În ţara noastră, problematica bugetară s-a conturat – în forme embrionare – încă înainte de a se fi introdus în limbajul curent termenul, respectiv conceptul de buget. Astfel, în Muntenia – în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu şi, respectiv, în Moldova – în vremea lui Nicolae Mavrocordat se întocmeau condica de venituri şi cheltuieli, respectiv sămile visteriei, care erau - în fapt, şi unele şi altele – dări seamă asupra veniturilor şi cheltuielilor publice, întocmite la sfârşitul anului.
Termenul de buget, asociat finanţelor publice, a apărut pentru prima dată într-un act normativ, pe teritoriul Ţărilor Române, în art. 117 din Capitolul III al Regulamentului Organic al Moldovei care foloseşte pentru acesta forma biudje prin care se înţelegea „închipuirea cheltuielilor anului viitor”.
Convenţia de la Paris, din 1858, a stabilit principiul liberei administraţii a Principatelor Române, atribuţia pregătirii bugetului apartinând Domnitorului. În anul 1860 în Principatele Române a apărut "Regulamentul de finanţe", promulgat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în care se preciza că recentele (veniturile) şi cheltuielile publice ce au a se efectua pentru serviciul fiecărui exerciţiu, vor fi autorizate prin legile de finanţe şi vor forma bugetul general al statului[1]. Pregătită în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, prima Constituţie română a fost adoptată – în anul 1866 – sub domnia lui Carol I; legea cuprindea reglemntări cu privire la „Bugetul cheltuielilor şi al recentelor”, care trebuia pregătit în fiecare an prin îngrijirea puterii executive şi supuse aprobării Adunării elective.
Constituţiile care au urmat – cea din 1923 şi cea din 1938 – au reprodus, practic, textul Constituţiei din 1866 în ceea ce priveşte bugetul de stat[2]. Prin Constituţia adoptată în anul 1948 se prevedea că votarea bugetului de stat, a încheierii exerciţiului bugetar, fixarea impozitelor şi modul lor de percepere sunt în componenţa directă a Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române. În baza acestor prevederi constituţionale a fost votată prima lege-cadru privitoare, în exclusivitate, la bugetul de stat – Legea nr. 3/1949 asupra întocmirii, executării şi încheierii bugetului general al României.
Prin reglementarea post-revoluţionară, sistemul bugetar al ţării noastre a fost organizat într-o concepţie nouă, determinată de trecerea la economia de piaţă. Renunţându-se la formula bugetului unic de stat, care era impusă de planul naţional unic s-a introdus o noţiune nouă – aceea de buget public naţional, care cuprindea bugete distincte, aprobate şi executate în condiţii de deplină autonomie; acestea sunt, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/1991[3]: bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat.
Prin Legea finanţelor publice nr. 72/1996[4] - prin care au fost cuprinse în bugetul public naţional şi bugetele fondurilor speciale – au fost stabilite competenţe preciseîn legătură cu elaborarea, aprobarea şi executarea acestor bugete în sarcina Parlamentului, Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice, precum şi pentru alte organe de stat sau instituţii publice implicate – direct sau indirect – în aceste operaţiuni[5].
Prin Legea finanţelor publice nr. 500/2002, sistemul bugetar din România a fost structurat în aşa fel încât el cuprinde: a) bugetul de stat; b) bugetul asigurărilor sociale de stat; c) bugetele fondurilor speciale; d) bugetul trezoreriei statului; e) bugetele instituţiilor publice autonome; f) bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz; g) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri propii; h) bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice; i) bugetul fondurilor externe nerambursabile; bugetele locale[6].
Din cele prezentate se observă că iniţial, singurul tip de buget public cu care s-a lucrat a fost bugetul statului. Apariţia şi altor categorii de bugete publice a determinat conturarea conceptului de buget public, distinct de acela de buget de stat. Astfel, distincţia dintre cele două este de la gen (bugetul public) la specie (bugetul de stat)[7].
[1] Dan Drosu Şaguna, op. cit., 2001, p.253; Ioan Condor, op. cit., 1996, p. 85 şi urm.
[2] Ioan Muraru, Mihai L.Pucheanu, Gheorghe Iancu, Corneliu L. Popescu, Constituţiile României, Edit. R. A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1993
[3] Legea finanţelor publice nr.10/1991(M. Of. Nr. 23 din 30 ianuarie 1991, abrogată) a fost actul normativ prin care s-a introdus pentru prima dată în ţara noastră conceptul de buget public naţional şi care îşi păstrează actualitatea şi importanţa, în ciuda faptului că a fost înlocuită prin Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice (Mircea Ştefan Minea, op. cit., p. 47).
[4] Publicată în M. Of. Nr. 152 din 17 iulie 1996, abrogată.
[5] De altfel, notiunea de "buget public naţional" este folosită şi de art. 138 din Constituţia României.
[6] Legea nr. 500/2002 a fost publicată în M. Of. Nr. 597 din 13 august 2002 şi a fost modificată prin Legea nr. 314/2003, publicată în M. Of. Al României nr. 506 din 14 iulie 2003.
[7] Cristina Oneţ, Drept financiar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, pp. 38-39.