Pin It

Încetarea urmăririi penale este reglementată de capitolul V, titlul I, Partea specială art. 285 C.P.P., care se poate lua în orice moment al fazei de urmărire penală, dacă se constată existenţa unei circumstanţe prevăzute în art. 275 C.P.P., precum şi în cazul în care se constată că:

  • plângerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat;
  • în cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plângerii prealabile sau legea penală permite împăcarea;
  • există cel puţin una din cauzele, prevăzute în art. 35 din C.P., care înlătură caracterul penal al faptei;
  • persoana nu a atins vârsta la care poate fi trasă la răspundere penală;
  • persoana a săvârşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical;
  • există o hotărâre definitivă a organului de urmărire penală sau a instanţei în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri.

În cazurile în care fapta bănuitului, învinuitului constituie o contravenţie administrativă, urmărirea penală încetează cu trimiterea cauzei la organul competent pentru a examina contravenţia.

Încetarea urmăririi penale are loc în orice moment al urmăririi penale, dacă se constată existenţa temeiurilor arătaţi mai sus şi poate fi aplicată numai în privinţa unei persoane sau în privinţa unei fapte.

Pentru încetarea urmăririi penale se înaintează procurorului cauza penală cu propunerile organului de urmărire penală. Încetarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă din oficiu sau la propunerea organului de urmărire penală.

Ordonanţa de încetare a urmăririi penale trebuie să cuprindă: date cu privire la persoana şi fapta la care se referă încetarea, temeiurile de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune încetarea şi elementele prevăzute în art. 255 C.P.P.

La încetarea urmăririi penale, procurorul, dacă este cazul, ia totodată măsurile necesare pentru:

  • revocarea măsurii preventive şi a altor măsuri procesuale în modul prevăzut de lege;
  • restituirea cauţiunii în cazurile şi în modul prevăzute de lege.

Copia de pe ordonanţa de încetare a urmăririi penale se înmânează persoanelor interesate, explicîndu-li-se modul şi termenul de atac. Procurorul, dacă constată că nu este cazul să dispună încetarea urmăririi sau dacă a dispus încetarea parţial, restituie dosarul organului de urmărire penală, cu rezoluţia de a continua urmărirea şi cu indicarea termenului pentru efectuarea acesteia.