiectului infracţiunii - este în cazul când fapta săvîrşită nu atentează la acele relaţii sociale sau reguli de conduită, care sunt prevăzute de norma penală concretă sau când obiectul material nu are acele caracteristici necesare pentru ca fapta să fie încriminată;

Lipsa subiectului infracţiunii - se consideră în cazul când infracţiunea despre care s-a adus la cunoştinţă nu a fost săvîrşită de o persoană care poate fi subiect al infracţiunii ( persoană cu funcţie de răspundere, conducător de mijloc de transport, muncitor sau alt salariat, lucrător medical.)

Lipsa laturii subiective – este cazul când, de exemplu, pentru o infracţiune, este prevăzută ca aceasta să fie săvîrşită în mod intenţionat.

4. a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia. 60 C.P. stabileşte prescripţia tragerii la răspundere penală. Aceasta nu este altceva decît o perioadă de timp strict stabilită de legislator, după expirarea căruia, persoana care, deşi a săvîrşit o infracţiune, nu poate fi trasă la răspundere penală.

Actul de amnistie constituie o eliberare totală sau parţială de la răspunderea penală. Limitele aplicării amnistiei sunt prevăzute în actul de amnistie al Parlamentului, în conformitate cu art.72 din Constituţia Republicii Moldova. Dacă actul de amnistie prevede eliberarea persoanei de răspundere pentru fapta penală, atunci urmărirea penală nu poate fi începută. Dacă actul de amnistie nu prevede eliberarea persoanei de răspundere penală, ci doar îi atenuiază situaţia, în cazul dat urmărirea penală urmează a fi pornită.

5. a intervenit decesul făptuitorului, cu excepţia cazurilor de reabilitare. Urmărirea penală nu poate fi începută în cazul când persoana care a săvîrşit o infracţiune a decedat. De la această regulă există excepţii :

• cînd urmărirea penală este necesară de a fi începută, pentru reabilitarea decedatului;
• cînd este necesară desfăşurarea urmăririi penale în ceea ce priveşte alte persoane;
• în cauza descoperirii unor împrejurări noi la cauza respectivă.

6. lipseşte plângerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe numai în baza plângerii acesteia. Urmărirea penală se porneşte numai în baza plângerii prealabile a victimei în cazul infracţiunilor enumerate în art. 276 C.P.P. Excepţia de la această regulă o constituie cazul când victima nu se poate adresa cu plângere din cauza aflării lui în stare de neputinţă sau dependenţa lui faţă de făptuitor. În aceste cazuri se dispune începerea urmăririi penale, în interesul victimei.
7. în privinţa unei persoane există o hotărâre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri. În legătură şi în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului şi ale statului de drept, o persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru săvîrşirea unei infracţiuni de mai multe ori. Art. 22 C.P.P. prevede că „nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală, judecat sau pedepsit de instanţa judecătorească de mai multe ori pentru aceeaşi faptă”. De asemenea urmărirea penală nu poate fi începută, dacă în privinţa acestei persoane există deja o hotărîre judecătorească intrată în vigoare sau o hotărîre de clasare a urmăririi penale pe aceeaşi învinuire.
8. în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii. În cazul dat ne aflăm în situaţia în care pentru aceeaşi faptă împotriva aceleaşi persoane deja a fost emisă o rezoluţie motivată cu privire la neînceperea urmăririi penale. Urmărirea penală nu va putea începe până când rezoluţia procurorului nu va fi anulată.
9. există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală. (de ex., este scutit de răspundere penală cetăţeanul Republicii Moldova, recrutat de serviciul de spionaj străin pentru înfăptuirea unei activităţi duşmănoase împotriva Republicii Moldova, dacă el n-a săvârşit nici un fel de acţiuni pentru a îndeplini sarcina criminală şi a declarat de bună voie autorităţilor despre legătura sa cu serviciul de spionaj străin (art.337 alin2. alin 2 C.P.). Norma menţionată concretizează prevederile art.56 alin.1,2 C.P., privind liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvîrşirea infracţiunii. Alt exemplu poate fi cazul cînd este absolvită de răspundere penală persoana, care a predat de bună voie arma de foc sau muniţiile pe care le deţinea fără autorizaţia corespunzătoare (art. 290 alin 3 C.P.).