Terminarea urmăririi penale este o etapă de finalizare a activităţii de cercetare a infracţiunii petrecută de ofiţerul de urmărire penală sau de către procuror.
Esenţa acestei etape constă în aceia, că ofiţerul de urmărire penală finalizînd examinarea cauzei penale face anumite concluzii pe rezultatele activităţile sale, apreciază probele administrate din punct de vedere dacă ele obiectiv, complet şi sub toate aspectele relevă circumstanţele cauzei şi dacă sunt eficiente şi destule pentru a lua decizia definitivă în cauza penală.
Apreciind că urmărirea penală a fost efectuată pe deplin, au fost verificate toate versiunile înaintate şi au fost constatate toate împrejurările şi circumstanţele săvârşirii infracţiunii, ofiţerul de urmărire penală i-a decizia într-un document procesual corespunzător.
Constatînd că probele administrate sunt suficiente pentru a termina urmărirea penală, organul de urmărire penală înaintează procurorului dosarul însoţit de un raport, în care consemnează rezultatul urmăririi penale şi cu propunerea de a dispune una din următoarele soluţii:
- de a pune sub învinuire făptuitorul conform prevederilor art. 281 şi 282 C.P.P. dacă acesta nu a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale. Această soluţie este propusă atunci când din materialele cauzei rezultă că fapta există, că a fost constatat făptuitorul şi acesta poartă răspundere penală şi făptuitorul nu a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale;
- încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire;
Raportul ofiţerului de urmărire trebuie să cuprindă:
- fapta care a servit temei pentru pornirea urmăririi penale;
- informaţii cu privire la persoana învinuitului;
- încadrarea juridică a faptei;
- informaţii despre corpurile delicte şi măsurile luate în privinţa lor, precum şi locul unde se află ele;
- măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale;
- cheltuielile judiciare;
- măsurile preventive aplicate;
În cazul în care urmărirea penală în aceeaşi cauză se efectuează în privinţa mai multor fapte şi mai multor persoane (făptuitori) raportul va cuprinde informaţii cu privire la toţi învinuiţii, încadrarea juridică a faptei şi probele administrate.
Raportul de asemenea va cuprinde informaţia în privinţa cărei fapte sau persoane s-a încetat urmărirea penală, s-a dispus scoaterea persoanei de sub urmărire, dacă acestea au avut loc.
Procurorul, în termen de cel mult 10 zile de la primirea dosarului trimis de organul de urmărire penală, verifică materialele dosarului şi acţiunile procesuale efectuate, pronunţându-se asupra acestora. Cauzele în care sunt persoane arestate sau minori se soluţionează de urgenţă şi cu prioritate.
Constatînd că urmărirea penală este completă, că există probe suficiente şi legal administrate, procurorul pune sub învinuire făptuitorul (bănuitul) dacă acesta nu a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, apoi întocmeşte rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în judecată. Dacă făptuitorul a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, întocmeşte rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în judecată.
Procurorul poate dispune prin ordonanţă motivată încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.(art. 291 C.P.P.)
Dacă procurorul constată că urmărirea penală nu este completă sau că nu au fost respectate dispoziţiile legale la desfăşurarea urmăririi, el restituie cauza organului care a efectuat urmărirea penală sau trimite cauza organului competent ori altui organ, pentru completarea urmăririi penale sau, după caz, eliminarea încălcărilor comise ale dispoziţiilor legale.
Restituirea sau trimiterea cauzei se face prin ordonanţă în care, pe lângă elementele care trebuie să cuprindă o ordonanţă, se indică acţiunile procesuale, care trebuie efectuate sau refăcute, ale faptelor şi circumstanţelor ce urmează a fi constatate, mijloacele de probă ce vor fi utilizate şi dispune termenul pentru urmărire.
În cazul în care procurorul restituie cauza sau o trimite altui organ de urmărire penală, el este obligat să se pronunţe, în modul prevăzut de lege, asupra măsurilor preventive şi a altor măsuri procesuale de constrângere.