Misiunea Curţii, aşa cum este stabilită prin art. 19 TUE constă în asigurarea „respectării dreptului în interpretarea şi aplicarea prezentului tratat”, cu precizarea că ea nu poate acţiona decât în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite.
Atribuţiile celei mai importante jurisdicţii unionale pot fi structurate, în funcţie de amploarea şi caracterul acţiunilor pe care le soluţionează, în căi de acţiune principale şi, respectiv, în căi de acţiune accesorii.
1.Căile de acţiune principale (generale)
Acestea se regrupează în jurul celor trei funcţii definitorii îndeplinite de Curte: consultativă, regulatorie şi contencioasă.
2. Căile de acţiune accesorii
Curea de Justiţie exercită, cu titlu obligatoriu ori facultativ şi în circumstanţe multiple, şi o funcţie consultativă. Conţinutul său este stipulat în art. 218 TFUE referitor la încheierea acordurilor între Uniune şi ţări terţe sau cu organizaţii internaţionale. Potrivit acestuia: „Un stat membru, Parlamentul European, Consiliul, Comisia poate obţine avizul Curţii de Justiţie cu privire la compatibilitatea unui acord preconizat cu dispoziţiile tratatelor. În cazul unui aviz negativ al Curţii, acordul respectiv poate intra în vigoare numai după modificarea acestuia sau revizuirea tratatelor”.Aşadar, pe această cale, instanţa unională poate verifica, înainte de încheierea sa, compatibilitatea unui acord extern cu dispoziţiile tratatelor.
Interesul acestei proceduri constă în aceea că permite CJ să se pronunţe asupra repartizării competenţelor între Uniune şi statele membre şi vizează, cel mai adesea, să prevină eventualele dificultăţi în acest sens.
Funcţia regulatorie se exercită prin competenţa Curţii de a hotărî, cu titlu prejudicial, asupra interpretării tratatului CE, a validităţii şi interpretării actelor adoptate de instituţiile Comunităţii şi de BCE şi a interpretării statutelor organismelor înfiinţate printr-un act al Consiliului, în cazul în care statutele respective prevăd acest lucru (art. 267 TFUE).
Funcţia contencioasă se exprimă în soluţionarea a trei tipuri de litigii, care formează astfel un contencios de legalitate, de răspundere şi de neîndeplinire a obligaţiilor unionale-europene.
Contenciosul de legalitate se referă la acţiunea în anulare (art. 263 TFUE), acţiunea în carenţă (art. 265 TFUE) şi excepţia de nelegalitate (art. 277 TFUE).
Contenciosul în răspundere vizează, pe de o parte, răspunderea contractuală, iar pe de alta, răspunderea extracontractuală (art. 268 şi art. 340 TFUE).
Contenciosul privind neîndeplinirea (încălcarea) de către un stat membru a obligaţiilor unionale-europene ce îi revin (art. 258-260 TFUE), are un regim aparte.
Căile de acţiune accesorii.
Se înscriu în această categorie:
- procedurile de recurs împotriva deciziilor Tribunalului şi ale tribunalelor specializate (a TFPUE);
- litigiile referitoare la Banca Europeană de Investiţii şi cele privind contractele semnate de Uniune;
- căile de acţiune specifice anumitor domenii, de exemplu acţiunea disciplinară împotriva mediatorului european, a membrilor Comisiei Europene şi membrilor Curţii de Conturi;
- competenţele extraordinare: competenţele de deplină jurisdicţie în ceea ce priveşte sancţiunile prevăzute de regulamente (precum cele stabilite de regulamentul nr. 1/2003), posibilitatea de a garanta un efect definitiv regulamentelor anulate ori de a limita în timp efectele unei declaraţii de invalidare a unui act regulamentar.