Drept

Această structurare a problematicii aferente protecţiei consumatorului a servit ca model de referinţă la elaborarea legilor specifice în domeniu atât în SUA cât şi în alte ţări sau grupări regionale de pe continetul american sau european. În anul 1973, Consiliul Europei a adoptat Carta pentru protecţia consumatorilor care promovează o politică activă de asistenţă, de reparare a daunelor şi prejudiciilor, informare, educare şi reprezentare a consumatorilor.

Protecţia consumatorului a devenit o problemă de anvengură mondială, mai ales după aprilie 1985, când Adunarea Generală a ONU a adoptat prin Rezoluţia 39/248 "Principiile directoare pentru protecţia consumatorului". Acest document recomandă guvernelor:

• elaborarea şi aplicarea de standarde cu privire la siguranţa şi calitatea bunurilor de consum, inclusiv în ceea ce priveşte publicitatea, condiţiile de testare şi certificare a siguranţei, calităţii şi performanţelor principalelor bunuri de consum;
• educarea şi informarea consumatorului: etichetarea cu precizarea tuturor detaliilor necesare consumatorului (ex. mod corect de folosire, riscurile asociate produselor etc.);
• elaborarea unui cadru legislativ de protecţie şi despăgubire a consumatorilor etc.

Comisia Europeană subliniază faptul că prioritatea maximă a Comunităţii este reprezentată de

protecţia sănătăţii şi a siguranţei consumatorilor. În acest sens, Directiva generală pentru securitatea produselor (GPSD) emisă în anul 1992 şi revizuită în octombrie 2001, urmăreşte îmbunătăţirea gradului de supraveghere a pieţei, respectiv de monitorizare a siguranţei produselor. Unul dintre obiectivele sale este ca pe fiecare piaţă să ajungă doar produse sigure pentru consumatori, care să nu le pună în pericol sănătatea sau integritatea corporală. Un alt obiectiv important al directivei este asigurarea unei funcţionări corespunzătoare a pieţelor interne, în cadrul căreia consumatorul să se simtă în siguranţă.

Pentru realizarea acestor obiective, producătorilor le revin următoarele obligaţii :

• să furnizeze consumatorilor informaţii despre posibilele riscuri;
• să asigure urmărirea şi trasabilitatea produselor pe piaţă;
• să urmărească retragerea produselor periculoase pentru consumatori;
• să atenţioneze consumatorii despre posibile produse periculoase;
• să informeze autorităţile competente despre existenţa pe piaţă a produselor periculoase;
• să coopereze cu autorităţile competente pentru prevenirea riscurilor.

Aceeaşi directivă menţionează şi obligaţiile distribuitorilor:

• interzicerea furnizării de produse periculoase;
• participarea activă la procesul de monitorizare şi de urmărire a produselor pe tot parcursul lanţului de distribuire;
• cooperarea cu producătorii şi autorităţile competente pentru prevenirea riscurilor;
• informarea autorităţilor competente asupra produselor periculoase.

Pornind de la prevederile rezoluţiei nr. 39/248 din 1985 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a aprobat "principiile directoare pentru protecţia consumatorului', în România a fost adoptat un sistem unitar de reglementări în acest domeniu, sistem adaptat la condiţiile concrete ale economiei româneşti. Totodată, în adoptarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor s-a avut în vedere armonizarea acesteia cu legislaţia europeană în domeniu. Astfel a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr. 21, din 21 august 1992 privind protecţia consumatorilor, devenită ulterior lege şi care constituie actul normativ de bază în domeniu. Dispoziţiile generale ale acestui act normativ stipulează încă din primul articol faptul că "statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori .

Principalele drepturi ale consumatorilor prevăzute în textul Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 (cap. 1, art. 3) sunt:

• de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime;
• de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;
• de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;
• de a fi despăgubiţi pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloacele prevăzute de lege;
• de a se organiza în asociaţii pentru protecţia consumatorilor, în scopul apărării intereselor lor.

În temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, au fost adoptate şi alte acte normative care conferă cadrul legislativ adecvat privind protecţia consumatorilor pe diverse problematici şi domenii precum: standardizarea şi metrologia, calitatea mărfurilor, alimentaţie publică, comercializarea bunurilor de larg consum etc.

Aşadar, drepturile consumatorilor sunt protejate de statul român prin crearea cadrului juridic şi instituţional adecvat asigurându-se astfel condiţii corespunzătoare pentru achiziţionarea bunului sau serviciului dorit.

În perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, adoptarea Acquis-ului comunitar (cap. 23 din Acquis se referă la Protecţia consumatorului şi sănătatea publică) constituie un pas important în implementarea politicii consumatoriste prin armonizarea şi punerea de acord cu legislaţia comunitară în domeniu.

În ceea ce priveşte consumatorii de produse alimentare, comisia Codex Alimentarius (înfiinţată în anul 1962 sub dublu patronaj, FAO /OMS) a elaborat în decembrie1985 un "Cod deontologic al comerţului internaţional cu bunuri alimentare". Principalele obiective ale acestuia sunt protejarea sănătăţii consumatorilor şi asigurarea loialităţii practicilor folosite în comerţul cu produse alimentare, printr-o serie de reguli deontologice (coduri), standarde şi recomandări.

În elaborarea acestui cod, Comisia Codex Alimentarius (CCA) a pornit de la câteva premise esenţiale:

• o alimentaţie sigură şi de calitate este indispensabilă pentru o viaţă sănătoasă; această cerinţă se regăseşte şi în "Declaraţia Drepturilor Omului" (ONU, 1948): "Orice persoană are dreptul la viaţă, la libertate, la securitatea persoanei sale. Orice persoană are dreptul la un nivel de trai îndestulător pentru a-şi asigura sănătatea şi bunăstarea sa şi a familiei sale, în special cu privire la alimentaţie, îmbrăcăminte, locuinţă, îngrijire medicală, precum şi la serviciile sociale necesare. "
• mărfurile alimentare reprezintă articole de bază ale comerţului internaţional;
• alimentele absorb o parte substanţială a veniturilor, indeosebi pentru anumite categorii de consumatori;
• numeroase ţări nu au încă o legislaţie alimentară şi o infrastructură de control a alimentelor (tehnică, aparatură, metode necesare unui control eficient al calităţii alimentelor etc. ) suficient de bine puse la punct pentru a permite împiedicarea pătrunderii de alimente periculoase sau de calitate îndoielnică şi o protecţie convenabilă a consumatorilor.

Codul stabileşte reguli deontologice pentru toţi cei ce participă la comerţul alimentar internaţional; astfel:

• este interzisă comercializarea produselor alimentare care conţin sau poartă o substanţă într-o cantitate considerată toxică sau în orice alt mod periculoasă pentru sănătate, care consistă în întregime sau parţial într-o substanţă alterată, descompusă, vătămătoare sau străină, sau în orice alt mod improprie consumului uman, care sunt falsificate, etichetate sau prezentate într-o manieră falsă, înşelătoare, care sunt vândute ori preparate, ambalate, depozitate sau transportate pentru comercializare în condiţii neigienice;
• alte prevederi vizează etichetarea produselor, utilizarea aditivilor alimentari, limitarea conţinutului în reziduuri de pesticide sau alte substanţe chimice, în contaminanţi microbiologici sau de altă natură, iradierea alimentelor etc.;
• se recomandă elaborarea şi aplicarea unor norme alimentare naţionale specifice;
• se subliniază importanţa declarării valorii nutritive reale a produselor alimentare, mai ales în zonele geografice defavorizate, cu populaţie ce prezintă diverse forme de malnutriţie.

În România, drepturile consumatorilor de produse alimentare sunt protejate prin crearea cadrului juridic şi instituţional adecvat, asigurându-se astfel condiţii corespunzătoare pentru achiziţionarea şi consumarea alimentelor fără riscuri asociate.