Bugetul asigurărilor sociale de stat până în anul 1990, inclusiv era parte componentă a bugetului de stat. Începând cu 1991, potrivit prevederilor Legii privind finanţele publice, bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmeşte distinct de bugetul de stat şi se aprobă de Parlament o dată cu aceasta, dobândind o autonomie deplină.
Începuturile bugetului asigurărilor sociale de stat pot fi legate de începuturile asigurărilor sociale pe teritoriul României. Legea minelor din 1895 poate fi considerată primul pas spre bugetul asigurărilor sociale de stat.
În perioada 1895-1945 bugetul asigurărilor sociale de stat este reprezentat de diferite dispoziţii obligatorii care îi obligau pe patroni să întreţină , într-o anumită măsură, muncitorii bătrâni şi bolnavi.
Prin legea asigurărilor sociale din anul 1938, în ţara noastră s-a ajuns ca patronii să plătească o contribuţie pentru asigurări sociale egală cu a salariaţilor. Comparativ, în Austria, Japonia, Suedia şi alte state, contribuţiile patronilor sunt sensibil mai mari decât ale salariaţilor, iar statul contribuie cu subvenţii la completarea fondurilor băneşti necesare asigurărilor sociale.
În întreaga lume, dificultăţile financiare cu care se confruntă sistemele de asigurări sociale sunt generate, în principal de îmbătrânirea populaţiei, iar pentru echilibrarea bugetară se adoptă măsuri de creştere a contribuţiilor sau de reducere a cuantumului prestaţiilor, fie o combinaţie a acestora.
Reformele din ultimii ani din ţările OECD, au vizat stabilirea unui anumit nivel de contribuţii pentru sistemele publice de pensii, lărgind baza contributivă şi restrângând criteriile de eligibilitate, constatându-se că aceste măsuri sunt insuficiente pentru a face faţă îmbătrânirii populaţiei. Totodată, perspectivele demografice nu sunt îmbucurătoare, fiind necesare decizii ferme pentru balansarea bugetelor acestor sisteme.
Pentru România, tranziţia la economia de piaţă, pe lângă avantajele economice şi sociale indiscutabile, a presupus şi apariţia unor fenomene negative, cu implicaţii în plan social, ceea ce a determinat o aliniere permanentă a sistemului public de pensii la condiţiile economice, sociale şi politice, din ultimii 15 ani.
Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) este cel mai important buget destinat asigurărilor sociale şi reprezintă al doilea buget naţional, resursele acestuia fiind puternic afectate de factorii demo-economici.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat au crescut de aproape 600 ori în perioada 1991-2002, comparativ cu dinamica PIB în aceiaşi perioadă (686 ori), ceea ce demonstrează că procesul de redistribuire macroeconomică a fost în defavoarea acoperirii nevoilor speciale ale populaţiei vârstnice[1].
În perioada 1990-2002, execuţia bugetului asigurărilor sociale de stat s-a realizat cu mari dificultăţi, înregistrând după 1995 deficite permanente. Execuţiile bugetare deficitare erau previzibile în condiţiile în care, s-a înregistrat o diminuare a activităţii economice, şomajul şi inflaţia au atins valori critice, masa veniturilor ca bază pentru colectare a fost în scădere, iar numărul persoanelor protejate a crescut considerabil, toate acestea corelativ cu o disciplină financiar-fiscală „limitată”.
De asemenea, cheltuielile de asigurări sociale au urmat îndeaproape evoluţia economiei româneşti, sincopele în trendul anumitor indicatori fiind generate de măsurile adoptate în diferite etape.
În condiţiile unei creşteri cu peste 80% a numărului de pensionari în perioada 1990-2003 şi a reducerii în aceiaşi perioadă la aproape jumătate a numărului de contribuabili, echilibrarea BASS nu a putut fi realizată decât prin intermediul subvenţiilor.
[1] Impozite şi taxe, revista lunara editată de Tribuna Economică, nr. 7-8, iulie-august 2007.